Tabu
FASHIONSlider

Fostul director artistic de la Lanvin revine în universul haut couture

Alber Elbaz s-a retras din funcția de director artistic al casei Lanvin în 2015, dar în ianuarie anul viitor este gata să lanseze un nou brand de haine. AZfashion își propune să redefinească moda.

Alber Elbaz revine pe podiumurile de modă în ianuarie anul viitor, anunțând lansarea unui nou brand de haine în timpul Paris Fashion Week, eveniment ce va avea loc în perioada 25 — 28 ianuarie 2021. 

Designer-ul va prezenta un label în parteneriat cu grupul de lux elvețian Richemont. Noua marcă, botezată AZfashion, are un nume cu dublă semnificație. Pe de o parte, în ea se regăsesc inițiala prenumelui și ultima literă a numelui de familie al creatorului,  iar pe de altă parte, este un concept gândit ca un sistem de la A la Z, „axat pe soluții” și funcționând „pentru toată lumea”, conform declarațiilor lui Alber Elbaz.

Plecarea sa de la Lanvin din 2015 a agitat spiritele din industria fashion. Pentru mai bine de 15 ani, Alber Elbaz s-a aflat la conducerea uneia dintre cele mai vechi case de modă pariziene, care din 1889 și până astăzi nu și-a încetat activitatea. Abia în 2019, odată cu venirea în funcția de director artistic a lui Bruno Sialelli, Lanvin s-a bucurat din nou de succes și, totodată, s-a impus în lumea modei cu o viziune stilistică radicală.

În ultimii 5 ani, Alber Elbaz nu a dispărut complet din lumina reflectoarelor. L-am putut vedea într-o colaborare cu Tods, în 2019, prezentând o colecție de accesorii. A apărut și în diverse conferințe în care și-a exprimat opiniile direct și fără rezerve. A deplâns industria care transformă directorii artistici în „creatori de imagini” și a denunțat relațiile toxice dintre directorii generali și designeri

Probabil că nemulțumirile legate de sistemul actual i-au inspirat revenirea. „Nu vom face pre-colecții, colecții și post-colecții”, a mărturisit designer-ul pentru New York Times, în 2019, despre noua sa colaborare. Pentru Alber, dorința de a schimba codurile sectorului vestimentar începe de la limbaj. În concepția sa, cuvântul „marcă” trebuie înlocuit cu expresiile „uzină de vise” sau „start-up”.

Este greu de spus la ce ne putem aștepta de la această nouă colecție adresată femeilor, dar cert este că discursul său i-a convins pe cei din grupul elvețian care deține, printre altele, și casa de modă Chloé. „Ascultându-l pe Alber Elbaz în timp ce își descria viziunea asupra modei și proiectele care îl inspiră, am fost complet surprins de creativitatea și perspicacitatea sa. Talentul, inventivitatea, sensibilitatea sa în ceea ce privește femeile și bunăstarea lor vor fi de mare valoare pentru grupul nostru și casele acestuia.”, a explicat, într-un comunicat de presă, Johann Ruppert, președintele consiliului de administrație de la Richemont. Restul vom afla în ianuarie…

ARTICOLE SIMILARE

Paris Hilton e „regina perucilor”. Starleta se laudă cu o colecție impresionantă

Andreea Damian

Rochia transparenta a lui Kate Middleton a fost vanduta cu 125,871 de dolari

realitatea

Fundația Calea Victoriei ⎢ Gustav Klimt și spiritul Vienei

Ciocîrlan

Antonia rupe tăcerea după ce și-a făcut o nouă operaţie de mărire a sânilor

Andreea Damian

Cum se comporta zodiile in relatii?

realitatea

274 000 € pentru un tronson dintr-o scară a Turnului Eiffel

Ciocîrlan

Scrie un comentariu