Foto & Text: Cristiana Apostol
2011.
“Bine, deci noi ne vom scufunda acolo, m-ar interesa un gest anume, o sa-ti explic mai multe cand intram in apa.”
“Si, claro, certo!“, imi raspunse Chiara, cu o privire determinata.
Desi ma exprimasem intr-o engleza de care eram mandra, urma sa aflu in scurt timp ca, de fapt, Chiara nu intelesese mare lucru.
Cu o luna inainte, ma contactase prin internet, spunandu-mi ca urmeaza sa vina in Romania pentru un proiect si ma intrebase daca sunt disponibila pentru o sesiune foto subacvatica.
Dupa raspunsul meu pozitiv, tinusem legatura cu Chiara exclusiv prin mesaje scrise, iar dialogul mersese bine. Din cauza programului ei incarcat, intalnirea noastra fusese decalata astfel incat am ajuns sa ne vedem cu patru ore inaintea decolarii avionului spre Italia.
Aveam emotii. Urma sa am in fata aparatului, pentru proiectul fotografic personal, un model, un om pe care nu il mai intalnisem pana atunci si pe care, cel mai probabil, urma sa nu il mai intalnesc vreodata. Aveam foarte putin timp la dispozitie, intr-un un mediu greu de controlat, cu care putine modele se familiarizeaza atat de repede si in plus, aveam multe idei si planuri.
Ma gandeam ca daca dialogul cu Chiara avea sa fie la fel de cursiv ca discutiile avute prin internet, totul avea sa fie bine. Am auzit soneria. M-am grabit sa raspund. Am alergat sa o ajut cu bagajele. Venise cu o rochie alba, frumoasa, pe care am si folosit-o in fotografii. Ne-am salutat intr-un stil vesel si zgomotos si am aranjat lucrurile pentru a putea sta un pic de vorba.
Nu dupa mult timp, am avut parte de o surpriza. Chiara vorbea fluent italiana si franceza. O alta surpriza (mai putin mare pentru mine, cel putin) era ca eu vorbesc fluent romana si engleza, dar deloc italiana si franceza. Cumva, am simtit ca ma clatin. Mesajele purtate fusesera scrise cu ajutorul amicului “Google Translate”. Toate lucrurile pe care ma gandeam ca ar fi fost bine sa le vorbim s-au transformat in mima grabita.
“Fabrizzzzzioo!”, striga Chiara cu toata energia unui spirit latin de care, uneori, dau si eu dovada.
Un om bland, bonom, toropit de caldura zilei frumoase de vara, si poate obosit in urma alergaturii efectuate prin Romania, Fabrizzio adormise, la umbra, pe scaunul de gradina. Strigatul Chiarei il facu sa tresara si avura pentru putin timp, un dialog condensat, pe care mi-a facut placere sa il ascult, nu pentru ca l-as fi inteles, ci pentru energia debordanta a interlocutorilor (in special a ei).
Pana la urma, cu firea ei vesela si exploziva, Chiara m-a ajutat sa inteleg ca oricate planuri ti-ai face, cateodata nimic nu se potriveste si ti se ofera, poate, lucruri la care nu te-ai gandit. Poti fructifica aceste lucruri, atata timp cat ai o deschidere catre inedit. Chiara a venit si a plecat ca un vartej, indreptindu-se spre aeroport cu parul ud, iar eu am fost multumita ca am reusit, cumva, intr-o ora si jumatate, sa realizam fotografii care imi sunt dragi si in ziua de astazi.
Model: Chiara Pavoni – https://www.facebook.com/ChiaraPavoniActressModel
Fotografii: Cristiana Apostol – https://www.facebook.com/cristiana.apostol