Frumusetea cu multe fețe. De la Agyness Deyn la Kate Moss

Industria frumuseții a trecut printr-o perioadă de declin, în care modelele, detronate de starurile de cinema și chiar de fashion designeri, au lipsit cu desăvârșire de pe copertele marilor reviste (anul trecut, ediția americană a revistei Vogue a avut o singură copertă cu un model, în timp ce acum 10 ani, 10 coperți din 12 erau oferite lor). Până și campaniile pentru produse cosmetice sau marile case de modă au preferat staruri de cinema în locul modelelor: Scarlett Johansson a devenit imaginea Louis Vuitton, Eva Longoria a L’Oréal-ului și Jessica Alba a reprezentat Revlon.

Pe acest fond, nevoia de fețe noi, care să relanseze industria și s-o repună acolo unde anii ’90 o aduseseră, era absolut necesară. Irina Lăzăreanu și Agyness Deyn urmează cu fidelitate rețeta succesului lansată de Kate Moss. Sunt educate, au un potențial de transfi­gu­rare imens și personalitate cât un grup întreg de manechine. Își asociază imaginea cu staruri rock, cântă, compun, dansează, joacă în filme.

Astfel, în ciuda vârstei și a scanda­lurilor legate de abuzul de droguri, Kate Moss a rămas printre cele mai bine cotate modele ale momentului. Agyness Deyn, numită următorul super-model, este imaginea unor branduri ca Burberry și Armani, iar Irina Lăzăreanu devine muza marilor fotografi. Putem spune, deci, că frumusețea, deși rămâne în continuare un imperativ absolut, pentru a asigura succesul de lungă durată, trebuie dublată de talent și de o personalitate pe măsură.

Anii ’90 – glam, imagine și consum
În plină eră consumeristă, invadată de produse super ofertante, moda s-a adaptat abil și a lansat pe piață un grup de tinere modele care au făcut istorie. Cindy, Naomi, Claudia, Linda și Christy au ocupat cu voracitate piața modellingului și au dat un nou sens feminității. Venite după o perioadă de mari răsturnări politice, războiul din Vietnam, revolta feministă din anii ’60, perioada hippie a anilor ’70, top-modelele au readus în prim-plan imaginea femeii frumoase, al cărui farmec consta, în primul rând, în grația și feminitatea lor.

Înalte, zvelte cu fizionomii prelungi și luminoase, fiecare dintre ele exprima libertate și siguranță de sine. „We don’t ‘vogue’; we are vogue“ spunea într-o seară, pe la începutul anilor ’90, Linda Evangelista, referindu-se la ea și la cele două bune prietene ale sale, Naomi Campbel și Christy Turlington. „Trinitatea“, după cum erau numite cele trei, alături de Claudia Shiffer și Cindy Crawford, a reprezentat prima generație de super-modele care au revoluționat industria determinând instanțe precum Karl Lagerfeld sau Time Magazine să le recunoască supremația asupra starurilor de cinema.

Au apărut pe sute de coperți de reviste, Naomi a fost primul model de culoare care a devenit covergirl pentru Vogue în 1988, au făcut campanii publicitare pentru cele mai puternice branduri mondiale și au devenit, pe rând, imaginea marilor case de modă. „Nu ne ridicăm din pat pentru mai puțin de 10.000 de dolari pe zi“ – celebra replică a Lindei, devenită proverbială, sintetiza foarte bine succesul la care top-modelele ajunseseră; succes datorat în primul rând nevoii lumii moderne de a se identifica și a-și găsi noi repere.

Au fost bogate, strălucitoare, controversate, adulate… au impus standarde de frumusețe și au influențat gene­rații întregi de adolescente; totuși, așa cum era de așteptat, ca orice fenomen care-și trăiește apogeul, au trecut ușor-ușor în umbră, lăsând locul unei noi mode pe care frumusețea a adoptat-o cu brațele deschise.

Chic… heroin-chic
Denumită „anti-mo­delul“ Kate Moss, promotoarea trendului denumit ironic, „heroin-chic“, a apărut într-un moment în care zeițele anilor ’90 fuseseră deja supra-comercializate, iar imaginea lor împânzea lumea întreagă. Cu o fizionomie neregulată și aspect ușor bolnăvicios, 1,65 m înălțime și sâni aproape invizibili, Kate a devenit un beauty icon mai puternic decât toate predecesoarele ei la un loc.

Un fel de avangardă a frumuseții lansată pe piață exact în momentul în care feminitatea, strălucirea și perfecțiunea celor dinainte deveniseră obositoare, Kate Moss a infirmat în cel mai natural mod cu putință toate crezurile despre frumusețe înrădăcinate până la vremea aceea. Look-ul de vagabond, aerul anorexic și foarte fragil, privirea pierdută au devenit, peste noapte, noile criterii de nezdruncinat.

O imagine complet diferită de cea promovată de top-modelele anterioare care emanau putere și farmec: versatilă, dezinvoltă, nonșalantă, mult mai aproape de intimitatea și realitatea fiecăreia dintre noi. În prezent, Kate Moss, cu al ei „homeless model look“, este atât un beauty, dar și un fashion statement care valorează milioane de lire. Noua generație de top-modele îi datorează mult din încrederea de sine, stilul relaxat și dezinhibat.

Frumusețe sau farmec personal?
Generația actuală de top-modele, reprezentată de ti­ne­rele Agyness Deyn și colega ei mai veche în branșă, Irina Lăzăreanu, păstrează ceva din aerul dezinvolt și rock&roll al lui Kate Moss, însă standardele fizice se află pe un nou trend, undeva la limita dintre androgin și feminin.

„Dacă «heroin-chic» vorbea despre consumul de sine necontrolat care a dus inevitabil la corpuri «împu­ținate», în ultimii ani, tendința este de a reveni asupra controlului corpului și atletizarea sa“, afirmă antropologul Alec Bălășescu. Agyness Deyn, desemnată mo­delul anului 2007 este, probabil, unul dintre cele mai neconvenționale modele din câte au existat. Tunsă băiețește, cu părul aproape alb, corp asexuat, privire ingenuă, buze mari, nas prelung, este departe de a fi considerată o frumusețe clasică.

Trăsăturile ei, puse cap la cap, nu dau un rezultat prea bun acolo unde imaginația nu funcționează la cote optime. Cu toate acestea, feminitatea și frumusețea ei sunt cu atât mai pregnante și evidente cu cât ele sunt cumva ascunse de look-ul punk-băiețesc. Irina Lăzăreanu, pe de altă parte, se apropie mai mult de prototipul Kate Moss, datorită „defectelor“ ei, de neacceptat acum 10 ani: buze subțiri, deloc voluptoasă, grațioasă și aproape eterică, pare una dintre acele femei pierdute aici din alte vremuri.

„Din fericire, frumusețea este mai ușor de dat la o par­te decât de aplicat. O pică­tură de de­machiant acolo unde trebuie și re­devii tu din nou“, spunea Margaret Cho, o altă figură emblematică a anilor ’90, și nu greșea deloc. În ce s-a transformat frumusețea de-a lungul timpului? În ceea ce oamenii își doresc să vadă. La fel ca orice alt „obiect de consum“, ea este înlocuită permanent cu un produs nou, care îl contrazice pe cel anterior. Åži… oricât de paradoxal ar putea părea, se îndreaptă cu rapiditate către o non-frumusețe fer­me­cătoare, insolită și din ce în ce mai personală.