Tabu
LIFESTYLE

Fumatul ar trebui legalizat în spitale!

Un număr ridicat de unități medicale din Marea Britanie a luat decizia de a crea spații speciale pentru fumat chiar în incinta spitalelor respective. Decizia nu este urmarea schimbării politicii față de consumul nociv de tutun, ci a faptului că mulți dintre pacienți fumau, pe furiș, în spații periculoase.

Astfel spațiile special amenajate pentru pacienții fumători au apărut după ce mai mulți bolbavi au fost surprinși fumând în locuri care periclitau sănătatea și chiar viața lor și a celorlați pacienți. Administrațiile spitalelor au constatat că cele mai multe cazuri de "fumători ilegali" au fost înregistate pe scările spitalelor, în toalete, în magaziile în care erau depozitate mai multe materiale inflamabile sau chiar în vecinătatea tuburilor de oxigen, care ar putea exploda de la o singură scânteie.

Ca urmare a acestui fapt, o serie de manageri de spitale din Marea Britanie au repus în funcțiune camerele pentru fumat după ce acestea fuseseră desființate pentru a susține politica de combatere a acestui obicei. În plus, unii psihologi salută acest demers pentru că, spun ei, bolnavii internați sunt supuși deja unui grad de stres destul de ridicat, iar fumatul îi ajută să se calmeze. Conducerile spitalelor care au luat deja această măsură sunt de părere că astfel de încăperi ar trebui să existe în toate unitățile medicale din lume pentru a se evita eventualele tragedii. Aviz Ministerului Sănătații din România!

ARTICOLE SIMILARE

FETITA PRAJITA: O femeia arestata dupa ce si-a dus fiica la solar

Iubitul secret al SIMONEI HALEP: de ce familia jucatoarei ameninta!

Bucătăria Neptune, pentru minimaliste

realitatea

Fiica lui GIGI BECALI se marita cu un PREOT sarac?

Campanie controversată: Degetul arătător ridicat pentru toți cei fără mască

Tabu Tabu

ROMANII au cele mai mici penisuri din Europa???

Scrie un comentariu