Festivalul international de scurt metraje Future Shorts, adus in Romania de Asociatia ORICUM si Feeder.ro, in parteneriat cu Vodafone Romania, va proiecta, pe 2 aprilie, in cadrul editiei a treia a festivalului Next, o colectie de scurt metraje dintre cele care au avut cel mai mare succes la publicul din Romania.
Future Shorts va sarbatori la Next un an de prezenta in Romania. Joi, 2 aprilie, de la orele 15.00, la Cinemateca Eforie din Bucuresti, Future Shorts va aduce filmul Ver Llover / Sa privesti ploaia (Mexic, 2006), castigator al Palme d’Or-ului pentru scurt metraj in 2007. Palindrom (Brazilia, 2001), castigator a numeroase premii internationale, ne va spune in ordine invers cronologica povestea unui barbat care pierde totul intr-o singura zi. The Bloody Olive (Belgia, 2006) aproape ca nu mai are nevoie de prezentare printre cunoscatorii parodiilor noir.
Iar Ten Thousands Pictures of You (Marea Britanie, 2006) este o calatorie colorata, vazuta ca dintr-un montagne-russe, prin imaginile animate din lumea lui Sarah, fata cu inima franta. Future Shorts este un festival de scurt metraje lansat in Marea Britanie in 2003. De atunci, s-a extins rapid in mai bine de 25 de tari. Este festivalul cu cea mai mare platforma de distributie la nivel international.
Fuziunea dintre cinematografie si artele conexe – muzica, grafica, jocuri de lumini, efecte video, dar si ateliere de film, dezbateri si expozitii de arta – fac din fiecare eveniment Future Shorts o experienta unica. Competitia locala de scurt metraje Future Shorts, sustinuta de Vodafone Romania, este deschisa pana in luna iunie.