Pe 4 octombrie îndrăgitul interpret de muzică populară a împlinit frumoasă vârsta de 30 de ani, o cifră rotundă. Gabriel Dumitru a hotărât să dea o petrecere în aer liber în care să se întâlnească cu prietenii și colegii lui de muzică populară, unde solistul s-a simțit extraordinar.
Duminică la prânz, în apropierea Bucureștiului, la Domnești, la Desire Events, îndrăgitul solist Gabriel Dumitru și-a întâlnit prietenii cei mai buni din show-biz. Astfel că dintre cei care au venit să-i ureze “la mulți ani” și să-i ofere o atenție au fost Claudia Ghițulescu, Adriana Bahmuțeanu, Saveta Bogdan, soția lui Jean de la Craiova, Paul Ananie sau instrumentistul Cătălin Iancu.
Împreună l-au sărbătorit pe solistul care cântă atât muzică populară, dance sau de petrecere. Invitații veniți la ziua sexosului solist nu au venit cu mâna goală căci fiecare a adus câte un dar și nu a venit cu mâna goală. Parfumuri, cămăși, diverse sortimente de vinuri, șampanie sau whisky, s-au numărat printre cadourile primite de Gabriel Dumitru.
Însă noi am aflat că cel mai interesant și prețios cadou pe care l-a primit bărbatul a fost o pereche de butoni de aur cu diamante care l-au încântat pe îndrăgitul solist. “M-am simțit extraordinar și eu și invitații mei și țin să-i mulțumesc foarte mult, din inima domnului Costel Capac de la Desire Events, care ne-a făcut să ne simțim ca acasă”, ne-a spus indrăgistul solist. Dacă va mai aduceți aminte acesta a slăbit peste 60 de kilograme și acum arată că un model de top.