Tabu
PEOPLESlider

Gabriela Cristea și Tavi Clonda nu-și mai lasă fetele la grădinița privată. De ce au luat această decizie

Noul an școlar a venit însă cu schimbări importante pentru fetițele Gabrielei Cristea și lui Tavi Clonda.

Gabriela și Tavi au decis de la bun început că își doresc să le ofere celor două fetițe cea mai bună educație. Astfel, anul trecut, Victoria și Iris au mers la o grădiniță privată.

Anul acesta însă, cuplul a renunțat la învățământul privat și s-a îndreptat către cel de stat pentru că, spun ei, unitatea de învățământ i-a dezamăgit complet.

De asemenea, un alt motiv pentru care cei doi au luat această decizie este reprezentat de costurile din ce în ce mai mari ale anului școlar.

„Deși fetele noastre sunt la grădinițe de stat, s-a scumpit și grădinița de stat cu 82%. Nu mai știu exact cât era anul trecut, dar nu sunt așa scumpe ca cele private și am fost foarte mulțumiți de grădiniță, dar și de preț, dar sigur nu era mult. Acum o să se simtă un pic. Acum avem de plătit 40 de lei pe zi. Nu prea sunt eu cu banii.

Am ținut cont și de aspectul financiar, dar nu a fost primul, pentru că nu eram mulțumiți de unde mergeau amândouă. Ni s-a propus aici, este mai aproape de casă și am fost foarte bucuroși. Dacă am și plătit mai puțin a fost bonus, dar nu ne-am gândit la bani că nici când ne-am dus la privat nu ne-am gândit. Știi cum sunt părinții, te gândești să fie bine pentru copii, nu contează acum care este efortul financiar”, a declarat Tavi Clonda pentru FANATIK.

ARTICOLE SIMILARE

Cum vor arăta copiii Prinţului Harry. Un artist le-a făcut chipul robot

Andreea Damian

Andreea Ibacka se întoarce la serialele care au consacrat-o

Tabu Tabu

Anda Adam, mesaj pentru cârcotașii care o fac grasă: „Ascultă și bagă la cap”

Andreea Damian

Incident la Casa Regală. Regina Elisabeta a II-a și-a pălmuit nepotul la o petrecere

Andreea Damian

Mesajul emoționant al Eugeniei Șerban după ce și-a spus suferința ascunsă

Tabu Tabu

Cum a ajuns Tchikiboum, rochia care se poartă fără lenjerie intimă, să fascineze internetul

Andreea Damian

Scrie un comentariu