Pentru cei 40 de tineri absolvenți care au fost selectați să participe la Gala Tânărului Actor, evenimentul înseamnă socializare, conexiune, provocare și recunoaștere. Deschidere, bucurie. Cu toții au zâmbit și-au acceptat să spună lucruri pe care, probabil, nici publicul și, uneori – dacă ne referim la autodescoperire – nici măcar ei nu le știau până acum. Au răspuns – veți vedea – entuziaști, pe scurt sau "pe lung", majoritatea înainte de a pleca spre repetiții. Poveștile lor vorbesc despre extra job-uri, extra-iubiri, extra-lumi. Mai puțin despre scenă, fiindcă acolo vorbesc personajele despre și pentru ei.
Două romane și-un pachet de țigări
Lorena Lupu (București) are blog. Åži-l folosește. Când îi spui, ingenuu, că vrei să știi ce face în afară de teatru îți răspunde că e mai degrabă cunoscută ca romancieră, decât ca actriță. Așadar, scrie post-uri internetice, dar și pagini de carte. Pe 17 mai 2007 și-a lansat primul roman, "Rondo Capriccioso", la Editura Tritonic. Lorena își răzbună candoarea inițială prin vocea unui bețiv din Rahova, în cel de-al doilea roman, scris tot la persoana I, "Bătăușu’ de câmpi".
Pe Vlad Drăgulescu (Craiova) l-a luat la întrebări presa locală, înainte de toate. Nu scrie romane, în schimb are povești bune de pus într-un roman. Vroia să fie farmacist, apoi agronom. Din fericire, la subsolul Facultății de Agronomie exista și Facultatea de Actorie. S-a dus să dea admitere la Actorie ca să-și regăsească printre repetiții o iubire pierdută. Apoi, chiar i-a plăcut. A ajuns să facă ocolul lumii, după ce a câștigat o excursie la un concurs organizat de o firmă care produce țigări: din cei 800.000 de participanți, el a fost unul dintre cei doi premia(n)ți.
Contrastant cu forța narativă a lui Vlad, Dorin Ionescu (București) răspunde de o simplitate și sinceritate dezarmante. Printre pasajele trimise de el, se strecoară următoarea frază: "Pentru mine, casa perfectă nu trebuie sa fie una foarte mare. Important ar fi să aibă curte cu gradină și o seră, pentru că îmi plac foarte mult florile.". Lăsând visele "turistice" la o parte, ar vrea să aibă "un teatru sau măcar un spațiu al meu în care să pot face spectacole". Deși face mai ales teatru, adoră cinematograful și ar petrece mai mult din timpul lui liber într-o sală de cinema, unde, crede Dorin, "filmele au un impact mult mai puternic, decât dacă le vezi la televizor".
Când nu e pe scenă, Ionuț Pârvulescu (Timișoara) lucrează ca bucătar la un restaurant din Timișoara. Uneori, e animator la petreceri pentru copii. "Alerg foarte mult, mai și citesc câteodată". Până să plece la facultate, a crescut la bunici. Ei l-au învățat, după cum mărturisește, "ce înseamnă să fiu un om înțelegător , răbdător și sincer cu cei din jurul meu". Numai așa, spune Ionuț, poți reuși să fiu respectat de ceilalți. Ajuns la Gala Tânărului Actor, speră să nu-i dezamăgească pe cei care au crezut în el. Åži, mai cu seamă, Sebastian, primul lui copil, în vârstă de o lună și 8 zile.
Extra-teatral. O cvasi-prezentare
Pavel Bârsan (București) e tonic. Åži autoironic. "Cam ce-ar merita spus despre Pavel cel extra-teatral?", se întreabă retoric. Urmează șirul unei deconstruții a etichetei aplicate aprioric unui artist. "Nu fumez și nu beau deloc, literalmente, nu mă ating de alcool". Pentru Pavel, pe lângă teatru, muzica se scrie cu majuscule: "simt că uneori curge prin mine și mă ridică deasupra Pământului". O consideră unul din cele mai frumoase daruri de la Dumnezeu și se bucură enorm când are ocazia să cânte el însuși. Deci, "cam asta".
La 24 de ani, Lorenei Zăbrăuțeanu (Brașov) i s-a făcut dor de copilărie. "Mă agăț cu disperare de ea". De câte ori vede un parc cu leagăne de copii nu se poate abține să nu se dea în ele. Fiindcă vine la Gală, la mare, Lorena își amintește că ultima oară când a fost aici, a făcut un castel de nisip așa cum făcea înainte. "M-am jucat cu valurile și m-am dat pe tobogane cu apă, la Aqua Park."
Despre versuri, râsete și temeri
Ioana Barbu (București) vă e familiară din lungmetrajul "Legături bolnăvicioase". Are o figură dulce-cuminte, a cărei expresie se poate schimba tulburător – așa cum s-a întâmplat și în rolul din film, într-una de o fermitate țintuitoare.
Ana-Maria Cazacu (Iași) recunoaște, cu sensibilitate, că a căutat o zi întreagă răspunsuri la întrebări de autocunoaștere. Dar și oameni interesanți. În zadar. Are un realism aparte, când concluzionează că toți se plang, "toți așteaptă de la cei din jur să le ofere un răspuns". la cei 23 de ani, a ajuns să înțelegă că nimeni nu îți răspunde și, mai ales, "nimeni nu ia decizii în locul tău". Continuă spunând că această "singurătate" poate fi mai plină când te bucuri de lucrurile simple. De fapt, Ana-Maria crede că devii interesant tocmai prin respectul pe care îl ai "față de simplitatea din oameni". Pentru ea, a fi interesant nu înseamnă să fii original, ci să respecți tocmai aceste lucrurile “ordinare”.
Poetică, Meda Victor (București) nu poate spune cine este, "când înaintea mea au fost atâția oameni care și-au dedicat existența acestei căutări de sine". Meda se caută. "Sunt căutare! Dar cât îmi doresc să devin răspunsul înaintea căruia nu a fost pusă nici o întrebare!", exclamă, citându-l pe Nichita Stănescu.
Georgiana Popan (Arad/Cluj) e o conservatoare înrăită din multe puncte de vedere. dar mai ales, pentru că are o colecție de fotografii și vederi vechi "de acum 100 de ani" și antichități. Adică: "tabachere,ceasuri cu lanț, sticluțe de parfum sau oglinjoare". Nu vrea să devină vedetă, vrea să devină actriță. Dacă ar fi după ea, s-ar îmbrăca numai în maro. Îmi plac eșarfele, dar nu le mai port pentru ca au devenit un simbol al artistului neînțeles, mă încântă cerceii de artizanat, din lut, metal sau lemn".
În schimb, Lăcrămioara Bercea (București) ar vrea să colecționeze râsete. "Mi-ar plăcea să râd mai mult, mi-ar placea să fiu mai rece și să nu îmi pese", se autocaracterizează. Ruxandrei Chelaru (Craiova/București) i se reporșează că e copil. Că nu se mai maturizază. Ea, însă, spune că asta se întâmplă pentru că, de fapt, e o fire "exuberantă, optimistă, comunicativă, ambițioasa și mereu în mișcare". Nu poate să stea într-un singur loc: "dansez, fac fotografii, alerg, înot, patinez, schiez și călăresc". Cum e să fii o "întâmplare pe acest pământ?".
Raluca Vermeșan (București) zice că e bine. De fapt, "bine că a fost să fie". De ce? "Fiindcă e divin să trăiești sub același soare cu atâția oameni". Acum se simte împlinită sufletește și nu-și mai dorește altceva decât ca planetele să se alinieze favorabil pentru ea și totul să meargă ca uns.