Tabu
CULTURESlider

Gala Oscarurilor va fi foarte diferită anul acesta

Pentru prima oară după 30 de ani, Gala de decernare a premiilor Oscar 2019 nu va avea o gazdă oficială. Inițial, actorul Kevin Hart trebuia să prezinte evenimentul, dar din cauza unor comentarii homofobe, a refuzat acest rol important.

Academia Americană de Film nu a făcut oferte noi pentru o gazdă alternativă, în locul lui Hart, care a confirmat la începutul lunii ianuarie în timpul emisiunii „Good Morning America“, că nu va fi gazda evenimentului. „Vreau ca toată lumea să ştie că am terminat cu asta. Este o decizie pe care am luat-o personal şi nu vreau să mai discut despre ea“, a adăugat comedianul.

Oficial, Oscarurile din 24 februarie nu vor avea o gazdă. E pentru a doua oară în istoria Oscarurilor când se întâmplă așa ceva, notează Daily Mail. Prima ediție în care Gala nu a avut un prezentator a fost cea cu numărul 61, din 1989. „Acesta este un moment important în istoria Oscarurilor”, a declarat într-un comunicat Dawn Hudson director executiv al Academiei. „Gala din acest an menţine tradiţiile Oscarurilor, dar şi evoluează pentru a reflecta audienţa noastră globală”, a completat ea.

Gala fără gazdă din 1989 a început cu un segment muzical de 11 minute. A fost prezentat de 17 nume mari la Hollywood, printre care Dame Julie Andrews și actorul Paul Newman. „A fost stânjenitor atât pentru Academie, cât și pentru întreaga industrie de filme”, a comentat atunci Paul Newman într-o scrisoare către producători.

Pentru anul acesta, producătorii au pregătit o listă de 13 celebrităţi care vor ţine discursuri  şi vor introduce diverse momente ale serii. Cele 13 vedete care vor prezenta premiile sunt Daniel Craig şi Brie Larson, Awkwafina, Chris Evans, Tina Fey, Whoopi Goldberg, Jennifer Lopez, Amy Poehler, Maya Rudolph, Amandla Stenberg, Charlize Theron, Tessa Thompson şi Constance Wu.

Actorul și comedianul Kevin Hart a fost nevoit să renunțe la rolul de prezentator al celei de-a 91-a ediții a Oscarurilor în decembrie, în mijlocul unui val de reacții asupra unei serii de comentarii la adresa homosexualilor din 2009, inclusiv unul în care spunea că nu-și va lăsa fiul să se joace cu păpuși, pentru că „e gay”. Kevin Hart a anunţat apoi printr-un mesaj publicat pe Twitter că renunţă la a prezenta gala şi a oferit scuzele pe care le dorea toată lumea: „Am ales să renunţ la rolul de gazdă a galei premiilor Oscar. Nu doresc să distrag atenţia într-o noapte în care ar trebui să fie sărbătorite atâtea talente. Îmi cer iertare faţă de comunitatea LGBTQ pentru cuvintele mele lipsite de sensibilitate din trecut. Îmi pare rău că am rănit oameni. Evoluez şi vreau să continui să fac asta. Scopul meu este să aduc oamenii laolaltă, nu să îi despart. Transmit multă dragoste şi aprecierea mea Academiei. Sper să ne vedem din nou“.

ARTICOLE SIMILARE

Naomi Campbell, însărcinată? Modelul pune capăt speculațiilor cu o dovadă de necontestat

Andreea Damian

Cum a ajuns Benone Sinulescu să fie preferatul familiei Ceauşescu

Andreea Damian

Alergarea pe stomacul gol, mai eficientă pentru slăbit? Explicațiile specialiștilor

Andreea Damian

„Noaptea tarziu”, proiect despre responsabilizare, dedicat tinerilor

Tabu Tabu

Vara, anotimpul picioarelor umflate. Cum scăpăm de această problemă simplu și natural

Tabu Tabu

Casa Regală publică un ghid de bune practici pentru a combate abuzul pe social media

Andreea Damian

Scrie un comentariu