Ceremonia de decernare a premiilor Oscar care trebuia să aibă loc în februarie 2021 a fost amânată pentru luna aprilie a anului viitor, din cauza pandemiei de coronavirus, a anunțat, luni, Academia americană de film, potrivit CNN. Este pentru prima oară în ultimii 40 de ani când evenimentul de decernare a prestigioaselor premii este amânat.
Cea de-a 93-a ediție a Oscarurilor era programată pentru data de 28 februarie 2021. Potrivit anunțului reprezentanților Academiei americane de film, aceasta ar urma să aibă loc pe 25 aprilie 2021.
Decizia a fost luată în condițiile în care platourile de filmare și cinematografele din toată lumea au fost închise pe fondul pandemiei de COVID-19, astfel că, în ultima perioadă, producția multor filme a fost oprită.
Pe lângă amânarea ceremoniei, Academia a decis și extinderea perioadei de eligibilitate a filmelor.
„Timp de mai bine de un secol, filmele au jucat un rol important în a ne alina, inspira și distra în cele mai grele perioade. Cu siguranță au făcut asta și anul acesta. Speranța noastră, prin extinderea perioadei de eligibilitate și amânarea decernăriii premiilor, este să oferim producătorilor flexibilitatea de care au nevoie pentru a termina filmele, fără a fi penalizați pentru ceva care nu poate fi controlat de nimeni”, au transmis, într-o declarație comună, președintele Academiei, David Rubin, și directorul general al Academiei, Dawn Hudson.
Reprezentanții ABC, canalul care transmite ceremonia, și producătorii evenimentului nu au făcut precizări cu privire la modul în care pandemia de coronavirus ar urma să afecteze formatul difuzării Galei Oscarurilor în 2021.
„Ne aflăm într-o situație nesigură în acest an și vom continua să colaborăm cu partenerii noștri de la Academie pentru a ne asigura că spectacolul de anul viitor va fi unui sigur și festiv”, a precizat Karey Burke, președinte ABC Entertainment, potrivit sursei citate.
Decernarea premiilor Oscar a mai fost amânată, cu doar 24 de ore, în 1981, din cauza unei tentative de asasinat a cărui țintă a fost președintele american de atunci, Ronald Reagan.
De altfel, zvonuri cu privire la o posibilă amânare a Galei premiilor Oscar din 2021 au început să circule încă de acum câteva săptămâni.