Sezonul 8 va fi și ultimul al producției Game of Thrones (Urzeala Tronurilor), serial HBO care a bătut toate recordurile de audiență, fiind vizionat de sute de milioane de telespectatori din toată lumea.
Potrivit HBO, televiziunea care produce serialul Game of Thrones, filmările pentru acest ultim sezon au început în octombrie 2017 și se vor încheia la mijlocul anului 2018. Game of Thrones, sezonul 8 va apărea astfel în 2019 și va avea șase episoade.
Va avea premiera în aprilie 2019
HBO a confirmat în ianuarie 2018 că ultimul sezon al seriei nu va fi difuzat înainte de 2019. Șase luni mai târziu, președintele HBO, Casey Bloys, a dezvăluit că ultimele șase episoade se vor difuza în „prima jumătate” a anului 2019. Nu a dat prea multe detalii, a recunoscut doar că „este grozav”.
Va avea doar șase episoade
În 2016, scenariștii David Benioff și D.B. Weiss au spus că ultimele două sezoane din Game of Thrones vor include 13 episoade: șapte în sezonul șapte și șase în sezonul opt. Totuși, se pare că lungimea episoadelor nu va mai fi de aproximativ 50 de minute-1h, ci de două ore. Scenariștii au promis că finalul va fi unul extrem de spectaculos. Sezonul final le va arăta fanilor serialului cine va câștiga tronul de fier al celor șapte regate.
Filmările s-au încheiat deja
Actorii pe care-i urmărim cu drag de atâția ani s-au reunit pentru ultima oară pe platoul de filmare în luna iunie și au pus punct poveștii lui George R. R. Martin. Vestea bună e că, după încheierea serialului, fanii vor reveni curând în Westeros printr-o serie prequel. Acțiunea se va petrece cu mii de ani înaintea evenimentelor pe care l-am tot urmărit până acum. Uite aici mai multe detalii despre noul proiect.
Va avea un buget mai mare
Producătorii au investit în echipamente spectaculoase. Cu siguranță ați putut observa în sezonul șapte atacul dragonului în timpul bătăliei de la The Loot Train dar și dragonul de gheață. Se pare că și sezonul opt va continua în aceeași nuanță, însă va fi „ceva grandios”. „S-a cheltuit o sumă mai mare de bani pe mai puține episoade, așa că va fi ceva mult mai mare”, a a declarat Kit Harington pentru The Huffington Post. „ Cred că încercăm să depășim granițele și să depășim limitele în ultimele două sezoane”, a continuat el.
Va avea doar patru scenariști
Potrivit lui David Benioff, Dave Hill va scrie episodul 1, Bryan Cogman episodul doi, iar Benioff și D.B. Weiss se vor ocupa de ultimele patru.
Probabil Tyrion Lannister nu va sfârși de partea lui Daenerys
După scena finală din sezonul 7 în care Tyrion asculta pe la uși în timp ce Daenerys și Jon Snow făceau sex, oamenii au început imediat să speculeze că acțiunile lui Tyrion ar putea fi influențate de sentimentele lui pentru Regina dragonilor. Dar regizorul Jeremy Podeswa a infirmat zvonurile. „Cred că relația lui Tyrion cu Daenerys este mai complicată. Cred că are o relație foarte specială cu Dany și că într-adevăr vede în ea un lider adevărat și a investit mult în ea. Cred că pentru el faptul că Jon și Dany sunt împreună reprezintă o posibilă subminare a poziției sale”, a declarat el pentru Daily Beast.
Va avea doar patru regizori
Este vorba deste David Nutter, Miguel Sapochnik și scenariștii David Benioff și D.B. Weiss. Nutter a regizat o parte din sezonul 5 al GOT, iar Sapochnik s-a ocupat de sezonul șase.
Va avea mai multe variante de final, pentru a se evita scurgerile de informații
Ultimul episod din Game of Thrones, sezonul 8 va avea mai multe variante de final. Decizia a fost luată pentru a evita eventualele scurgeri de informații și atacuri informatice ce pot viza producția. Producătorii de la HBO au mai avut această problemă în trecut, când grupuri de hackeri au amenințat compania că vor difuza pe internet episoade înainte de apariția oficială a filmului.
Armata de sclavi a lui Daenerys va lupta pentru prima dată în zăpadă
Euluții, cunoscuți sub numele de The Unsullied, sunt războinici de elită, originari din Golful Sclavilor, und enu a căzut niciodată zăpadă. De aceea, va fi interesant să îi vedem cum reacționează la contactul cu zăpada și la vederea ninsorii.
Ar putea avea loc o mare bătălie la Winterfell
Scenele s-au filmat în Irlanda de Nord. Deja se preconiza din sezonul 7 că Winterfell va cădea prima. Și asta după ce fanii au văzut cum Zidul cade sub privirile îngrozite ale observatorilor și armata de zombie înaintează spre prima cetate din Nord, Winterfell.
Kings Landing se mută la Belfast
„The Winter is coming”, este sloganul casei Stark. Dar o dată cu venirea iernii în serial, producătorii au decis să mute filmările de la Kings Landing la Belfast, într-o replică a Bisericii St. Blaise din Dubrovnik, Croația.
Melisandre ar putea reveni în serial
În sezonul șapte, Melisandre a părăsit Westeros și a plecat la Volantis să-l slujească pe regele Luminii. Dintr-o postare de pe pagina de Instagram a lui Carice van Houten, actrița care îi dă viață lui Melisandre, fanii au dedus că aceasta a zburat spre Marea Britanie pentru a se alătura echipei de filmare.
Personajul Tormund Giantsbane ar fi supraviețuit după ce Zidul de Gheață s-a prăbușit
Rămâne un mister dacă acesta va reveni ca Umblător Alb.
Vor exista mai multe flashback-uri
Nu există informații care să susțină zvonul. Dar Wilf Scolding, actorul care a jucat rolul fratelui lui Daenerys, Rhaegar Targaryen, în primul sezon, a fost văzut în Belfast. Asta a dar naștere unor speculații potrivit cărora Rhaegar se va întoarce pentru sezonul opt. De asemenea, el a postat o fotografie în fața unui hotel din Belfast, dar a șters-o, fie pentru că și-a dat seama că este un potențial spoiler sau pentru că pur și simplu nu dorea să alimenteze zvonurile.