Text de GIA
Marșul GayFest: de ce ne incapatanam sa iesim an de an pe strazi si sa zambim?
Nu, nu ne face o inestimabila placere sa fim huiduiti. Putem si noi sa injuram, dar nu o facem. Noi stim ca violenta nu duce nicaieri.
Nu, nu facem antrenament pentru postul de tinta miscatoare la poligonul de tragere.
Nu, nu avem nevoie de scutiri medicale pe care sa scrie “fractura, contuzie, traumatism…”. Angajatorii nostri ne ofera concediu. Nu, nu vrem drepturi speciale. Credem ca suntem la fel de oameni ca restul oamenilor, si vrem sa fim tratati la fel.
Vrem ca partenerul/partenera sa poata lua decizii pentru noi in cazul in care noi suntem in imposibilitatea de a le lua, vrem ca partenerul supravietuitor sa aiba drept de mostenire, vrem sa putem lua imprumuturi impreuna. Vrem sa ne putem tine de mana pe strada fara ca lumea sa se uite urat sau sa comenteze rautacios. Si fara sa trebuiasca sa apelam la legea care ne apara in cazul in care am fi agresati sau jigniti. Mergem la mars pentru a ne sustine dreptul la libera exprimare. Drept pe care noi nu putem sa-l exercitam cand iubim. Desi iubim la fel.
“Dar heterosexualii de ce nu au si ei un mars al lor?”
Dar cine ii opreste? Cand si daca vor sa marsaluiasca, chiar o fac. Anul trecut, ca raspuns la marsul gay, unii oameni s-au declarat heterosexuali si au marsaluit pentru 3 “normalitati” diferite.
“E o rusine ca homosexualii ies pe strada ziua in amiaza-mare, cand in jur sunt copii si oameni cu frica lui Dumnezeu”. Anul trecut, unul din marsurile pro-normalitatea a fost amendat pentru sloganuri obscene (strigate ziua in amiaza mare, pe langa patriarhie). Si, in fiecare an, violentele au fost dinspre partea cealalata la adresa partii gay.
Noi mergem la mars pentru a aminti faptul ca existam si, mai ales, ca existam si in celelalte zile ale anului, cand nu-i GayFest. Iar alaturi de noi merg oamenii (hetero-, homo-, bi- sau orice alta combinatie posibila) care au trecut peste homofobia invatata in multi ani de educatie “uniforma”.
Iesim an de an si marsaluim si nu avem intentia de a ne opri. Pana la o sarbatoare populara cu acest prilej, e cale lunga. Dar noi avem rabdare. Ca oricum ar fi, noi de-aicea nu plecam 🙂 Fiecare mars e un pas in directia buna. Pana la urma o sa ajungem si in clipa in care actualii homofobi vor ridica indiferenti din umeri: “Eh, iar au iesit homosexualii sa se plimbe…”