Barcelona
Barcelona are propriul ‘cartier’ gay, Eixample, cunoscut și sub numele de Gayxample. Aici se concentrează mai bine de jumătate din atracțiile gay și practic cartierul se trezește la viață la miezul nopții pentru a permite localnicilor și turiștilor dornici de atmosferă să pătrundă în universul paralel al celor peste 50 de locații … heterofriendly. Obiceiul local de a ‘bate’ la ușa fiecărui club a creat și ideea de succes a unui festival gay, Circuit Party (4-9 august), dedicat muzicii și clubbingului.
În Gayxample luminile se sting la primele ore ale dimineții și nu este ceva insolit să mai iasă cineva din club la 8 dimineața, chiar și în timpul săptămânii. Stilul de viață fiesta+siesta e ridicat la rang de artă în baruri precum Dietrich (c/Consell de Cent, 255), Átame (c/Consell de Cent, 257) sau amBar (c/Casanova, 71). Tot în Eixample se găsesc și danceclub-urile Metro (c/Sepúlveda, 185), Martin’s (Passeig de Gracia, 130) sau Salvation (Ronda de San Pere, 19-21) – a căror capacitate totală depășește 3000 de persoane și care nu sunt goale nici iarna.
La numai 30 km de Barcelona se află un minuscul oraș numit Sitges. Competiția între ‘piața’ gay din Barcelona și Sitges este legendară, în Sitges aflându-se aproape 100 de baruri și cluburi gay sau gay-friendly, majoritatea pe plajă. Stațiunea Sitges este un hotspot tradițional pe harta turismului gay de doar 20 ani, chiar dacă pare că a fost acolo dintotdeauna. Fapt deloc de neglijat, cele mai multe cupluri gay căsătorite din Spania aleg să locuiască în Sitges sau Barcelona.
1 comentariu