Tabu
CULTURESlider

George R.R. Martin se simte presat de serialul Games of Thrones de la HBO și de fani

George R.R. Martin spune că se luptă să finalizeze următoarea carte “Game of Thrones” deoarece filmul este atât de popular.

Martin lansează “Fire & Blood” la sfârșitul acestei luni, dar fanii încă îl mai ceartă pentru anii în care i-a ținut cu sufletul la gură. Fanii cărții “Game of Thrones” așteaptă “Winds of Winter”, cel de-al șaselea roman din franciza fantastică a lui George R.R. Martin, și nu pare că această carte va fi lansată foarte curând. Martin a vorbit recent cu The Guardian despre presiunea cu care se confruntă pentru a termina cartea și a recunoscut că seria HBO este cel puțin parțial de vină pentru întârzierea romanului.

“Serialul a atins o astfel de popularitate în întreaga lume, cărțile au fost atât de populare și atât de bine cotate încât de fiecare dată când stau jos sunt foarte conștient că trebuie să fac ceva grozav și că, să încerc să fac ceva la fel de grozav cum își doresc fanii, este de o mie de ori mai greu”, a spus Martin. “Pe de altă parte, de îndată ce mă apuc să scriu, intru în altă lume. Toate din jur dispar și nu-mi pasă ce voi mânca la cină, ce filme sunt la televizor, ce spune e-mailul meu sau cine mai e supărat pe mine în această săptămână”.

Martin a recunoscut că provocarea din ultimii câțiva ani l-a adus în acel stadiu “aproape de transă” care îl face să scrie. În timp ce serialul HBO a adus și el o presiune semnificativă, terminarea cărții este dificilă și din cauza naturii complicate a poveștii.

“Mă lupt cu ea de câțiva ani”, a spus Martin. Continuarea aceasta nu este doar un roman ci o duzină de romane, fiecare cu un protagonist diferit, fiecare având o distribuție diferită de celelalte personaje, antagoniști, aliați și iubitori în sprijinul lor, și toți aceștia luptând împreună împotriva unui singur dușman, într-un mod extrem de complex. Deci, este foarte, foarte provocator. ”

Ultimul roman al lui Martin, “Dans cu dragonii”, a fost lansat pe 12 iulie 2011.

ARTICOLE SIMILARE

„Lockdown”, desemnat cuvântul anului 2020 de dicţionarul Collins

Andreea Damian

Paul McCartney și alte cinci moduri pentru ca petrecerea de Crăciun de la birou să fie memorabilă

Andreea Damian

Incredibil cum arată Mihaela Rădulescu la aproape 51 de ani! Diva s-a răsfățat la castel

Tabu Tabu

10 articole vestimentare de vară care pot distruge chiar și aspectul perfect

Andreea Damian

Naomi Campbell, foto sexy lângă noul iubit

Andreea Damian

Culiță Sterp, primul mesaj după accident

Andreea Damian

Scrie un comentariu