Tabu
PEOPLESlider

Gerard Pique a rupt tăcerea la doi ani de la despărțirea de Shakira

Gerard Pique a acuzat-o pe Shakira că nu a fost pe deplin sinceră în legătură cu despărțirea lor, într-un interviu rar acordat pe această temă.

 Artista columbiană l-a acuzat pe fostul fotbalist de infidelitate în iunie 2022 după 11 ani și doi copii împreună.

​Shakira (47 de ani) a anunțat atunci că se desparte de fostul star al Barcelonei și l-a ironizat în mai multe melodii pe care le-a lansat după separare.

Acum, Pique (37 de ani) a declarat într-un interviu pentru CNN că este „foarte fericit” alături de partenera sa, Clara Chia Marti, tânăra care n-a scăpat nici ea de ironiile Shakirei.

„În cele din urmă, adevărul despre ce s-a întâmplat nu a fost spus așa cum s-a întâmplat. Eu nu pot controla acest lucru”, a declarat Pique, potrivit Daily Mail.

„Cel mai bun lucru este că în sfârșit sunt înconjurat de cei dragi mie, de familia mea, de prietenii mei, de oamenii care te cunosc cu adevărat. Ei știu cum ești și ce faci, iar asta mă liniștește. Sunt foarte fericit, mă distrez de minune și mă simt privilegiat. Viața pe care am avut-o, fiind capabil să joc pentru clubul vieții mele timp de mai bine de douăzeci de ani, copii minunați, o familie incredibilă, prieteni de-o viață, cei de la școală pe care încă îi am”, a adăugat fostul fotbalist.

Pique și Shakira au împreună doi fii: Milan (11 ani) și Sasha (9 ani).

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE SIMILARE

5 lucruri în care trebuie să investești dacă organizarea lucrurilor este hobby-ul tău preferat

Andreea Damian

Contraceptivele pentru bărbați trec testul de siguranţă și vor deveni realitate în curând

Andreea Damian

Neti Sandu are sau nu operații estetice? Vedeta recunoaște: „Nu pot să mă ajut singură”

Andreea Damian

Vindecată de cancer, Rona Hartner se ia de coronasceptici

Andreea Damian

Leonardo DiCaprio refuză să iasă cu femei care sunt trecute de 25 de ani

Andreea Damian

Cum arată casa de la țară pe care Puya și-o construiește

Andreea Damian

Scrie un comentariu