Tabu
CULTURE

GLOBURILE DE AUR 2013 – lista completa a premiilor!

Gala GLOBURILOR DE AUR 2013 la 6.00, ora României, s-a soldat cu o mare surpriza: „încoronarea” lui „Argo”, în regia lui Ben Affleck, cu titlul de Cel mai bun film al anului 2012.
A fost o surpriză neaşteptată şi în sală şi în faţa micilor ecrane, marii favoriţi în predicţiile presei americane fiind alţii: „Lincoln”, al lui Steven Spielberg, şi „Zero Dark Thirty”, în regia lui Kathryn Bigelow – portretul unui preşedinte, respectiv cronica misiunii de ucidere a lui Osama Bin Laden.
Din şapte nominalizări, „Lincoln” a luat un singur premiu, probabil singurul cu adevărat incontestabil: Cel mai bun actor, acordat lui Daniel Day-Lewis. Spielberg a rămas fără trofeul de regie, ceea ce l-a nemulţumit vădit. L-a luat, în schimb, tot Ben Affleck, unul dintre actorii trecuţi cu foarte mare succes la regie şi a cărui reputaţie tocmai s-a consolidat. Deznodământul Globurilor schimbă şi perspectivele la Oscar, unde „Lincoln” este considerat, din nou, marele favorit.
Şi „Zero Dark Thirty” s-a ales cu un singur premiu – cel pentru interpretare feminină într-o dramă, adjudecat de Jessica Chastain, agent CIA în filmul lui Kathryn Bigelow.
Asociaţia Presei Străine de la Hollywood (Hollywood Foreign Press Association – HFPA) e formată din circa 80 de corespondenţi ai unor publicaţii din afara SUA, însă voturile lor au ajuns să cântărească aproape la fel de greu ca a celor peste 6000 de membri ai Academiei Americane de Film, ceea ce stârneşte, în fiecare an, nemulţumiri. În special şi pentru că asociaţia are drag de filmele cu multe staruri, motiv pentru care musicalul „Les Misérables” a fost declarat cel mai bun film la categoria sa şi a plecat cu cele mai multe premii – trei. Pentru adaptarea după cartea lui Victor Hugo au urcat pe scenă şi actorii Anne Hathaway şi Hugh Jackman.
Jennifer Lawrence a fost declarată Cea mai bună actriţă într-o comedie, cu rolul tinerei văduve care încearcă să-şi refacă viaţa din „Silver Linings Playbook” („Ce scrie pe el? Am învins-o pe Meryl[Streep]”, a râs Lawrence), iar Christoph Waltz, cel mai bun actor în rol secundar pentru postura de vânător de recompense în America dinaintea Războiului Civil în „Django Unchained” al lui Quentin Tarantino. Acesta din urmă şi-a văzut şi scenariul recompensat cu un Glob de Aur.
De obicei, HFPA împarte judicios premiile, ca să mulţumească pe cât mai multă lume (a se citi staruri), aşa încât şi „Viaţa lui Pi” şi „Coordonata Skyfall”au plecat cu câte un Glob pentru coloana sonoră, respectiv Cel mai bun cântec – Adele cu „Skyfall”. Unul dintre marile filme ale lui 2012 a rămas însă nerăsplătit: „The Master”, în regia lui Paul Thomas Anderson. Nici unul dintre cei actori principali nu şi-a auzit strigat numele pe scenă.
În ce priveşte serialele, „Homeland” are Globul de Aur pentru Cea mai bună serie – dramă, iar „Girls” are trofeul în categoria comedie. Cea mai bună mini-serie sau producţie TV este „Game Change”, pentru care a fost premiată şi Julianne Moore, în rolul lui Sarah Palin.
Kevin Costner, care a câştigat GLOBUL DE AUR pentru cel mai bun actor în rol principal într-o miniserie/ film de televiziune, pentru rolul din “Hatfields and McCoy”, a mulţumit României în discursul său, potrivit Mediafax. În cadrul discursului său la GLOBURILE DE AUR, Kevin Costner a mulţumit României, unde a fost filmat “Hatfields and McCoy”.
“A fost o călătorie minunată. Le mulţumesc tuturor oamenilor din faţa camerei şi din spatele ei, oamenilor din România”, a declarat actorul. Kevin Costner a vorbit într-un interviu despre modul în care au decurs filmările şi despre spiritul românilor, care i-au primit şi sprijinit necondiţionat pe membrii echipei de producţie.
“Mi-a plăcut foarte mult cât de mult munceau oamenii. A trebuit să ducem 25 de cai undeva şi i-am întrebat dacă ne pot ajuta. «Îi puteţi duce acolo la ora 12.00?». «Da». Ceea ce nu ne-au spus, însă, a fost că trebuia să înceapă munca la 8.00 dimineaţa sau la 6.00 ca să ducă toţi cei 25 de cai acolo, pentru că aveau o singură rulotă cu care să-i transporte. Fac lucrurile în stilul vechi. Ne-au spus că da, îi pot duce acolo, dar le-a luat toată noaptea pentru a pune la punct totul. La un moment dat, încercam să duplicăm un copac. Nu ştiu de ce vă spun asta, dar încercam să duplicăm un copac. unde discutau bărbaţii, am vrut să refilmăm scena. Aşa că am tot căutat un copac care să aibă forma care ne trebuia. Trebuia să semene, pentru că, altfel, oamenii aveau să-şi dea seama. Ne-am tot chinuit şi, într-un final, departamentul de artă a spus: «De ce să nu mergem acolo, tăiem copacul şi îl aducem aici?». Aşa ceva nu se face în America. Nu i-am lăsat să facă asta, dar asta era mentalitatea, pe principiul «Ce trebuie să facem? Asta o să facem. O să tăiem copacul şi îl aducem aici»”, a mai spus Kevin Costner.

LISTA COMPLETA A PREMIILOR

CINEMA:

Cel mai bun actor într-un rol secundar într-un lungmetraj: Christoph Waltz (“Django Unchained”)
Cea mai bună coloană sonoră: “Life of Pi” – Mychael Danna

Cel mai bun cântec: “Skyfall” (“Skyfall”)

Cel mai bun rol principal feminin într-un film comedie/ musical: Jennifer Lawrence (“Silver Linings Playbook”)

Cea mai bună actriţă în rol secundar într-un lungmetraj: Anne Hathaway (“Les Miserables”)

Cel mai bun scenariu: Quentin Tarantino (“Django unchained”)

Cel mai bun film străin: “Amour” (Austria)

Cel mai bun film de animaţie: “Neînfricată/ Brave”

Cea mai bună regie: Ben Affleck – “Argo”

Cel mai bun rol principal masculin într-un film – comedie/ musical: Hugh Jackman (“Les Miserables”)

Cel mai bun film – comedie/ musical: “Les Miserables”

Cel mai bun rol principal feminin într-un film – dramă: Jessica Chastain (“Zero Dark Thirty”)

Cel mai bun rol principal masculin într-un film – dramă: Daniel Day-Lewis (“Lincoln”)

Cel mai bun film – dramă: “Argo”

TELEVIZIUNE:

Cea mai bună actriţă în rol secundar într-un serial, miniserie sau film TV: Maggie Smith (“Downton Abbey”)

Cel mai bun film de televiziune/ miniserie: “Game Change”

Cea mai bună actriţă în rol principal într-o miniserie/ film de televiziune: Julianne Moore (“Game Change”)

Cel mai bun actor în rol principal într-un serial – dramă: Damian Lewis (“Homeland”)

Cel mai bun serial de televiziune – dramă: “Homeland”

Cel mai bun actor în rol principal într-o miniserie/ film de televiziune: Kevin Costner (“Hatfields and McCoy”)

Cel mai bun actor într-un rol secundar într-un serial, miniserie sau film TV: Ed Harris – “Game Change”

Cel mai bun actor în rol principal într-un serial comedie/ musical: Don Cheadle (“House of Lies”)

Cea mai bună actriţă într-un rol principal într-un serial de televiziune – dramă: Claire Danes (“Homeland”)

Cea mai bună actriţă în rol principal, într-un serial de comedie/ musical: Lena Dunham (“Girls”)

Cel mai bun serial de televiziune musical/ comedie: “Girls” – HBO

Premiul pentru întreaga carieră (Cecil B. deMille Award) – Jodie Foster.

ARTICOLE SIMILARE

Cristina Bălan, incident neplăcut cu Poliția Locală, în parc. Totul s-a întâmplat în fața copiilor ei cu sindrom Down

Andreea Damian

Zoe Kravitz va juca rolul Catwoman în filmul nou „The Batman”

realitatea

De ce acest portret al Prințesei Diana este atât de faimos deși arată îngrozitor

Andreea Damian

James Cameron a terminat filmările principale pentru două dintre filmele care continuă Avatar

realitatea

Informații despre desfășurarea Romanian Music Awards

Celebritati nascute pe 25 iunie!

realitatea

Scrie un comentariu