Tabu
CULTURESlider

Grand Palais Paris ⎪ Expoziția de fotografie „Negru și Alb”

Din cauza crizei sanitare din Franța, cele 300 de fotografii semnate de artiștii Man Ray, Helmut Newton, Robert Frank sau Cartier Bresson, care urmau să fie expuse la Grand Palais din Paris, nu vor putea fi admirate de vizitatori, însă organizatorii au găsit câteva alternative…  

Negru și Alb

O expoziție de fotografie, consacrată instantaneelor alb-negru și foarte așteptată în rândul iubitorilor de artă, urma să fie deschisă publicului larg, în primăvara anului trecut, la Grand Palais din Paris. 

Însă, asemenea majorității manifestărilor culturale ale momentului, și expoziția Negru și Alb: o estetică a fotografiei a fost o „victimă” a pandemiei de coronavirus. 

Organizatorii săi au anunțat joi, printr-un comunicat de presă, anularea evenimentului: „Având în vedere situația sanitară, expoziția Negru & Alb: o estetică a fotografiei (…) nu își va mai deschide porțile”. 

Anunțată inițial că va fi inaugurată la Grand Palais în aprile 2020, apoi reprogramată de două ori la rând (mai întâi, în perioada 12 noiembrie 2020 – 4 ianuarie 2021, iar apoi între 16 decembrie și 1 februarie 2021), expoziția a fost mutată, cu puțin timp înainte de Crăciun, în stațiile de metrou și de tren din Paris. 

Până pe 28 februarie, grație unui parteneriat de excepție între Grand Palais, BnF (Biblioteca Națională a Franței) și RATP (Regia Autonomă de Transport Paris), capodoperele din Expo Noir et Blanc vor putea fi văzute în 13 stații de metrou pariziene. 

150 ani de istorie a fotografiei

300 de instantanee alb-negru, realizate de cele mai mari nume ale fotografiei din toate timpurile, de la Man Ray la Helmut Newton, trecând și prin opera unora ca Diane Arbus, Robert Frank și Cartier Bresson nu se vor bucura de a fi agățate pe simezele de la Grand Palais, cel mai faimos spațiu expozițional din Paris și nu numai.

Realizată în colaborare cu BnF, Expo Noir et Blanc și-a concentrat atenția asupra tehnicii și esteticii fotografiei alb-negru, într-o incursiune fascinantă prin ultimii 150 de ani de istorie a fotografiei. 

Ca o consolare venită în urma anulării, organizatorii de la Grand Palais le oferă pasionaților de fotografie câteva alternative. Un catalog al expoziției a fost pus la vânzare, în timp ce un scurtmetraj, intitulat Artiștii negrului și ai albului, de ieri și de astăzi, a fost deja difuzat în mediul online, pe canalul de Youtube al Grand Palais. 

Filmul de doar 15 minute prezintă, printre altele, mărturisirile unor fotografi ca William Klein, Man Ray și Édouard Boubat. Totodată, pe platforma digitală a Grand Palais, este disponibilă și o diaporamă interactivă pentru cei tineri, grație căreia aceștia vor putea descoperi evoluția procesului fotografic de-a lungul istoriei. 

De asemenea, Grand Palais precizează că expoziția va putea fi admirată printr-o „vizită virtuală interactivă pe site-ul grandpalais.fr, în cursul lunii februarie”

Această tristă veste vine aproape simultan cu anunțul că instituția își va închide porțile în luna martie pentru renovări, urmând să fie redeschisă abia în 2024. 

Alte muzee pariziene vor trece prin același proces de reabilitare. Este cazul Centrului Georges Pompidou, celebrul muzeu de artă contemporană, care a anunțat luni, 25 ianuarie, că va fi închis pentru renovări timp de trei ani (2023 – 2027). 

ARTICOLE SIMILARE

10 lucruri pe care cuplurile fericite le fac înainte de a merge la culcare

Andreea Damian

TOP 10 fructe și legume vedete în luna septembrie

Andreea Damian

Lady Gaga şi-a făcut un nou tatuaj inspirat de „A Star Is Born”

Andreea Damian

Inima întunericului – Joseph Conrad

realitatea

Dieta scăzută de sulf. Ce presupune și cum ne poate prelungi viața

Andreea Damian

R. Kelly a lăsat-o însărcinată pe Aaliyah și s-a culcat cu mama ei, susține o victimă de-a cântărețului

Andreea Damian

Scrie un comentariu