Gucci a desemnat un șef pentru Diversitate, Echitate şi Includere ca să-și repare reputația afectată după ce a primit un val de critici în urma aparițiilor unor articole de îmbăcăminte cu conotații rasiste.
Numirea lui Renée Tirado, fosta coordonatoare pe probleme de diversitate şi includere de la Liga de Baseball, reprezintă primul dintr-o serie de pași făcuți de casa de modă italiană ca răspuns la varitatea de incidente iscate dintr-o lipsă a minorităților etnice în cadrul companiei.
În luna februarie, Gucci a retras de pe piaţă un pulover de culoare neagră care acoperă partea de jos a feţei. Internauții au spus că puloverul face aluzie la „blackface”, o formă de machiaj al actorilor albi care jucau personaje de culoare. Piesa vestimentară făcea parte din colecția toamnă/iarnă 2018-2019 și costa 890 de dolari.
În aceeași lună, brandul a anunțat că va angaja directori globali și regionali pentru diversitate și incluziune, precum și lansarea unui program de burse de proiectare multiculturală, un program de conștientizare a diversității și incluziunii și un program de schimb mondial.
Dar, în luna mai, Gucci a fost din nou criticat, de data aceasta pentru un Indy full turban care făcea parte din aceeași colecție cu puloverul. Coaliția Sikh din SUA a declarat pe Twitter că turbanul este „nu doar un accesoriu vestimentar, ci… și un articol sacru religios”.
Turbanul, cunoscut sub numele de dastaar, este o căciulă purtată de comunitatea sikh, în semn de credinţă. Acest turban are o imensă semnificaţie spirituală. În mod tradiţional, în sikhism, căciula este purtată atât de bărbaţi, cât şi de femei, ca un simbol al evlaviei, onoarei şi spiritualităţii. Din acest motiv, mulţi au criticat casa de modă Gucci că a folosit acest articol cu temă religioasă doar pentru a-şi „umple” buzunarele.
Într-un videoclip publicat marți după-amiază, Tirado a spus va crea un loc de muncă mai inclusiv şi că va creşte diversitatea forţei de muncă, acest lucru fiind legat de direcţiile de afaceri ale celor de la Gucci. De asemenea, activitatea sa se va baza pe inițiativele existente, cum ar fi programul Changemakers anunțat în luna martie, un „fond comunitar și program de burse pentru America de Nord, alături de un program de voluntariat global”. Renée Tirado este avocat şi a îndeplinit funcţii cu atribuţii asemănătoare nu numai pentru Liga de Baseball ci şi pentru companii ca AIG sau Asociaţia de Tenis din Statele Unite.
Gucci nu este singura casă de modă care a primit acuzații de rasism și cultural appropriation. În decembrie 2018, Prada a stârnit controverse atunci când a încercat să vândă o figurină, de 550$,care reprezintă o maimuță cu buze roșii mari. S-a spus despre ea că ar fi rasistă din cauza asemănării cu modul în care erau caricaturizați oamenii de culoare, în trecut. Brandul de modă italiană a anunțat la vremea respectivă că va înființa un consiliu consultativ pe probleme de diversitate.
Iar în noiembrie anul trecut, brandul italian de modă Dolce & Gabbana și-a anulat prezentarea de modă din Shanghai, a cărui organizare a costat câteva milioane de dolari. Evenimentul, care a fost promovat ca fiind unul dintre cele mai spectaculoase show-uri de modă din istorie, ar fi trebuit să aducă un omagiu culturii chineze. Dar în urma unor acuzații de rasism și după ce conturile de Instagram ale creatorilor de modă au fost sparte de hackeri, prezentarea a fost anulată.