Tabu
PEOPLESlider

Hilaria Baldwin a pierdut din nou sarcina

Soția lui Alec Baldwin trece prin clipe grele. Hilaria Baldwin a pierdut sarcina din nou. Antrenoarea era însărcinată în patru luni. Informația a fost confirmată de ea prin intermediul unui mesaj emoționant postat pe contul de instagram.

„Suntem foarte triști să anunțăm că bebelușul nostru a murit la 4 luni. De asemenea, vrem să știți că deși acum nu suntem ok, o să fim. Suntem foarte fericiți cu cei 4 copii sănătoși pe care îi avem și nu vom pierde din vedere acest lucru. I-am spus lui Carmen (n.r. fiica vedetei) și am făcut această filmare pentru a o vedea și Alec. Cred că este un mod potrivit prin care să împart asta și cu voi. I-am spus ei că acest copil până la urmă nu va mai veni, dar că ne vom strădui să îi oferim o surioară cu altă ocazie. Sunt devastată. Nu mă așteptam la asta atunci când am mers astăzi la ecografie. Nici nu mai știu ce să spun…Încă sunt în stare de șoc și nu am totul clar în minte. Vă rog fără paparazzi, asta este tot ce vă cer.”, a scris Hilaria Baldwin, pe Instagram.

 

View this post on Instagram

 

We are very sad to share that today we learned that our baby passed away at 4 months. We also want you to know that even though we are not ok right now, we will be. We are so lucky with our 4 healthy babies—and we will never lose sight of this. I told Carmen and took this so I could send it to Alec. I guess this is a good way to share it with you too. I told her that this baby isn’t going to come after all…but we will try very hard to give her a little sister another time. I’m really devastated right now…I was not expecting this when I went to my scan today. I don’t know what else to say…I’m still in shock and don’t have this all quite clear. Please no paparazzi…that’s all I ask ❤️

A post shared by Hilaria Thomas Baldwin (@hilariabaldwin) on

Vestea a luat-o prin surprindere, având în vedere că nu au existat simptome care să semnaleze o eventuală problemă în evoluția sarcinii.

În septembrie, Hilaria și soțul ei, actorul Alec Baldwin, anunțau că vor deveni părinți a cincea oară. Dar iată că nici de această dată nu a putut duce sarcina la termen. Hilaria Baldwin a mai suferit un avort spontan în primăvara acestui an.

„Este prea devreme, dar am aflat că în interiorul organismului se dezvoltă o mică ființă. Sunetul acestei inimi puternice mă face atât de fericită, având în vedere pierderea pe care am suferit-o în această primăvară. Vrem să împărtășim această veste, suntem foarte încântați și nu vrem să ascundem sarcina. În aceste câteva luni am fost epuizată și m-a luptat cu grețurile și nu vreau să mă comport ca și cum m-aș simți ok. Singura mea cerere este ca mass media să nu trimită paparazzi să mă urmărească sau să cumpere fotografii realizate de paparazzi independenți. Vreau să fiu liniștită în această perioadă a sarcinii și să fiu urmărită de camerele de fotografiat nu a fost una dintre recomandările medicilor.”mărturisea Hilaria Baldwin în luna septembrie.

 

ARTICOLE SIMILARE

Cele cinci minciuni ale Prințului Harry și Meghan Markle din trailerul documentarului lor

Andreea Damian

Prinţul William primeşte o recompensă de la regină după Megxit

Andreea Damian

Poșeta făcută din materiale reciclate și prețul ei exorbitant: 6,7 milioane de dolari!

Andreea Damian

Principalele norme de igiena in saloanele de infrumusetare

realitatea

Fertilizarea în vitro – Cea mai avansată și frecvent realizată tehnologie de reproducere asistată

Tabu Tabu

Cum arată și cu ce se ocupă Miki de la K-pital, după ce s-a retras din lumina reflectoarelor

Andreea Damian

Scrie un comentariu