Este foarte probabil să fi văzut cel puțin un tânăr îmbrăcat în haine largi și cu o frizură ciudată. L-ai privit câteva secunde, nu i-ai înțeles stilul și ai trecut peste. În America sunt foarte întâlniți astfel de tineri. Ascultă aceeași muzică, urmează aceleași trenduri și și sunt de obicei marginalizați. Și nu mă refer acum la acei teribiliști de la metrou, ci la hipsteri.
Adevărații hipsteri de la începuturi erau, în general, tineri albi ce copiau stilul urban al negrilor; astăzi tinerii devin fani ai acestui curent fără a cunoaște, însă, originile acestei culturi. Apărut pentru prima dată în anii 1940, Hipster este un concept al culturii urbane ce atrage din ce în ce mai mulți adepți. Au fost numiți adepți ai acestui curent pasionații de jazz modern care au preluat stilul de viață al muzicienilor de jazz, împrumutând stilul vestimentar, limbajul argotic sau de jargon, consumul de canabis și alte droguri, umorul sarcastic, stilul de viață sărăcăcios, adoptat intenționat, dar și un comportament sexual dezinhibat.
Etimologic, cuvintele "hep", "hip" sunt derivate de la "hepi", dintr-o limbă Vest Africană, care tradus înseamnă "a vedea", sau de la "hipi", care înseamnă "a deschide ochii cuiva". De asemenea, unii spun că provine de la cuvântul "hop", jargon pentru "opiu". Termenul a fost folosit în multe comunități africane din Diasporă, încă de când și-au părăsit originile locale. În primii ani ai jazzului, muzicienii foloseau termenul "hep" pentru a descrie o persoană care avea habar de evoluția culturii momentului, în mare parte necomercială, care prindea rădăcini în jurul jazzului. Aceștia și fanii lor erau numiți "hepcats".
Târziu, în anii 1930, "hip" a urcat pe culmile celebrității printre muzicienii de jazz. Artie Shaw, iubitor al clarinetului, a spus că Bing Crosby este "primul "hip" alb născut în America". În anii 1940, "hipster" a înlocuit cuvântul "hepcat", în timp ce adepții hipster au devenit mai interesați de "bebop" și de "hot jazz" decât erau de muzica swing originală, care târziu în anii `40 a devenit de modă veche și surclasată de Lawrence Welk sau Guy Lombardo. Frank Tirro definește adeptul hipster, în cartea sa "Jazz", ca fiind "underground man". "El este pentru al doilea război mondial ce este dadaistul pentru primul război. Este amoral, anarhist, gentil și mult prea civilizat pentru timpul său. În acest joc este tot timpul cu zece pași înainte din pricina conștienței sale. De exemplu, cunoaște o fată și o respinge pentru că știe că vor ieși împreună, se vor ține de mână, se vor săruta, alinta, vor face sex, poate se vor căsători și vor divorța – așa că de ce să începi tot acest proces? Cunoaște ipocrizia birocrației, urăște religia – așa că ce valori îi mai rămân? – altele decât să trăiască evitând durerea, să fie "cool" și să se distreze. Caută ceva, iar această libertate o poate găsi în jazz".
Din anii 1990, adeptul hipster face parte din clasa de mijloc și sus și este interesat de varietatea culturală și mișcările alternative. Acestea pot include vegetarismul, politicile extrem de ecologiste și muzica post-punk și alternativă. Hipsterul de azi este altfel decât tradiționalist sau adept al vreunui curent principal.
Trendurile de fashion îi redau pe hipsteri îmbrăcați din magazine retro și făcând economie, deși un hipster își permite să își cumpere haine noi ca cei din clasa de mijloc sau de sus. Unii spun că acest stil de viață nu provine de la adevărata convingere față de acest curent, ci de la dorința de a se identifica cu ce este popular la momentul respectiv și asta îi face pe adepții hipster destul de previzibili în evoluție. Cartea satirică "The Hipster Handbook", scrisă de Robert Lanham, descria adepții hipster ca "având frizuri ciufulite, cărți de buzunar atârnate de pantaloni, vorbind la telefonul mobil, fumând țigări europene, cocoțați pe încălțăminte cu platforma și cu o întreaga biografie a lui Che Guevara în ghiozdane. Sunt apatici, pretențiosi și egoiști, de cele mai multe ori marginalizați în mediul lor de viață, atât de generațiile boeme, de tradiționaliști sau de oamenii de culoare din cartiere sărace."
Revista Utne Reader a descris "hipster rap" ca fiind o adunătura de Mc`s (music composer) și Dj`s (disk jockey), fanii modei hip-hop, purtând haine largi, cu lanțuri de aur la gât, ochelari de soare mari și alte accesorii. Aceștia sunt deseori blamați de iubitorii curentul hipster și îi critică pe raperi pentru că au "vandalizat" "stilul metrosexual al modei hipster". Mulți spun că la baza evoluției modei hipster stau elemente rasiale; "era o adunătură nervoasă de replici slabe ale curentului rap; copii albi cărora le place hip-hopul, nu și negrii agresivi".
Text de Alina Greavu