Am decis sa ma pregatesc intens pentru sezonul dedicat barbatilor in cadrul Saptamanii Modei de la Paris, asa ca mi-am strans o documentatie consistenta din cartile de specialitate, cu precadere din literatura internationala. Asta pentru ca in acest domeniu, a noastra e mai firava decat un copil somalez, subnutrit inca din stadiul de zigot.
Si totusi mi-am demontat teoria empirica intr-o librarie din Bucuresti, unde am gasit informatii pretioase de la a obtine expresia vizuala dorita prin modelarea siluetei cu ajutorul hainelor, pana la disecarea fiecarei piese a garderobei in parte. Dar nu oricum, ci sustinute de un background solid de istorie a costumului si a artei in general. Cum altfel cand “Barbatul si Moda” poarta semnatura Adinei Nanu si-a lui Ovidiu Buta.
Tot intr-o carte si-a gasit inspiratia si fascinantul John Galliano. Citind despre viata lui Rudolf Nureyev, colectia Toamna/Iarna ’11-’12 reconstruieste in stilu-i flamboaiant garderoba dansatorului de balet rus avand radacini tatare. Astfel, modelele lui Galliano s-au transformat in piesele puzzle-ului vestimentar al lui Nureyev, evocandu-i stilul in toate ipostazele in care s-a aflat: cea de emigrant din URSS, excelent dansator de balet, fashion icon in lumea artistilor din New York, Londra sau Paris si etnic tatar intr-o mare de vestici – rasa pura.
Intrata in sala, am avut impresia ca sunt un personaj secundar al unui thriller de succes. Gigantice candelabre cazute pe jos sub povara proprie greutati, oglinzi patinate, sprijinite intr-o rânå de cufere antice, invelite de blanuri si covoare etnice multicolore, langa un pian dezacordat, vegheat de o tablie cu inscriptii rusesti, creau impresia ca in orice moment s-ar putea aseza langa tine vreun invitat surpriza din lumea de dincolo. Dar nu prea cred ca stafiile sunt interesate de moda, desi n-ar strica putina variatie, caci eu una m-am cam plictisit de monotonul cearsaf alb.
Oricum, n-am avut colegi cu suflu rece, dar am avut parte de un amalgam inedit de stiluri si materiale pe care imaginatia debordanta a lui Galliano le-am mixat atat de destept, incat nimeni nu-l poate concura. Fiindca numai la Galliano paltoane masive de lana sau piele, tratate special pentru a parea ca si cand ar fi purtate de cateva generatii, colanti stransi decadent pe trup, camasi sangerii, pavate cu galbeni de-ti luau ochii, acoperite de veste brodate somptuos cu motive etnice de un auriu regal, straturi grele de blanuri, gigantice caciuli siberiene si turbane luxuriante pot coexista armonios in acelasi show.
Asa ca daca am ramas muti de uimire, n-a fost din cauza vreunei aparitii fantomatice, ci pentru ca John Galliano stie intotdeauna sa potriveasca de sare si piper reteta unui show antrenant. Eu inca sunt bantuita de intalnirea de gradul III cu el, din sezonul trecut. Pentru ca personalitatea lui are un nu-stiu-ce, care te seduce. Pot doar sa presupun ca e vorba despre talent.