Horia Brenciu a părăsit juriul Vocea României pentru a doua oară. El a făcut parte din juriul iniţial, fiind în echipă în primele trei ediţii şi coleg cu Loredana Groza, Smiley şi Marius Moga. În 2014 a plecat prima dată şi revenit în 2019, însă numai pentru un singur sezon.
Îndrăgitul artist nu a ieșit cu o declarație oficială despre motivul pentru care nu mai face parte din juriu. Însă, cel mai probabil, Horia este prea ocupat cu proiectul său muzical – Academia de Arte Horia Brenciu, unde pregătește voci.
Horia Brenciu și-a făcut Academie de arte
„Academia de arte Horia Brenciu” este un loc în care copiii și tinerii își vor putea antrena talentul artistic, oricare ar fi el, sub ghidarea neprețuită a celor mai buni specialiști din domenii diferite, potrivit descrierii de pe site-ul oficial al academiei.
„Porțile vor fi deschise și pentru cei care la orice vârstă, își doresc să învețe un instrument muzical, să facă balet, teatru sau chiar să practice yoga. În curând vom lansa site-ul unde doritorii vor putea afla toate detaliile legate de cursurile și planurile noastre. Am o echipă senzațională de profesori care au experiență în acest domeniu și sper ca împreună să punem bazele unei noi generații care să îndrăgească arta. Primii elevi ai Academiei sunt Mina și Toma, copiii noștri cei mici. Mina iubește baletul, iar Toma nu concepe viața fara tobe. Nu văd o școală mai bună pentru ei decât această Academie”, a declarat Horia Brenciu când și-a lansat proiectul.
Proiectul, la care Horia a lucrat timp de un an alături de soția lui, Alice, și colegii de la HB Media Entertainment, a venit ca urmare a tuturor momentelor în care artistului i s-au cerut sfaturi referitoare la viața de scenă.
Are propriul curs de stage coaching
„Încă de acum 8 ani, din primul an de Vocea României, am primit telefoane, sms-uri și mail-uri de la părinți, copii, tineri, care îmi puneau tot felul de întrebări legate de muzică, îmi solicitau evaluari sau antrenamente vocale. Mi s-au adresat multe cereri referitoare la comportamentul scenic. Mi-a fost imposibil să dau curs tuturor mesajelor, cu atât mai mult cu cât nu aveam nici setat cadrul pentru o asemenea avalanșă de situații”, a spus fostul antrenor de la Vocea României.
Pe lângă cursuri legate de muzică, balet, pictură, actorie, fotografie, producție muzicală, încăperile academiei găzduiesc și cursuri de dezvoltare personală pentru copii și părinți sau yoga. În plus, inclusiv Horia are propriul curs, de stage coaching. Prima promoție de stage coaching a absolvit deja și se fac înscrieri pentru noua promoție.
Vocea României revine cu cel de-al 10-lea sezon și, pentru prima dată, doi antrenori, Smiley și Theo Rose, vor sta pe același scaun. Echipa este întregită de Tudor Chirilă, Irina Rimes și Denis Roabeș de la The Motans.