Balanţă (23 septembrie – 22 octombrie)
În prima parte a lunii octombrie te vei simţi excelent alături de persoana iubită, iar dacă eşti singură, ai şanse mari să întâlneşti pe cineva interesant. Prietenii tăi te-ar putea ajuta în acest sens. A doua parte a lunii este benefică pentru comunicarea în cuplu şi rezolvarea unor chestiuni importante.
Scorpion (23 octombrie – 21 noiembrie)
Pentru tine, luna octombrie se anunţă a fi una foarte bună în plan amoros. Relaţia cu persoana iubită este armonioasă şi împlinită, iar Venus, planeta iubirii, a avut un cuvânt important de spus în această privinţă. În a doua parte a lunii, în viaţa de cuplu apare un interes deosebit pentru bani, finanţe şi proprietăţi.
Săgetător (22 noiembrie – 21 decembrie)
Dacă eşti singură, luna octombrie se anunţă a fi exclentă în plan sentimental. Există şanse mari să întâlneşti o persoană care să-ţi facă inima să bată cu putere, iar de aici şi până la o relaţie împlinită este doar un pas. Dacă, în schimb, faci parte dintr-un cuplu stabil, această lună ar putea să aducă probleme şi dificultăţi în relaţie sau legate de partener.
Capricorn (22 decembrie – 20 ianuarie)
Viaţa ta sentimentală nu va fi în prim-plan în această lună. Îţi vei concentra atenţia asupra altor aspecte şi vei lăsa relaţia sau căutarea unui partener, dacă eşti singură, în plan secund.
Vărsător (20 ianuarie – 18 februarie)
Este o perioadă plină de acţiune pentru tine. Ai foarte multă energie, eşti pasională, entuziastă şi nu te temi să faci primul pas în chestiuni care ţin de dragoste sau relaţii. Marte te îndeamnă să-ţi exprimi cu ardoare sentimentele şi să fii îndrăzneaţă. Ai grijă, însă, pentru că tot Marte te predispune şi la conflicte sau situaţii tensionate.
Peşti (19 februarie – 20 martie)
În prima parte a lunii octombrie nu vei avea prea multe evenimente notabile în plan sentimental. Dar a doua jumătate va fi mult mai pasională şi intensă. Apar momente fierbinţi şi eşti entuziasmată de întâlniri interesante.
Berbec (21 martie – 20 aprilie)
Luna octombrie va fi foarte bună pentru tine în plan amoros. Marte, planeta pasiunii, va tranzita Casa Sexualităţii tale, ceea ce înseamnă că libidoul tău va fi la cote înalte, iar între tine şi partenerul de viaţă vor sări scântei… de plăcere. A doua parte a lunii va fi cu adevărat interesantă pentru tine în ceea ce priveşte dragostea.
Taur (21 aprilie – 21 mai)
În această lună vei avea de luat decizii importante cu privire la viaţa de cuplu. Situaţia nu este tocmai roz şi este necesar să ai discuţii serioase cu partenerul de viaţă. Trebuie să analizaţi cu atenţie planurile de viitor şi să vorbiţi deschis, fără menajamente, abordând subiecte foarte delicate. Prin urmare, această lună de toamnă nu va fi deloc uşoară pentru tine.
Preluare Eva.ro. Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/horoscop-cum-stai-cu-dragostea-in-luna-octombrie-in-functie-de-zodia-ta_1277860.html#ixzz2gjBx2DUL