Tabu
PEOPLESlider

Cum și-a refăcut viața Ileana Lazariuc după divorțul de Țiriac

Fosta actrița și cântăreața, fiica Anastasiei Lazariuc, a luat pe toată lumea prin surprindere anul trecut când a anunțat că a divorțat de 2 ani, în secret, de Ion Alexandru Țiriac după 17 ani de relație și doi copii. Cei doi au avut o viață tumultoasă cu despărțiri și împăcări, însă iată că anul trecut au făcut public o despărțire despre care toată lumea a scris.
ileana lazariuc a ajuns la paris
ileana lazariuc a ajuns la paris
Însă viață Ilenei Lazariuc (37 de ani) a continuat chiar dacă s-a despărțit de tatăl copiilor ei. Pentru început a ales să se întoarcă la slujba de model și a făcut parte dintr-o campanie unde a fost model pentru mai multe haine apărând pe diverse panouri publicitare.
ileana lazariuc la plimbare
ileana lazariuc la plimbare
În plus, femeia și-a continuat viață și este mama cu normă întreagă pentru copii ei, Zilele trecute Ileana a ales să pleca la Paris, în Franța, pentru a petrece ziua îndrăgostiților, “Valentine’s Day” alături de prieteni dragi. Încă nu se știe dacă are sau nu o relație, însă toată lumea este cu ochii pe ea și pe ce urmează să facă.
ileana lazariuc
ileana lazariuc
Momentan s-a distrat în orașul iubirii alături de mai mulți prieteni, însă nu a dat de înțeles că ar există un nou bărbat în viață ei. După cum se știe Ileana Lazariuc este foarte discretă cu viață de familie și nu îi face plăcere să vorbească despre acest capitol. Momentan își trăiește viață și când va vrea să povestească despre prezent, trecut și viitor, vom fi aici să o ascultăm.

Cum a fost povestea cu Ion Alexandru Țiriac?

Ileana şi Ion Ion au format un cuplu de la începutul anului 2002, însă s-au despărţit în 2006, iar la jumătate de an de la ruptură, fiul lui Ţiriac s-a căsătorit cu Maria Marinescu. După divorţul de Maria, Ţiriac Jr. şi Lazariuc şi-au făcut bagajele şi s-au mutat la Monte Carlo. La sfârșitul lui august 2009, s-au cununat în mare secret la un schit de lângă Călăraşi. Cu un an înainte, la 7 martie 2008, se născuse primul lor copil, Alexandru, iar în anul nunțîi a venit pe lume cel de-al doilea fiu al lor, Nicholas Noah. Cei patru au două reședințe, una în București, cealaltă la Monte Carlo. După ce a devenit mamă, Ileana s-a retras din viața publică, însă din 2015 conduce un magazin cu haine de lux.

ARTICOLE SIMILARE

Cum Gen Z a ucis Basic Black

Andreea Damian

Românca ce pune muzică șeicilor din Dubai, izolată din cauza pandemiei în hotelul unde Avicii a murit

Tabu Tabu

Imagini emoționante din documentarul despre viața lui Paul Walker

Andreea Damian

Mobius Gallery | Roman Tolici: Milestones Editions

Ciocîrlan

Justin Bieber este primul artist cu 50 de milioane de abonați pe YouTube

Andreea Damian

Adrian Minune se retrage din muzică: „Nu mai vreau să cânt”. Averea fabuloasă strânsă de artist

Andreea Damian

Scrie un comentariu