Îndrăgita solistă care a lansat mai multe șlagăre în perioada comunistă a împlinit pe 26 octombrie vârstă de 71 de ani. Corina Chiriac și-a lansat și un site și atât acolo cât și pe rețelele de socializare a publicat un text interesant și fotografii din copilărie pînă în ziua de azi.
Chiar în ziua de Sfântul Dumitru, pe 26 octombrie, solista Corina Chiriac a împlinit frumoasa vârstă de 71 de ani, iar vedeta a publicat mai devreme niște imagini în mediul online. Îndrăgita cântăreață de muzică ușoară a publicat pe rețelele de socializare câteva imagini din locuința sa dar și cu ea de când era mică pînă la maturitate.
„Dragilor, eu am început să mă serbez de astăzi (adică duminică, n.r.)! Vă doresc tuturor sănătate și La mulți ani Dumitra și Dumitru! Până la o nouă revedere, o să mai postez niște fotografii!”, a scris Corina Chiriac pe Facebook.
Și apoi pe lîngă imaginile cu casa ei interpreta a mai publicat cu ea fotografii cu ea de când era mică, când era adolescentă sau la maturitate. Și a primit nenumărate aprecieri de la prietenii ei virtuali care nu au văzut probabil niciodată aceste imagini pînă acum. Însă niciodată nu este prea târziu să le publice dacă ele sunt și superbe.