Tabu
LIFESTYLESlider

În căutarea bonei pentru copilul meu

Primul copil apare de cele mai multe ori în urma unei planificări, sunt emoții mari la fiecare mișcare a sa, entuziasmul și nerăbdarea de a-l întâlni sunt uriașe.

Am născut o fetiță minunată și mult dorită pe 02.01.2020. Am încercat să fiu genul acela de mamă eroină care nu are niciodată nevoie de ajutor din partea celor din jur și am reușit până când copilul a împlinit vârsta de 1 an.

Mereu am considerat că între copii ar trebui să fie o diferență de minimum 3 ani, dar cum socotelile de acasă nu se potrivesc cu cele din târg după cum spune o vorbă celebră, la scurt timp după sărbătorirea vârstei de 1 an a primului copil, am aflat că sunt din nou însărcinată.  Nu am mai simțit bucuria de la prima sarcină, ci din contră, o panică totală din două motive: 1. Cum aveam eu să mă descurc cu 2 copii atât de mici? Și 2. Simțeam că din nou o să-mi pierd libertatea și cineva va depinde de mine în totalitate.

Cât de importantă este această libertate în viața unei proaspete mămici? Vă spun eu: esențială. Dacă vrei să eviți depresia postnatală și să te poți bucura din tot sufletul de timpul petrecut cu copilul tău, este necesar să-ți aloci un anumit interval doar pentru tine zilnic.

Pe 25.01.2021, la aflarea veștii că vom mai avea încă un bebeluș în familie, soțul meu a fost cel care a venit cu ideea de a ne căuta o bonă. Și acum venea următoarea întrebare: Ce cetățenie ar trebui să aibă viitoarea noastră bonă? Știm cu toții cât de vestite au fost la un moment dat bonele filipineze, dar făcând o cercetare în grupul meu de mămici am aflat că în România în ultimii ani există un nou „trend” și anume: bonele interne din Republica Moldova.

Bonă internă din Republica Moldova

Cum internetul este la acest moment cel mai mare furnizor de informații, am dat repede o căutare pe Google și am început să mă documentez ce presupune această procedură de recrutare, interviuri video, întocmire documentație pentru ca cetățenii din Republica Moldova să poată activa legal în câmpul muncii pe teritoriul României. Norocul mi-a surâs în momentul în care am dat de o tipă draguță de la Agenția Top-Nanny care nu numai că mi-a găsit o bonă Top, ci s-a ocupat de toată procedura legală pentru ca doamna recrutată să fie cât mai repede în casa noastră.

În mai puțin de 2 săptămâni aveam s-o cunoaștem pe doamna Tatiana care astăzi putem spune că este a treia bunică a fetițelor noastre. Pe lângă activitățile educative pe care le are cu fetița cea mare, grija și iubirea pe care le oferă celei mici, mie și soțului ne-a redat libertatea de care aveam nevoie să fim din nou acel cuplu fericit.

Dacă înainte credeam că angajarea unei bone este un moft, astăzi vă spun că în anumite situații, este o mare necesitate. Nu este ușor să selectezi o persoană străină care va face parte din viața copiilor tăi și a familiei tale, dar atunci când o vei găsi pe cea potrivită, te vei simți ușurat și norocos. Ajutorul celor de la Agenția Top-Nanny a fost la superlativ, totul a decurs super rapid, profi și în siguranță pentru că bonelor recrutate li se cere obligatoriu cazier, un set de analize complex și nu în ultimul rând, o analiză psihologică a persoanei.

Astăzi sunt o mamă fericită care poate ieși la o cafea cu prietenele, mă pot odihni pentru că atunci când mă ocup de fetițe să am energia necesară, pot pleca un weekend cu soțul într-un city break pentru că știm că ne lăsăm copiii pe mâini bune.

ARTICOLE SIMILARE

Sorin Onisor si hoinarii sai te asteapta la Clubul Taranului Roman din Bucuresti

realitatea

Iubita lui SMILEY a vrut sa se combine cu ALEX VELEA

9 trucuri vestimentare care ajută celebritățile să arate uimitor

Andreea Damian

Monica Gabor, mesaje depresive pe Facebook!

DOLIU ÎN LITERATURĂ ROMÂNĂ: a MURIT poetul TRAIAN T.COŞOVEI

Sex: sunt kilogramele noastre o povară pentru el?

Andreea Damian

Scrie un comentariu