Tabu
CULTURE

În premieră, DDB România obține 2 trofee și 4 nominalizări la Festivalul Internațional Cannes Lions 2023, pentru campania socială #DeNetestat (#UnExaminable)

București, 28 iunie 2023 – Agenția de creație DDB România, membră a The Group, a fost premiată cu două trofee – trofeul de Argint în categoria „Social & Influencer” și trofeul de Bronz în categoria „PR” – obținând, totodată, alte patru nominalizări la patru categorii importante din cadrul celei de-a 70 ediții a Festivalului Internațional de Creativitate Cannes Lions 2023. DDB România a fost cea mai premiată agenție de creație din România la prestigiosul festival, care s-a desfășurat în perioada 19 – 23 iunie a.c., în renumitul orășel de pe riviera franceză.

Printre campaniile câștigătoare, anul acesta, la Cannes Lions s-a numărat și campania #DeNetestat (#UnExaminable), o inițiativă de eliminare legislativă a testelor de virginitate, lansată la nivel național în iunie 2022, care a reușit să elimine, oficial în Romania, aceste certificate de virginitate, realizate la cererea persoanelor fizice, în urma unui ordin comun al Ministerului Sănătății și Ministerului Justiției, publicat în mai 2023. #DeNestestat este o campanie semnată de agenția DDB România, realizată pro bono în parteneriat cu Rețeaua pentru Prevenirea și Combaterea Violenței Împotriva Femeilor (VIF).

În premieră, DDB România a câștigat două trofee la cea de-a 70-a ediție a Cannes Lions 2023: trofeul de Argint în categoria “Social & Influencer” și trofeul de Bronz în categoria „PR”. Totodată, campania #DeNetestat a primit alte patru nominalizări (shortlists) la patru categorii importante din cadrul festivalului: „Social & Influencer”, „PR”, „Health & Wellness” și „Film”. Per total total, #DeNetestat a obținut șase distincții, dintre care două trofee și patru nominalizări.

Câștigarea celor două trofee, în cadrul celui mai mare festival dedicat creativității, reprezintă o premieră pentru DDB România și o certificare a faptului că realizăm campanii cu ecou global, care au în centrul lor teme delicate și că reușim să generăm schimbare în societatea în care trăim”, declară Roxana Memetea, Managing Partner al DDB România.

Imagine

Cele două trofee obținute la Cannes se adaugă portofoliului cu distincții al DDB România, care a câștigat per total, în ultimul an, opt premii internaționale, în cadrul mai multor festivaluri de specialitate (Eurobest, Cresta Awards, London International Awards, Effie Awards, D&AD Festival, The One Show), ca urmare a realizării campaniei sociale #DeNetestat.

Interzicerea acestor teste, precum și rezultatele obținute la Cannes Lions, reprezintă lucruri de care ne mândrim și care au apărut în urma efortului nostru colectiv și a implicării noastre emoționale în această campanie”, menționează Roxana Niță, Executive Creative Director al DDB România.

La ediția din acest an a Cannes Lions, DDB Worldwide, rețeaua internațională la care DDB România este afiliată din 2012, a fost decernată, în premieră, “Rețeaua Anului 2023”. În acordarea acestui premiu au contribuit și trofeele, dar și nominalizările obținute de DDB România pentru campania #DeNetestat.

Cea de-a 70 ediție aniversară a festivalului internațional dedicat creativității – Cannes Lions 2023 – a fost una dintre cele mai mari ediții organizate până acum. În cadrul festivalului s-au înregistrat aproape 27.000 de înscrieri de campanii creative din peste 100 de țări. Doar 3% dintre înscrieri au fost declarate câștigătoare în cadrul cunoscutului festival.

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE SIMILARE

Vedete nascute pe 14 august!

realitatea

Galeria Posibilă ⎪ Master 2020 de Miruna Radovici

Ciocîrlan

Celebritati nascute pe 4 august!

realitatea

Madonna: “regina- Spaniei timp de trei zile!

realitatea

Jim Jarmusch, un film nou: e cu zombie și în el joacă doar actori unul și unul

realitatea

Sărbătoritul zilei de 7 septembrie

realitatea

Scrie un comentariu