Tabu
PEOPLESlider

Încă o despărţire surpriză în showbiz! Erau împreună de 9 ani și toată lumea îi considera cuplul perfect

Despărțire neașteptată în showbizul românesc. Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman au decis să pună capăt relației după 9 ani.

Cei doi au făcut anunțul pe rețelele de socializare, prin intermediul unui videoclip.

“Acesta va fi un video greu de făcut și ai ales greu de digerat. Dar îl facem pentru că voi ne-ați fost mereu alături, ne-ați susținut și meritați să știți adevărul de la noi, oricât de dureros sau greu de crezut ar fi. Cris și cu mine ne-am despărțit. Am decis împreună că este mai bine să o luăm pe drumuri separate, dar rămânem prieteni. O să ne avem spatele unul celuilalt. Este greu, de trei săptămâni plângem într-una, am perpelit decizia aceasta pe toate părțile și am ajuns la concluzia că este cel mai corect lucru pe care îl putem face pentru noi ca indivizi. Ce trebuie să înțelegeți este că 2020 și-a lăsat amprenta și asupra relației noastre. Am avut foarte mult timp la dispoziție în care am stat împreună și nu am mai lucrat foarte mult. Am avut timp să discutăm și ne-am dat seama că suntem foarte diferiți, că ne dorim lucruri diferite și că ne aflăm în pucnte diferite ale evoluției noastre.

Ce-am arătat până acum, ce am lăsat să se vadă, ce am postat a fost 100% real și sincer și toate momentele pe care le-am trăit în cei nouă ani au fost extrem de frumoase. Au fost nouă ani în care am trăit, probabil, cât alții trăiesc într-o viață, doar că, așa cum este în viață, am avut și momente grele pe care am preferat să le ținem pentru noi și am lăsat să se vadă doar părțile fericite și multă iubire. Eu (n.r. – Cristina) am fost cea care am inițiat discuția. Eu (n.r. – Vlad) nu aș fi avut curaj să inițiez această discuție chiar dacă știam că ajunsesem să nu mai funcționăm”, au spus cei doi, într-un clip pe Instagram.

Motivul despărțirii

Aceștia au explicat și care a fost lucrul care a dus la despărțire: „Noi când ne-am cunoscut eram foarte tineri și din acel moment am făcut cam totul împreună. Am lucrat și jucat împreună, iar undeva pe drum am uitat să mai fim atenți la nevoile noastre la ce ne doream noi ca indivizi. Cea mai mare greșeala pe care o poți face este să te uiți pe tine, să uiți că ai alte nevoi și aspirații față de partener și căți dorești alte lucuri de la viață.”, au transmis cei doi.

Vlad și Cristina s-au cunoscut pe platourile de filmare la „Pariu cu viața”

Vlad și Cristina și-au încheiat mesajul într-o manieră frumoasă, așa cum a fost și relația lor de până acum: ”Eu (n.r. – Vlad) o iubesc pe fata aceasta. Și eu (n.r. – Cristina) pe băiatul acesta. Și rămânem în continuare buni prieteni și colegi. Și sperăm să fiți alături de noi în continuare, doar că acum nu vom mai fi ‘la pachet’.”

Cristina Ciobănașu (23 de ani) și Vlad Gherman (27 de ani) s-au cunoscut pe platourile de filmare ale serialului „Pariu cu viața”.

ARTICOLE SIMILARE

Motivul pentru care Oana Roman poartă peruci în ultima vreme

Andreea Damian

Meghan Markle, în conflicte cu Regina Elisabeta, din cauza micului Archie

Andreea Damian

Unele femei poartă o genă care le „sabotează” metoda de contracepție

Andreea Damian

Monica Davidescu și Oana Pellea după modelul Danei Rogoz, citesc povești prietenilor virtuali

Tabu Tabu

Anca Țurcașiu, în brațele unui bărbat misterios: „Trăiesc pentru iubire”

Andreea Damian

Dezvăluiri din culisele serialului Anatomia lui Grey. Ellen Pompeo, la un pas să renunțe

Andreea Damian

Scrie un comentariu