Tabu
PEOPLESlider

Incident grav în Parcul Kiseleff! Un copac a căzut peste fiica cântăreţului Matteo. Cum se simte micuța

Alertă într-un parc din sectorul 1. Un copac a căzut peste copilul cântăreţului Matteo şi peste bona acestuia, alături de care era la joacă în Parcul Kiseleff.

„Noi am fost sunaţi de către bonă. Ne-am îndreptat foarte repede către parc. Nu au fost rănite, ci foarte puţin zgâriate, însă au trăit o sperietură „frumoasă”. Pur şi simplu s-a desprins acel copac, cu rădăcină cu tot şi a căzut peste banca pe care ele se jucau. Au apucat să alerge din zona respectivă. Au fost zgâriate şi nu a fost o situaţie tocmai plăcută”, a povestit mama fetiţei la un post de televiziune.

„Când am ajuns în parc mă aşteptam că a căzut o creangă, nu mă aşteptam la un copac cu totul. Mă gândesc că ar trebui luate măsuri astfel încât să poată fi prevenite astfel de situaţii. Aseară abia ne-am liniştit după şocul pe care l-am trăit. (…) Singurul lucru pe care ni-l dorim este să putem fi liniştiţi în momentul în care ne trimitem copilul în parc, mergem cu el în parc. Să nu stăm stresaţi că se pot produce tragedii.

Fetiţa este la vârsta la care nu înţelege pericolele neapărat. S-a speriat pe moment crezând că a făcut ea un rău de a căzut copacul respectiv. Este la vârsta la care nu precepe încă riscurile”, a povestit mama fetiţei.

ARTICOLE SIMILARE

Cum s-au fotografiat Andreea Marin și Radu, fiul lui Ștefan Bănică Jr. Imagine de colecție!

Andreea Damian

Mihai Bendeac, prima postare oficială despre plecarea de la iUmor. Ce a publicat actorul pe Instagram / Scrisoare virală

Andreea Damian

BRAD PITT, lista iubitelor “oficiale”!

Ce bine arată Oana Cârmaciu la 2 luni de când a născut

Tabu Tabu

Câștigător Chefi la Cuțite 2023. Cine a plecat acasă cu 30.000 de euro

Andreea Damian

Locuri magice in Bucuresti – Episodul 3

realitatea

Scrie un comentariu