Alexandra Stan se bucură de un succes răsunător în industria muzicală, iar tarifele pe care le are pentru evenimentele private sunt pe măsură.
Artista în vârstă de 34 de ani a reușit să atingă culmile succesului, însă nu s-a bucurat niciodată de adevărata valoare a muncii sale, căci o bună parte din banii pe care i-a câștigat au ajuns în buzunarele managerilor.
În cadrul unui post TV, cântăreața a dezvăluit ce tarife are în mod normal pentru concerte și evenimente private, dar și care a fost suma maximă câștigată vreodată pentru un recital de jumătate de oră.
„În America a fost un turneu de 12 concerte, în 10 state. Adevărata valoare a fiecărui concert era de 40.000 de dolari, dar eu știam că e 7.000 de dolari, pentru că pe mine mă mințeau și mi se furau foarte mulți bani în perioada aceea. În România, onorariul era mai mare, vreo 10.000 de euro. Adevărata mea valoare? Am reușit să mă mențin așa între 8.000 și 12.000 – 15.000 de euro. La evenimentele private se plătește mai bine. De exemplu, pentru un recital de jumătate de oră în India, am luat 30.000 sau 25.000, depinde (…)
Nu am fost niciodată cea mai bine plătită artistă din România, dar cred că cel mai greu este să te menții. Ce e cu adevărat important este că deși eu nu am știut niciodată realitatea primilor ani, eu nu am știut niciodată cât luam atunci, doar bănuiesc acum, am reușit să mă mențin pe o medie în ultimii 10 ani, ceea ce e foarte important”, spunea Alexandra Stan.
Sursa: Tabu.RO