Cum ţi-ai intrat în formă pentru rol?
M-am antrenat din greu. Metabolismul meu se mişcă cu un milion de mile pe secundă, aşa că a trebuit să mănânc mult ca să iau în greutate şi să fac muşchi. N-am avut nicio zi de respiro şi nicio zi în care să mă antrenez mai uşor. Am avut un antrenor de la Londra care zbura la Boston pentru mine, pentru că aveam filmări la „What’s Your Number”. Mai bine de trei luni ne-am antrenat împreună timp de 90 de minute în fiecare zi. A fost dificil, dar îmi place să fac mişcare chiar şi atunci când nu mă pregătesc pentru un film.
Care au fost provocările fizice?
(râde) Să intru şi să ies din costumul Captain America. Chiar m-a făcuit să-mi fie dor de filmele în care porţi doar haine normale. Costumul este foarte împovărâtor şi nu era uşor să merg la toaletă din cauza tuturor straturilor. Puteam să merg, dar era complicat.
Care a fost cel mai tare decor?
Mi-a plăcut să văd laboratorul în care Steve Rogers intră, este injectat şi devine Captain America. Am văzut schemele decorului în biroul de producţie înainte să accept să joc în film şi m-am gândit „Pun pariu că asta o să arate foarte tare!” – şi chiar aşa a fost. Ştiam că va fi o scenă amuzantă de filmat şi de văzut. Mi-aduc aminte că în prima zi în care am ajuns pe platou mi-am spus „Wow, asta e grozav!”
Cum te-ai simţit atunci când ai primit un rol atât de râvnit?
A fost şi bine şi rău. A fost captivant şi ţi se deschide o lume de posibilităţi şi de oportunităţi cu un rol ca ăsta, dar este şi o presiune foarte mare şi multe emoţii. E o responsabilitate foarte mare. Ca actor îţi doreşti ocazii ca asta, dar dacă filmul devine un hit sunt o grămadă de probleme şi dacă e un dezastru sunt alte probleme. E o adevărată dihotomie.
Îţi pare rău că i-ai spus unui journalist american „Dacă filmul are succes sunt terminat, dacă filmul e nasol, sunt terminat”?
Puţin, da. Trebuie să ai grijă la ce spui, pentru că oamenii iubesc citatele ca ăsta şi pot fi scoase din context. Sentimentul era corect, limbajul nu era cel potrivit. Ceea ce voiam să spun e că dacă filmul nu are succes, eu fiind imaginea lui, asta îmi va afecta cariera. Şi dacă e un succes de casă enorm există un alt set de probleme cărora trebuie să le fac faţă – pierderea anonimatului şi toate neplăcerile care vin cu faima. Apoi mai sunt dedicarea, responsabilitatea şi presiunea altor filme viitoare din franciză.
Îţi surâde ideea de a fi imaginea unei francize?
(râde) Dumnezeule, nu! Cui i-ar plăcea aşa ceva? Bine, cred că unora le-ar plăcea, dar mie nu-mi place nici să am rolul principal în filme. Cum am mai spus, nu sunt genul care să fie atras de mirajul faimei. Îmi place să joc şi n-o să mă prefac că nu-mi plac banii care vin la pachet cu asta, libertatea pe care mi-o oferă ei şi lucrurile pe care pot să le fac cu banii pentru oamenii pe care îi iubesc. Îmi pare rău doar că actorii de teatru nu sunt plătiţi la fel de bine, pentru că dacă ar fi, asta aş face. N-ar trebui să spun asta pentru că iubesc să joc în filme, dar urăsc celelalte lucruri care vin cu asta. Nu mă plâng, pentru că asta fac în continuare. Ştii cum e, ţi-ai făcut patul şi trebuie să dormi în el, dar dacă eşti imaginea unei francize nu te poţi ascunde de faimă. Ar fi nasol să nu poţi ieşi din casă, să nu-ţi poţi duce copiii la un meci. Alea sunt lucrurile pe care vreau le fac mai târziu în viaţă şi pe care încerc să le apăr acum.
Se pare că ai o problemă cu celebritatea…
Asta deoarece încă învăţ cum să-i fac faţă. Am văzut o mulţime de actori care se comportau într-un fel şi apoi, când îi lovea celebritatea, se schimbau. De asemenea, trebuie să fii tot timpul cu garda sus. Am înjurat în faţa unui jurnalist şi acum înjurătura a rămas în reviste pentru totdeauna. Or eu nu vreau să fiu ţinut minte aşa. Vreau să fiu sincer şi să fiu eu însumi, dar nu pot. Sunt obstacole delicate de depăşit, dar nu poţi să ştii dinainte care sunt.
Erai un fan al desenelor Marvel şi dinainte de film?
Cunoşteam foarte bine universal Marvel. Pe vremea Fantastic Four îmi făceam încă temele, aşa că ştiam cine e Captain America. N-am fost un mare fan al benzilor desenate în tipul adolescenţei, dar acum am devenit cu siguranţă unul.
Care sunt filmele tale Marvel preferate?
Mi-a plăcut foarte, foarte mult Iron Man şi X Men. Acelea au fost nişte filme fantastice. Au avut nişte poveşti foarte bune şi s-au luat în serios. Chiar dacă scoteai elemental super eroului, tot au o intrigă interesantă şi personaje complexe. Nu sunt prea uşoare sau drăguţe. Sunt filme dure, serioase.
Cum urmăreşti filmele acasă?
Îmi place la nebunie să urmăresc filme din intimitatea căminului meu. Casa mea din Boston are un ecran TV mare şi system soround. Să mă uit la filme este activitatea mea preferată şi iubesc Blu-ray – calitatea este pur şi simplu extraordinară.
Asta înseamnă că fanii îţi pot privi cu un ochi critic toate mişcările sau pot da freeze frame la cadrele în care eşti la bustul gol…
(râde) Dacă oamenii sunt preocupaţi cu asta, înseamnă că nun e-am făcut treaba cum trebuie. Dacă îşi fac griji că mi-a rămas ceva între dinţi, atunci poate filmul nu e chiar atât de grozav. Dar îmi plac toate caracteristicile suplimentare, în speciale making-of-ul. Chiar şi în calitate de persoană din interiorul industriei, mă fascineată cum se fac lucrurile astea.
Cum te simţi atunci când te vezi pe ecran?
M-am uitat mereu la filmele mele când erau gata, pentru că sunt încântat să văd produsul final. Am mai spus asta, dar a face un film seamănă într-un fel cu a face un cadou cuiva fără să ştii despre ce obiect este vorba. Tu îţi joci rolul şi apoi pleci fără să vezi imaginea completă, ca să spun aşa. Apoi echipa de postproducţie se apleacă asupra lui timp de 6 sau 8 luni şi în cele din urmă vezi şi tu filmul. Încerc să îl văd de una sau două ori şi apoi renunţ, pentru că cu cât văd de mai multe ori ceva ce am făcut, cu atât mai critic devin.
1 comentariu