Ce anume are franciza ” Furios şi iute” de e atât de îndrăgită în toată lumea?
Cred că e o combinaţie de două lucruri: e un film simplu de weekend cu popcorn în care poţi să evadezi. Numărul doi: are o temă simplă. Cred că aproape fiecare dintre părţi are o temă simplă, şi anume loialitatea dintre fraţi. Există o idee esenţială a integrităţii în mesaj şi cred că e un mesaj de care se poate lega oricine în lume. E antrenant, cu un mesaj simplu.
Atracţia arată foarte bine între voi pe platou. E distractiv să joci atracţia asta între bărbaţi?
Da, este. E plăcut pentru că am avut timp să ne cunoaştem în afara filmărilor . Cred că e foarte important să existe o atracţie organică şi sinceră. Nu poţi improviza prea mult. E plăcut să-i cunoşti pe băieţii ăştia şi cred că ăsta e luxul de a fi într-un film de la cap la coadă. Ai şansa să te împrieteneşti şi să înveţi de la celălalt. Fiecare dintre noi ne tragem din diferite pături ale societăţii şi avem experienţe diferite, dar venim aici şi treaba noastră e să ne îmbunătăţim unul pe altul. Aşa că avem camaraderia aia frăţească şi apreciem că în filmul ăsta am avut luxul de a ne face prieteni.
Crezi că există dezavantaje la a ajunge să vă cunoaşteţi aşa bine?
Poate dacă personajele erau diferite, dacă eu îl uram pe Tyrese (Gibson), de pildă, sau dacă el era personajul negativ, dar cred că prietenia ajută personajelor pentru că trebuie să fim uniţi. Trebuie să ne putem înţelege fără cuvinte, dintr-o privire, o glumă – dacă făceam o glumă în afara camerelor, funcţiona şi în faţa lor. Aşa că pentru filmul ăsta, prietenia e un avantaj.
E limpede că şi filmul ăsta e despre maşini. Ai o maşină preferată?
Îmi plac cele clasice. În filmul ăsta, trebuie să întâlnesc mulţi oameni care aduc maşinile. N-am fost niciodată în maşini când eram mai tânăr, dar am ajuns să apreciez cu adevărat maşinile americane “musculoase”. Cred că în al treilea film, am avut un Fastback Mustang din ’65. Mă uit la maşină şi chiar reprezintă America. Poate e pentru că îmbătrânesc, dar apreciez maşinile vechi mai mult.
Aveţi maşini clasice în film, nu-i aşa?
Da, maşina lui Dom e un Charger . E o maşină foarte puternică. În celelalte filme, cred că maşinile au fost vedetele filmului, dar deoarece personajele din filmele antecedente revin, ăsta devine un film despre personaje cu scene ample de acţiune. Aşa că s-a îndepărtat de la formula tradiţională, dar cred că fanii o să fie foarte surprinşi şi fericiţi.
Poţi să ne vorbeşti un pic despre personajul tău din film, pentru că ultima oară când te-am văzut erai mort!
Mort, da. În filmul ăsta, o să puteţi vedea de unde-şi trage Han filozofia. În Tokyo Drift, are replici ca: “Nu contează câţi bani ai, genul de oameni cu care te înconjori te face cine eşti.” Cred că datorită atracţiei dintre personaje, frăţia, sprijinul acordat unul altuia, lecţiile pe care Dom i le dă lui Han, vezi evoluţia seminţei plantate pentru viitoarea sa filozofie.
Crezi că franciza a influenţat jocurile video ca Grand Theft Auto sau crezi că e invers?
Nu ştiu. Nu joc jocuri video, dar ştiu Grand Theft Auto. Nu ştiu dacă filmul ăsta are vreo influenţă, cred că îl completează. Copiilor şi oamenilor care joacă jocuri le plac maşinile. Toată lumea are o maşină de vis. Adaugă la asta adrenalina de a o fura, băieţii buni, băieţii răi, oricare ar fi partea pe care te hotărăşti să o joci, şi cred că o completează. Nu sunt sigur dacă o influenţează. Poate influenţează genul de maşină pe care vrei să-l conduci. Să sperăm că avem o influenţă pozitivă: dacă ai de ales între a juca personajul negativ sau pe cel pozitiv care fură de la cei negativi şi dă la săraci, poate asta e contribuţia noastră. Să sperăm că copiii vor vedea genul ăsta de filme şi vor spune: “Pot să fiu cool, fiind şi băiat bun.” Despre asta vorbeam înainte, de teme simple.
Cu toţi fanii din lume şi o franciză care există de 10 ani, simţi presiunea de a face o nouă parte, a cincea, foarte bună?
În fiecare film la care iau parte simt presiunea asta. Pun presiunea asta asupra mea, dar mă simt foarte încrezător deoarece suntem conduşi de oamenii potriviţi, de la Universal, care sprijină filmul cu tot ce pot. Avem un regizor minunat, pe Justin Lin, cu care am avut norocul să lucrez la patru filme deja. Chiar nu-mi fac griji cu filmul ăsta. Şi în ăsta avem personaje noi: The Rock, Dwayne Johnson, care o să adauge farmecul său. Cred că toate eforturile şi munca depusă de toată lumea dă rezultate şi cred că fanii o să fie foarte fericiţi. Eu nu pot decât să-mi fac treaba cât mai bine şi să binedispun fanii.
Poţi vorbi de o anumită secvenţă de acţiune pe care fanii o s-o adore?
Da, cred că o să le placă mult secvenţa de la final cu cursa dintre Dom, Brian, Roman şi Han, şi deoarece toţi venim din filme diferite şi avem toţi un stil diferit de a conduce. Cred că fanii au personaje preferate diferite de-a lungul francizei, aşa că vor ţine cu ce personaj sprijină ei. Asta e distracţia, scena uşoară din film, şi e numai pentru fani. E foarte palpitant. Ăsta o să fie foarte bun.
L-aţi turnat deja?
Da, în Puerto Rico.
A fost uşor de făcut?
Aspectul cu şofatul? Pentru mine e uşor pentru că sunt doar un actor şi n-aş lua niciodată meritul cascadorilor . Lucrează ani de zile ca să-şi perfecţioneze precizia şi talentul, aşa că e meritul lor pentru că fac scenele credibile, deoarece s-a folosit foarte puţin ecran verde în filmul ăsta. Dar eu, ca actor, nu mi-aş asuma niciodată meritul pentru asta. Cascadorii au făcut treabă minunată şi e foarte palpitant, e grozav.
Îţi aduce personajul ceva la nivel personal?
Da. Cum am spus mai înainte, are un mesaj foarte simplu. Omul are doar cuvântul său. În branşa asta, la Hollywood, întâlneşti foarte mulţi oameni care au mai mult, şi uneori, ca oameni, suntem prinşi în concurenţa asta, “Vreau asta şi aia. Valorile mele sunt bazate pe câţi bani am sau cât atârnă statutul meu de vedetă sau cât de mare e croitorul meu.” Îmi sau seama că, cu cât îmbătrânesc mai mult – ceea ce cred că e similar cu personajul Han – îmi dau seama că toate astea nu contează. Putem trece prin viaţă fiind regi în lumea noastră, dar trebuie să faci alegeri regeşti. Acţiunile tale dictează cum eşti tratat de oameni. Poate ai cei mai mulţi bani sau conduci cea mai scumpă maşină, dar dacă eşti om de cuvânt, ai respectul meu. E atât de simplu până la urmă, dar atâţia oameni trăiesc în zona gri, şi exact ca Han, m-am hotărât să trăiesc cu filozofia de a trăi în alb-negru.
E greu să trăieşti cu filozofia asta zi de zi la Hollywood?
Cred că devii imparţial. Cred că dacă faci astfel de alegeri în viaţă, până la urmă, te înconjori de alţi oameni cu aceeaşi filozofie, aşa că există o putere în numere şi e doar mai uşor. Şi după ce începi să elimini toate lucrurile superficiale care apasă lumea în viaţă, nu doar la Hollywood, ci în orice branşă, viaţa devine un pic mai uşoară, şi, de fapt, mult mai distractivă. Când faci un pas înapoi şi te uiţi la toate astea, îţi dai seama cât de norocoşi suntem că suntem oameni în toată firea care ne prefacem ca să ne câştigăm pâinea. Nu vindecăm cancerul, nu salvăm lumea, dar avem şansa de a transmite un mesaj pozitiv fanilor, copiilor. Şi de a aduce bună dispoziţie. Şi de a ne bine dispune în acelaşi timp. Aşa că n-o poţi lua în serios.
A fost un vis să devii actor?
Da. De când eram mic, mi-am dorit întotdeauna să fiu în filme. Dar cât am crescut – eu sunt din Georgia – aprindeai televizorul şi nu găseai un actor model. Nu fac arte marţiale, nu sunt bun la matematică, nu fac parte din Yakuza sau Triada Chinezească. Aşa că pentru a mă identifica cu faţa asiatică, sau bărbatul cu faţă asiatică, de la TV a fost foarte greu, aşa că nu credeam că e un vis realist sau o posibilă carieră. Părinţii mei sunt din clasa muncitoare, aşa că visul lor pentru mine şi sora mea era să avem asigurare, o casă, o carte de vizită, şi să ne dea oportunităţi pe care ei nu le-au avut în ţara lor. Ca ei să accepte sau să înţeleagă ideea de a vrea să fiu sau de a fi actor la Hollywood, era foarte străină de ei. Dar deoarece au spus şi ne-au învăţat întotdeauna, “Dacă tot faci ceva, fă-o cât mai bine, şi fi o persoană bună cât o faci şi e foarte probabil că iasă bine.” Aşa că am avut un sprijin bun. Lumea s-a schimbat, devine foarte globală, şi lumea face uneori mişto de un film ca “Furios şi iute” spunând: “E doar testosteron şi maşini”, dar pentru mine genul ăsta de film e important pentru că schimbă modul în care lumea vede diferite grupuri etnice. Când lumea vede un asiatic care vorbeşte engleza normal, poate fi mişto, poate avea o relaţie inter-rasială şi nu complotează să arunce toată lumea în aer cu matematici complicate sau programe de calculator, apoi încet, cu paşi de bebeluş, putem schimba perspectiva lumii în mod pozitiv, mai ales pentru copiii asiatici care trăiesc în America. Cred că până la urmă, e plăcut să faci parte din moştenirea a sta, din schimbarea asta pozitivă.
Ţi-e teamă să nu devină un rol tipar ?
Bineînţeles. Şi de-asta n-am învăţat arte marţiale, pentru că ştiam că dacă o să le studiez şi Hollywoodul ar şti că-mi poate da astfel de roluri, mi-ar fi mai uşor să le accept. Bănuiesc că a fi distribuit în acest gen de film, oricare ar fi el, e un gen bun; când vezi un asiatic cool, care se alege cu fata, care conduce maşina, care e loial prietenilor, care are prieteni multi-etnici? Dacă ăsta e tiparul care o să rezulte din filmul ăsta, îl accept!
Ai fost nevoit să-ţi asumi multe riscuri făcând filmul ăsta?
Aş vrea eu. Singurul risc… I-ai văzut pe toţi mergând pe scootere pe platou? Ăsta e singurul risc pe care mi-l asum în fiecare zi. Nu noi facem cascadoriile de şofaj, doar imaginea sexy, contemplativă. Cascadorii, ei îşi riscă viaţa. E numai meritul lor. Îşi riscă viaţa. Nouă ne e uşor. Sunt foarte puţine slujbe la care pot veni în tricou şi blugi, şi cineva te pieptănă şi te machiază şi uită-te câtă mâncare! Nu e nevoie să ne facem griji cu nimic, aşa că dacă ar fi să mă plâng vreodată de meseria mea, ar fi ceva în neregulă cu mine. Cascadorii vin şi cad, conduc, se ciocnesc, şi chiar îi admir, îi respect şi le mulţumesc pentru că depun atâta efort pentru a face din franciza asta un film antrenant de succes pentru fani.
Ai întâlnit fanii din întreaga lume într-un turneu profesional? Ce fel de lucruri îţi spun?
Ceea ce e cu adevărat fascinant pentru mine, e că în anumite ţări în trecut, când călătoream prin lume, lumea nu prea interacţiona cu asiatici. Auzeai o replică jignitoare ca: “Hei, chinezule!” sau “Gălbejitule!” pentru că n-au existat interacţiuni. Sau “Hei, Jackie Chan!”. Dar acum, când călătoresc, şi alţii cu păr lung călătoresc şi sunt asiatici, acum auzi “Hei, Han”. Nu mai enervează lumea. Nu te mai jigneşte, pentru că aproape că e un compliment. E plăcut să călătoreşti şi să vezi că, încet, percepţia oamenilor despre cum este un bărbat asiatic s-a schimbat şi se schimbă pentru că au văzut acest film. Ce compliment uriaş, ce contribuţie uriaşă. Aşa că oricine râde de contribuţiile acestei francize, sau de un film de acţiune, va trebui să se mai gândească deoarece e un pas uimitor înainte. Sunt foarte norocos să fac parte din asta.
Părinţii tăi trebuie să fie foarte mândri.
Da, nu înţeleg. E un concept străin de ei. Mama a venit pe platou.
De unde sunt?
Din Coreea. Mama a venit pe platou şi a stat la bufet cu portofelul scos şi m-a aştepta t să mă întorc s-o iau. Şi mi-a spus: “Hei, ţie îţi plac pateurile astea, nu?” Şi eu i-am spus că da, iar ea a încercat să-l plătească pe tipul care era acolo. Şi eu i-am spus că sunt gratuite şi ea a băgat 5 în poşetă. Ideea de mâncare gratis toată ziua e complet străină de ea. Zicea: “De ce? De ce v-ar da aşa ceva? De ce?” Deci e ceva străin de ei, e o realitate diferită. Dar cred că sunt fericiţi.