REPORTER: Te numeri printre fanele lui Denzel Washington? Ce te-a făcut să accepți acest rol?
ROSARIO DAWSON: Cel care mi-a atras atenția a fost Tony Scott. Îmi place foarte mult Denzel și mă bucur că am avut ocazia să lucrez cu Chris Pine. După ce am citit scenariul am realizat că nu am nicio scenă împreună cu Denzel, dar am știut că voi lucra îndeaproape cu Tony. Auzisem lucruri extraordinare despre el. Pur și simplu nu poate dezamăgi. E remarcabil. Sunt o fană a tot ceea ce a făcut și a felului în care lucrează cu actorii. E și un om bun la sufelt. Nu are acea nevoie de a arăta că el este șeful. Sunt cazuri de regizori care fac filme mari de acțiune, și e de înțeles, care înjură toată echipa ca să obțină un cadru. Nu e cazul lui Tony. E tot timpul îmbrăcat în hainele de cățărare și pantofii de cățărare. Are aceeași pălărie de foarte mult timp, iar oamenii care au aflat mă întreabă dacă încă o mai poartă. Nu știu cum reușește, dar este cel mai drguț, cel mai frumos, cel mai minunat om și pe deasupra are o energie pozitivă specială și este foarte talentat.
R.: Cum ai compara cele dou personaje principale, interpretate de Washington și Pine?
R.D.: Spre final se dovedesc a fi destul de asemănători. Nu e vreo diferență drastică între ei. Will (Pine) este mai tânăr, dar cred că în timp îi va semăna foarte tare lui Frank (Washington). Își va prețui soția și copilul. Va face treabă bună. Va avea o viață simplă, dar care va avea valoare și va fi plină de dragoste. Unul e mai puțin experimentat, iar celălalt chiar știe cum merg lucrurile. Amândoi sunt genul de oameni care vor să rezolve o problemă. Sunt genul de oameni care se implică total pentru a face lucrurile mai bune. Chiar și Will care nu își dorise să lucreze în domeniu, dar toată lumea poate vedea că se străduiește să facă o treabă bună și nu vrea nimic în schimb. Åži știe ce face.
R.: Tu încerci să îmbunătățești lucrurile?
R.D.: Da. Cred că mi se trage de la arborele genealogic. Străbunica mea a lucrat pentru Uniunea Internațională a Lucrătoarelor din Industria Confecțiilor. Bunicul meu spăla geamurile zgârie norilor și la ora patru dimineața era pe World Trade Center sau Empire State Building, iar bunica mea a lucrat ani buni pentru Banca Elveției din World Trade Center. Sunt oameni care făceau o treabă bună și care mergeau la muncă pentru a-și face treaba. Despre asta e vorba și în cadrul organizației mele care se ocupă de imigranți. Foarte mulți oameni au impresia că imigranții înrăutățesc lucrurile. Nu este adevărat. Sunt mulți care vin să muncească și fac lucruri bune. Nu am avea atâtea căi ferate dacă nu ar fi venit aici chinezii care le-au construit. Åžinele pe care am filmat trasează și istoria Statelor Unite. Pentru mine e un lucru uimitor că avem un film care vorbește despre așa ceva. Nu vorbește la propriu despre istorie, dar aceasta este acolo. Este atât de evident și de prezent acest sentiment și sper să ne amintească tuturor că nu am fi unde suntem fără ajutorul venit din exterior.
R.: Multe dintre femeile pe care le interpretezi sunt niște dure? Îți place să îți arăți această față?
R.D.: Da! Mă uit la multe filme kung fu și văd multe femei care se bat și se bat bine. Am avut și roluri de femei slabe chiar dacă păreau obraznice. Dacă iubitul tău e un traficant de droguri înseamnă că ești slabă, nesigură și gata să accepți pe oricine lângă tine. Am văzut asta de multe ori de-a lungul anilor. Sunt fascinată de faptul că oamenii cred că există o singură modalitate de a spune o poveste, se obișnuiesc foarte tare cu această idee și nu mai lasă loc pentru nimic altceva. Eu găsesc foarte multe nuanțe în personajele mele. Uneori mă enervează personajele pe care le interpretez pentru că nu sunt de acord cu alegerile pe care ele le fac, dar sunt fascinată de faptul că astfel de personaje există. Ele sunt parte din poveștile altor oameni și sunt legate de aceștia. Dacă îmi place povestea, nu mai contează dacă îmi place personajul pe care îl joc. Nu trebuie decât să mă pun în locul lor. În "He Got Game", celălalt film în care joc cu Denzel, personajul meu face niște greșeli stupide la doar 17 ani. Mi-a fost greu să joc un astfel de personaj, dar a fost extrem de interesant să văd cum se naște o persoană reală pe ecran. După asta oamenii veneau la mine și îmi spuneau că m-au urât în timpul filmului, dar că m-au înțeles până la final.
R.: Ce ai spune despre caracterul femeii pe care o interpretezi în "Unstoppable"?
R.D.: Am analizat câteva femei ca, la final, să ne concentrăm pe una singură pentru că semăna foarte tare cu personajul din film. Este genul de femeie care nu pierde timpul încercând să-și impună punctul de vedere, care să ceară atenție sau care să aibe nevoie de o pauză. E genul care se gândește singură cum să rezolve problema. A fost foarte interesant să pot vorbi cu cineva din acea lume. Nu vea nicio problemă că lucra într-o lume a bărbaților pentru că nu avea timp să se gândească la asta. Tot la ceea ce poate să se gândească e faptul că un tren a deraiat și că poate omorî sute de oameni. Ceea ce am învățat de la ea a fost tonul încrezător și sincer. Asta am vrut și eu să obțin de la personajul meu. E o femeie care își arată frustrările. Era genul care ar fi spus: "Să fim serioși! Vă gândiți la tren? Ce-ar fi să vâ gândiți la sutele de oameni pe care ar putea să-i lovească. Eu la ei mă gândesc!". Åži aici, în film, mai este vorba și despre substanțe chimice care ar putea polua solul pentru mulți ani. E foarte interesant să realizezi că unii oameni se gândesc la asta în fiecare zi. Se transportă substanțe chimice în fiecare zi și e incredibil cât de bine funcționează sistemul. Am dobândit cu totul o altă perspectivă asupra Americii după ce mi-am imaginat această rețea de cale ferată. E uimitor. Sper ca oamenii să își dea seama de câtă documentare e vorba în acest film. Pentru că, sincer, nu apare oportunitatea de a spune multe povești despre această ramură a industriei. E uimitor că astfel de eroi există pentru că filmul e bazat pe o poveste reală. Ne entuziastmăm când vine vorba de atleți, dar aici e vorba de oameni simpli care fac niște lucruri imposibile.
R.: Crezi că, în acest moment, femeilor le e greu să obțină roluri importante la Hollywood?
R.D.: Nu cred, știu asta. E o realitate nefericită care se întâmplă în același timp în care progresăm în multe alte direcții. Suntem într-o fază a feminismului în care femeile luptă atât de tare să devină ceea ce vor încât ajung să vomite pentru că doresc să devină directoarele companiei și în același timp să crească opt copii, să danseze ca niște dansatoare la bară, să facă sex ca vedetele de filme porno și să fie și cele mai bune din facultate. Se zbat să fie perfecte. Trebuie să fie atente tot timpul ceea ce nu este omenește posibil. Își stresează tot organismul. Așteptările în privința femeilor sunt că ele pot face orice. În același timp, pe tot globul, 33% dintre femei sunt bătute, ucise, violate sau abuzate. Ăsta e un procent enorm!
R.: Crezi că e greșită ideea imaginea vedetelor de la Hollywood care arată impecabil și după ce nasc?
R.D.: Da. pentru că ele au antrenori proprii și nu muncesc decât câteva luni pe an. Tabloidele spun: "Åži ele sunt ca noi! Åži ele își duc copiii la școală!". E ciudat că spun asta. E ca și cum nu ai mai fi om dacă ești celebru. Åži eu folosesc tampoane. Problema acestui mit e că vedetele au antrenori personali și se relaxează făcând yoga pe o insulă exotică după ce nasc, în timp ce o femei obișnuită muncește șase zile pe săptămână, câte opt ore pe zi. E o nebunie să crezi așa ceva.
R.: Tu cum reușești să rămâi cu picioarele pe pământ?
R.D.: Åžtiu cum sunt. Am apărut și eu în pictoriale care au fost mai apoi prelucrate. Femeile din întreaga lume ar trebui să știe că nu au cum să arate așa pentru că nici măcar eu nu am cum să arăt așa. E imposibil ca cineva să arate ca femeile din reviste.