Tabu
CULTURESlider

Între 26 și 29 mai, cercetători de pe 6 continente dezbat construcțiile viitorului, la CLIMA 2019

Congresul internațional CLIMA 2019 este cel mai mare eveniment european dedicat proiectării construcțiilor viitorului și este pentru prima oară în ultimii 25 de ani când o țară sud-est europeană găzduiește acest Congres și o premieră absolută pentru țara noastră

Ediția de la București are drept temă „Mediul construit în fața provocărilor aduse de schimbările climatice” („Built Environment Facing Climate Change”). Mai bine de 1000 de participanți din peste 40 de țări și 6 continente / Peste 70 de sesiuni de prezentări, concursuri studențești, cursuri, workshop-uri și o amplă expoziție – timp de 4 zile, la Biblioteca Națională a României. Programul complet, pe www.clima2019.org

CLIMA 2019 s-a axat pe subiecte precum sisteme și echipamente de instalații pentru clădiri inteligente și eficiente energetic, clădiri pasive și surse de energie regenerabilă, sisteme urbane integrate de management energetic, confort în clădiri și în alte medii artificiale de locuit, într-un climat exterior potrivnic. Evenimentul reunește peste 1000 de participanți din peste 40 de țări și 6 continente: Europa, Asia, Africa, Australia, America de Nord și America de Sud.

Dedicat specialiștilor în ingineria instalațiilor pentru clădiri, auditorilor energetici, evaluatorilor de clădiri ”verzi” dar și celor preocupați de teme „la zi” cu privire la asigurarea confortului și siguranței din clădirile viitorului (arhitecți, urbaniști, specialiști în ecologie sau în politici de sănătate publică), Congresul CLIMA 2019 reprezintă o excelentă platformă de conectare a cercetărilor științifice cu practica profesională.

„Temperatura medie a suprafeței Pământului a crescut cu aproximativ 0,9 grade Celsius după mijlocul secolului XIX, o schimbare cauzată mai ales de creșterea nivelului de dioxid de carbon și a altor emisii poluante produse de om. Nivelul de încălzire globală a crescut mai ales în ultimii 35 de ani, cinci dintre anii cu temperaturi-record înregistrându-se după 2010. Numărul dezastrelor naturale a crescut înspăimântător în ultima jumătate de secol, iar lista dezastrelor este completată de subțierea accelerată a grosimii ghețarilor din Oceanul Arctic și de creșterea, cu aproximativ 30%, a acidității apelor oceanice, precum și de creșterea nivelului mărilor, cu circa 20 de centimetri, în același interval de timp. 97% dintre cercetătorii susțin că toate aceste schimbări climatice din ultimul secol au drept cauze activitățile omului. La ediția din acest an a Congresului CLIMA încercăm să investigăm modificările pe care trebuie să le operăm asupra clădirilor pentru a contracara schimbările climatice, cauzate în mare măsură și de construcții – sfera care presupune cel mai mare consum de energie, comparativ cu alte domenii economice: transporturi, industrie, agricultură”, a declarat Directorul General CLIMA 2019, Cătălin Lungu, Conf.Univ.Dr.ing. la Universitatea Tehnică de Construcții București.

Structura programului celor patru zile de congres este una extrem de diversă: de la sesiuni plenare de prezentare având drept speakeri personalități din întreaga lume, la sesiuni tehnice și științifice cu prezentări ale celor mai recente proiecte de cercetare, inovare și dezvoltare din domeniul confortului din clădiri, o expoziție de postere cu scurte comunicări pe tema unor aplicații privind schimbările climatice și mediul construit, până la seminarii tehnice și științifice pe teme legate de tehnologii prezente și viitoare în mediul construit și forumuri de discuții pe subiecte legate de acest subiect, ținând cont de schimbările climatice.

Lista participanților la CLIMA 2019 reunește nume de primă mărime ale scenei științifice internaționale, între care și doi specialiști de origine română care au cunoscut succesul în plan internațional: Cătălina Turcu – profesor asociat al The Bartlett, University College London – va deschide seria conferințelor, iar Ovidiu Noran – cercetător în cadrul Griffith University Australia – o va închide. Lor li se alătură șapte importanți cercetători din: Japonia – Profesorul Shin-ichi Tanabe, Department of Architecture, Waseda University, Statele Unite ale Americii – Dr. Hui Zhang, cercetător la Berkeley University și Profesorul William Bahnfleth, Penn State University, Franța – Profesorul Francis Allard, Université de la Rochelle, Danemarca – Profesorul Bjarne W. Olesen, DTU Department of Civil Engineering, Germania – Werner Luthsch, Președintele EURO HEAT AND POWER și Finlanda – Mika Hattunen, Președintele Grupului HALTON. Programul complet al evenimentului, pe www.clima2019.ro. Accesul se face pe bază de înregistrare online la adresa https://www.clima2019.org/registration-fees/. CLIMA 2019 este un eveniment organizat de Academia Română.

 

ARTICOLE SIMILARE

Machiaj de seară pentru Crăciun. Cum să-l faci, pas cu pas

Andreea Damian

Premiile Emmy 2021 | Cele mai frumoase ținute de pe covorul roșu

Andreea Damian

Papa Francisc lasă finanțele Vaticanului pe mâna femeilor

Andreea Damian

Kirk Douglas a murit la 103 ani!

Tabu Tabu

Motivul neașteptat pentru care uitucii sunt mai inteligenți

Andreea Damian

Angelina Jolie dă cărțile pe față! Iată adevăratul motiv pentru care s-a despărțit de Brad Pitt

Andreea Damian

Scrie un comentariu