I-am urmărit postările de pe Facebook – AntarcticIris – aproape zilnic cât a stat în Antarctica – așa am aflat de satul de pinguini și de condițiile meteo nu foarte prietenoase cu oamenii. Așa am aflat că și România are participanți la expediții care investighează schimbările climatice și poluarea și impactul acestora asupra mediului antarctic. Noi tot vorbim despre știrile alarmante care semnalizează cât de rapid se topesc ghețarii dar toate par să ajungă la noi dintr-o zonă mult îndepărtată țării noastre. Iris Maria Tușa a văzut toate efectele poluării acolo, departe de civilizație și oameni – nici nu știu dacă să îi spun că e o norocoasă sau că de fapt, dintre noi toți, ea este unul dintre oamenii care știu și au văzut cel mai bine că ne îndreptăm spre un dezastru pe care nu-l mai putem opri.
Iris Maria TUȘA – Cercetător Științific Gradul 3 în cadrul Institutului Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Științe Biologice din București (INCDSB). Doctorat în domeniul biologiei având titlul „Implicarea fenomenului de apoptoză celulară în stocarea componentelor sanguine. Încercări de ameliorare a calității și condițiilor de păstrare în centrele de transfuzie și de valorificare biotehnologică a acestora.” Membru al expedițiilor guvernamentale ROICE organizate de către INCDSB în Antarctica – Insula King George, baza de Cercetare coreeană King Sejong unde tema sa principal de cercetare constă în analizarea efectelor și adaptării organismului uman la condițiile extreme. Un alt studiu realizat împreună cu ceilalți membri ai expediției se referă la investigații privind schimbările climatice și poluarea în diferite habitate terestre și acvatice și, în special, impactul acestora asupra mediului antarctic, împreună cu interesul sporit față de microorganismele psihofilice cu potențial biotehnologic. Participantă până în prezent la două conferințe având ca tematică știițele polare și anume, SCAR (Scientific Committee on Antarctic Research) și membru al organizației internaționale APECS (Association of Polar Early Career Scientists). Pasionată de fotografie, participantă la numeroase expoziții și evenimente fotografice atât în calitate de expozant cât și de organizator sau lector, atât în țară cât și în afara țării. În 2017 în urma primei expediții ROICE pe lângă participările la conferințe științifice naționale și internaționale cu publicații rezultate din urma studiilor realizate în cele două expediții ROICE din care a făcut parte, publică o carte de fotografie destinată școlilor și liceelor din Arad cu titlul Antarctica. Un loc înafara timpului. Anul acesta primește o sponsorizare din partea Olympus România și pregătește o expoziție fotografică cât și o nouă carte de fotografie cu tema Antarctica.
Dora Constantinovici: Nu e prima dată când faci parte din echipa unei expediții într-o zonă rece și ostilă de obicei omului, prin ce s-au deosebit pentru tine expedițiile ca experiență?
Iris Maria Tușa: Într-adevăr, aceasta este cea de-a doua expediție din care fac parte. Prima a avut loc în anul 2016 și s-a desfășurat pe o perioadă de trei săptămâni. În 2016 totul a fost în premieră pentru mine, de la vremea rece cu care a trebuit să mă împrietenesc destul de repede pentru că ieșirile pe teren au fost aproape zilnice din cauza timpului scurt de ședere și al numărului mare de probe pe care a trebuit să îl prelevăm, până la alimentația coreeană cu care nu eram familiarizată absolut deloc. A fost însă o expediție reușită din toate punctele de vedere, cu multe provocări și deloc ușoară dar în care am simțit că mi-am depășit multe dintre limite. Acesta este unul dintre motivele, pe lângă cel științific pentru care am hotărât să particip și la următoarea expediție care s-a organizat în anul 2019. Știam că pot face și mai multe decât în 2016. Perioada șederii din cea de-a doua expediție a fost mai lungă. De asemenea îmi erau deja cunoscute traseele ce aveam să le fac pentru colectarea de probe, nici măcar alimentația nu mai era o surpriză. În concluzie am reușit să mă organizez mult mai bine știind exact toate datele problemei. Din punctul meu de vedere a fost o expediție mult mai rotundă ca prima în care am reușit tot ce ne-am propus și chiar mai mult, ba chiar am avut timp de data aceasta să ne tragem și un pic sufletul, ceea ce în 2016 nu a fost cazul deși în 2016 am fost cinci membri în echipă iar în 2019 doar trei.
Dora Constantinovici: Cu ce s-a ocupat expediția de acum? (dacă se poate să povestești puțin despre ea)
Iris Maria Tușa: Expediția ROICE 2019 este o continuare a primelor două expediții ROICE care au avut loc în 2015 și 2016. Schimbările de mediu datorate fenomenelor recentelor de retragere a ghețarilor și a poluării biologice și chimice se așteptată să provoace variabilitatea și funcționabilitatea structurală a microbiomelor (microorganismelor) din gheață, zăpadă și sol. Astfel, pentru o evaluare cuprinzătoare a acestor efecte, este esențială o investigație multianuală. ROICE 2019 a continuat obiectivele majore descrise în expedițiile ROICE 2015 și 2016, și anume care investighează impactul retragerii ghețarului asupra comunităților microbiene perene înglobate în gheață, studiul diversității microbiene a zăpezii ca un posibil indicator al unui transferul de aer de microorganisme și agenți poluanți; izolarea și caracterizarea microorganismelor adaptate la frig din zăpadă, gheață, gheața din apropierea fluxuri subglaciare etc. și un studiu comparativ al parametrilor hematologici asupra eritrocitelor umane în condiții de adaptare la medii extreme.
Dora Constantinovici: Cum ți s-a părut viața la minus grade, ce a fost cel mai greu, dacă ai avut vreun moment în care te-ai gândit – nu mai bine stăteam eu acasă și mă uitam la un serial tv?
Iris Maria Tușa: Știam ce mă așteaptă și eram conștientă că vor apărea asemenea momente în care îmi voi zice că era mai bine să fi stat acasă cu pisica în brațe și cu nasul într-o carte sau cu ochii în monitorul calculatorului. Din fericire nu au fost multe astfel de clipe, însă au existat. Vremea de afară deși expediția a avut loc în toiul verii Antarctice, ca să zic așa, nu a fost chiar cea mai prietenoasă. Problema nu sunt gradele minus, știu că multă lume a întrebat câte grade minus au fost și cum le-am suportat. Răspunsul este, minumum de temperatură a fost undeva la -10 grade doar că viteza vântului și precipitațiile sunt adevărata problemă. De asemenea traseele pe care le-am avut de făcut nu au fost simple deloc. Majoritatea porțiunilor din drum sunt formate din pietre mari, unele acoperite de mușchi pe care poți aluneca foarte ușor din cauza umezelii, de aceea este foarte important fiecare pas pe care îl faci deoarece riști să calci greșit, pe un colț de piatră de exemplu și să cazi ori să îți luxezi glezna. În porțiunile cu zăpadă din zona ghețarului problema sunt crevasele în care poți cădea la adâncimi foarte mari deci este extrem de periculos. Este adevărat că am beneficiat de un echipament special, încălțămite specială, etc dar atenția continuă cânde ești ieșit pe teren este ceva vital cât și forța de a continua indiferent de dificultatea sau lungimea traseului. Au fost momente în care acest lucru a fost foarte greu, am avut de exemplu un traseu de 23 de km o dată, ceea ce poate părea nu foarte greu dacă ne gândim la mersul prin București pe jos, însă acolo în condițiile acelea este foarte mult. De asemenea noi plecam să prelevăm probe și acesta nu este un aspect pe care putem să îl trecem cu vederea, unele probe, de exemplu cele de gheață sunt foarte greu de prelevat dar și de cărat. O pungă cu gheață are cam 5kg iar noi luăm trei per punct de prelevare, și pe lângă aceste probe, veneau și cele de apă, zăpadă, sol. Astfel încât rucsacurile ajungeau lejer la 15-20kg. Nu e chiar cel mai plăcut lucru să cari această greutate în spate. Și totuși știi că trebuie și nu ai încotro, așa că te motivezi și o faci… și uneori când simți că te lasă spatele și picioarele apre și gândul, oare nu mai bine eram eu acum acasă și mă uitam la un film? 😊
Dora Constantinovici: Ce se mănâncă acolo, ai experimentat vreun fel de mâncare nou care te-a impresionat? (pozitiv sau negativ)
Iris Maria Tușa: În baza coreeană King Sejong, unde am stat noi se mănâncă mâncare coreeană, în mod evident. Aș zice că seamănă un pic cu mâncarea chinezească al cărui fan mă declar. De fapt mie îmi place bucătăria asiatică și de la prima mea expediție în Antarctica și până la cea de-a doua din 2019 am experimentat și mâncare thailandeză, cambodgiană, japoneză și malaeză. Deci am devenit un fan al mâncării asiatice și mă descurc onorabil când vine vorba să folosesc bețișoarele ca tacâmuri. Surprize neplăcute nu am avut. Feluri de mâncare exotice sunt toate pentru noi europenii. Kimchi este o garnitură nelipsită la masa coreeană. Este un sortiment de varză murată, condimentată cu piper, usturoi și ghimbir, este foarte sănătoasă și de aceea este nelipsită la mese pe lângă orezul tradițional sau supa. Nicio masă fără supă, nici măcar micul dejun. De fapt ei nu au anumite feluri de mâncare specifice doar micului dejun cum avem noi occidentalii. Grătarul făcut în stil coreean, bulgogi, este absolut delicios cât și aripioarele de pui prăjite și marinate într-un sos dulce. De asemenea am mâncat un fel de mâncare foarte asemănător cu toba de la noi, dacă nu chiar identic, numit bossam.
Dora Constantinovici: Ce te-a impresionat cel mai mult la comunitățile care trăiesc în zona aceea?
Iris Maria Tușa: Antarctica este plină de baze de cercetare, majoritatea țărilor au cel puțin o bază de cercetare în Antarctica. Coreea are trei astfel de baze, una dintre ele, cea în care am mers noi este situată în vestul Antarcticii pe insula King George. Anual există o echipă de 16 oameni care formează echipa de iarnă, echipă care stă timp de 12 luni în acea bază după care este schimbată cu alta nouă și tot așa. Acum stația coreeană King Sejong se află la cea de-a 32 echipă de iarnă. Pe lângă această echipă de iarnă există echipele de cercetători științifici sau alte persoane care asigură mentenanță sau ajută la noi construcții, persoane care vin pe o durată limitată de timp, de maxim 3 luni. Această perioadă a vizitatorilor, ca să îi numim așa se desfășoară doar în timpul verii când vremea este mai prielnică și se pot asigura și zboruri către insulă. Oamenii pe care i-am întâlnit în Antarctica sunt oameni puternici, bine organizați cu spirit de învingători și de echipă și mai ales sunt oameni primitori ceea ce este foarte important când intri într-o bază care nu aparține țării tale și totuși reușești să te acomodezi și să începi să te simți ca acasă între ei.
Dora Constantinovici: Am văzut că te-ai apropiat mult de un sat de pinguini, cum sunt ei cu oamenii, sunt prietenoși, interacționează cu ei, sunt organizați în satul acela al lor 😊?
Iris Maria Tușa: Da, m-am apropiat și am și intrat acolo deoarece era un punct de unde aveam de prelevat probe. Altfel dacă nu ai aprobări speciale nu poți intra acolo ca simplu vizitator. Satul de pinguini, Aspa 171 este o arie protejată unde sunt sute de pinguini Gentoo. Puii sunt foarte curioși și prietenoși. Odată ce s-au obișnuit cu prezența ta între ei încep să vină spre tine. Unii sunt mai vocali, alții te trag de rucsac, sunt haioși însă sub nicio formă nu este voie să îi atingi. Singurii care au voie să îi atingă sunt cercetătorii științifici care lucrează cu pinguini sau medicii veterinari. Am mai observat ceva la aceste comunități de pinguini, de exemplu în Aspa 171 vedem pinguini Gentoo, dacă cumva prin apropiere apare un alt tip de pinguin, de exemplu un Chinstrap, și aceia sunt destul de întâlniți pe insulă, este imediat alungat.
Dora Constantinovici: Știm cu toții de problemele cu încălzirea globală și topirea ghețurilor, ai observat vreo schimbare de la expediția din 2016, există niște semne că lucrurile încep să se schimbe în rău care te-au alarmat?
Iris Maria Tușa: Mi se pare că topirea ghețarilor începe să fie din ce în e mai vizibilă, ceea ce este alarmant. Este adevărat că noi în 2016 am prins doar ultimele trei săptămâni din februarie pe când acum am mers încă din ianuarie deci vremea a fost mai caldă și mai prietenoasă, dacă o putem numi așa, fiind în toiul verii, însă schimbări există. Din păcate nu cred că acesta este un proces reversibil.
Dora Constantinovici: Ați văzut animale afectate de viața oamenilor, prinse în plase de pescari sau rănite din cauza gunoaielor?
Iris Maria Tușa: În Antarctica este un tratat întemeiat și respectat cu sfințenie de țările care și-au construit acolo baze de cercetare, se numește Tratatul Antarctic și a intrat în viguare încă din anul 1961. Vânătoarea sau pescuitul sunt strict interzise în apele și pe teritoriul Antarcticii, acesta este unul dintre motivele pentru care pinguinii sau focile nu se sperie de prezența umană. De asemenea există și o politică foarte dură când vine vorba despre deșeuri și reciclarea lor. Totul se reciclează, nimic nu se aruncă la întâmplare nici măcar în stație, d-apăi pe afară. Dacă ești fumător, de exemplu nu ai voie să fumezi decât în anumite locuri amenajate în afara stațiilor de cercetare, nu ai voie să te plimbi cu țigara în gură pe unde ai tu chef, asta este politica și toți o respectă cu strictețe. Când ești plecat pe teren și ai nevoie la baie… ori te abții și înduri până ajungi înapoi la stație ori îți iei pachețelul după tine. Deoarece sunt mulți cercetători științifici, orice intervenție umană asupra apei, solului, etc ar putea pereclita studii și probe biologice așa că lucrurile acestea sunt respectate și în cazul în care nu sunt, consecințele sunt foarte grave. Din păcate însă poluarea tot ajunge în Antarctica afectând flora, fauna, apele deoarece există suficiente zone poluate în afara Antarcticii, astfel încât poluanții ajung și aici prin intermediul apei, al aerului și să nu uităm de procesul de topire al ghețarilor.
Dora Constantinovici: Cu ce n-ai putea să te obișnuiești niciodată dacă ar trebui să te muți acolo și ce te-ar face să te muți acolo dacă s-ar pune problema așa?
Iris Maria Tușa: Nu cred că cineva ar putea să se obișnuiască până la capăt cu vremea de acolo, este destul de ostilă pentru organismul uman. Uneori stau și mă gândesc dacă aș rezista un an de zile acolo, așa ca echipele de iarnă și poate aș face asta dacă mi s-ar da ocazia vreodată. Aș face-o doar pentru a îmi dovedi că pot și pentru liniștea de acolo care uneori îmi lipsește.
Dora Constantinovici: Când te-ai îndrăgostit de zăpadă, poate e exagerat îndrăgostit, dar ce te-a făcut să îți dorești expedițiile în Antarctica?
Iris Maria Tușa: De zăpadă m-am îndrăgostit de mică, tatăl meu vitreg este finlandez așa că am vizitat de foarte multe ori Finlanda și mereu am fost fascinată de zonele reci. În facultate am fost plecată la studii în nordul Finlandei timp de 6 luni cu o bursă Erasmus, deci zonele reci sunt totuși locuri în care mă descurc și pot trăi dacă chiar ar trebui să fac asta la un moment dat.