Mitul că bărbații gay ar avea un al șaselea simț cu ajutorul căruia ar putea recunoaște alte persoane gay este unul născut în anii 1980, când comunitatea gay începea să prindă avânt în multe colțuri ale lumii, dar se confrunta în continuare cu problema unui mare număr de persoane care nu erau dispuse să își afișeze orientarea sexuală sau să vorbească deschis despre acesta.
Cuvântul gaydar (compus din gay și radar) s-a referit la acest simț extra al persoanelor gay, dar și la un aparat a cărui existență s-a pierdut undeva printre alte legende urbane, care ar fi permis posesorului să afle că o altă persoană gay se află în preajmă. Relativ la simțuri, vorbim, evident, de un fler educat social, care este în stare să recunoască substraturi stereotipice; până la urmă cu sau fără gaydar, anumite comportamente au fost întotdeauna considerate ‘gay’: practici sartoriale mai îndrăznețe, gesturi mai ample, interesul pentru lucruri la granița tradițională dintre genuri. Din această perspectivă, acest ‘simț’ nu este altceva decât capitularea individului în fața stereotipurilor despre ce este tipic masculin sau feminin.
La începutul anilor 1990, multe firme au început să comercializeze ceea ce se numește gaydar. A fost găsită esența gay, a putut fi izolată și clasificată științific? Nici pe departe. Detectorul-minune care purta acest nume era un aparat electromagnetic care vibra sau emitea semnale luminoase sau auditive atunci când se afla în proximitatea unui alt aparat similar. Cu alte cuvinte, gaydarul funcționa doar dacă toții indivizii gay dornici de a cunoaște noi persoane purtau un astfel de aparat la ei. Ceea ce, datorită fie unui marketing prost pus la punct, fie prețului de peste 200 dolari al unui astfel de aparat, nu s-a întâmplat niciodată.
Noțiunea de gaydar a supraviețuit și în anii 2000. Faptul că bărbații gay ar fi dotați cu un simț suplimentar care le permite identificarea altor indivizi gay a început să fie internalizat și luat ca atare, muțli bărbați mândrindu-se cu faptul că pot identifica un individ gay oriunde merg. Tot anii 2000 sunt cei care au adus o nemulțumire mocnită că din ce în ce mai mulți bărbați heterosexuali adoptă ceea ce era considerat gay înainte, un exemplu foarte bun fiind bărbații metrosexuali. Având în vedere că ceea ce era identificat stereotipic ca gay nu era decât un fel de legendă asupra înfățișării și comportamentului, această legendă nu avea cum să supraviețuiască etern.
Ideea unui aparat de tipul gaydarului nu a murit totuși nici în zilele noastre. Ultimele modele de telefoane permit adăugarea de aplicații care, pe baza înscrierii pe site-uri de profil și pe baza inovațiilor gen geo-tagging, permit identificarea persoanelor gay din zonă. A nu se înțelege că același mecanism nu ar putea fi folosit și pentru depistarea jucătorilor de baschet din zonă: este pur și simplu un aparat care folosește date personale și geo-tagging. Deși foarte populare în rândul celor tineri și celor branșați tehnic, există și critici ai fenomenului, care susțin că utilizatorii de site-uri și aplicații de telefon de gaydar se expun în mod inutil, practic oricine putând deveni intrus în ‘sistem’, chiar și persoanele care caută victime. Cu toate acestea, s-a raportat un număr foarte redus de cazuri de violență împotriva persoanelor care folosesc gaydarul telefonic.