Începând cu anul școlar 2020, Italia va fi prima țară din lume care va include ore obligatorii la școală despre problemele legate de schimbările climatice. Potrivit lui Lorenzo Fioramonti, ministrul Educației, vor exista 33 de ore pe an încorporate în programa școlară cu privire la acest subiect urgent.
Cu Greta Thunberg devenind tot mai populară, tinerii din întreaga lume se poziționează tot mai puternic în favoarea unor reglementări de protejarea a mediului mai stricte. Iar acum generațiile viitoare ale Italiei vor fi mai informate ca niciodată despre riscurile cu care se confruntă planeta noastră. Schimbările uriașe din programa școlară sunt doar o parte a efortului general al Italiei de a poziționa clima în centrul atenției educației la nivel național.
„Ideea este că cetățenii viitorului trebuie să fie pregătiți pentru urgența climatică”, spune purtătorul de cuvânt al lui Fioramonti, Vincenzo Cramarossa. Pentru a face acest lucru, orele despre schimbările climatice obligatorii vor fi încorporate în cadrul orelor deja existente. În plus, sustenabilitatea va începe să apară tot mai des ca subiect în orele tradiționale de până acum la materii cum sunt geografia, matematica și fizica. Pentru a ghida proiectul, ministerul a constituit un grup de experți și oameni de știință printre care Jeffrey D. Sachs, directorul Centrului pentru Dezvoltare Durabilă al Universității Columbia și teoreticianul în economie și științe sociale American, Jeremy Rifkin. „Vreau să fac din sistemul de învățământ italian primul sistem de învățământ care pune mediul și societatea în centrul a tot ceea ce învățăm la școală”, spune Fioramonti.
Fioramonti a fost criticat frecvent pentru susținerea pe care a arătat-o studenților care protestează împotriva schimbărilor climatice. El a fost de asemenea înjurat pentru impozitele propuse la biletele de avion, pentru produsele din plastic și alimentele zaharoase – pe care le-a dirijat apoi în direcția finanțării publice a educației. Cu toate acestea, impozitul pe plastic și zahăr au fost ambele incluse în bugetul guvernului pentru 2020, semn că Italia este pregătită pentru schimbări progresive.