Iuliana Beregoi tocmai a lansat cel mai nou videoclip la piesa “Problem”, o melodie în limba engleză, în colaborare cu exoticul artist Erik Frank.
“Nu mă așteptam la așa ceva, să iasă atât de real clipul, deoarece am filmat pe un fundal verde și a trebuit să-mi imaginez absolut tot ce se află în jurul meu. Problem este deja piesa mea preferată dintre toate, la fel și clipul”, declară artista despre noul ei single.
Mixton Music, casa de discuri a artistei, și-a dorit o abordare mai specială pentru noul single, așa că a apelat la o echipă din Los Angeles, Statele Unite, pentru producția muzicală a piesei, echipă din care face parte și producatorul român Mădălin Roșioru, cel care a colaborat cu David Guetta.
Exoticul artist Erik Frank a compus melodia și a contribuit cu flow-ul lui făcându-și auzită vocea pe piesă. Pentru realizarea videoclipului a fost ales regizorul Cristi Roman, un regizor nou cu o viziune fresh.
Clipul a fost filmat în totalitate într-un studio virtual 3D.
Cântareață, vlogger, influencer și actriță, Iuliana Beregoi a cunoscut succesul de la o vârstă fragedă, acumulând peste 500 de milioane de vizualizari pe YouTube la melodiile și vlogurile ei.
Melodiile ei au fost în topuri pe radio și este idolul Generației Z, atât în România cât și în Republica Moldova.
În anul 2022 a reușit să umple de patru ori Sala Palatului și Arenele Romane, iar anul acesta își așteaptă din nou fanii pe 8 iulie la Arenele Romane, la un super concert pentru Generația Z.
Iuliana Beregoi este personaj principal în filmul “Doua inimi”, o poveste fascinantă despre dragoste, motivație, încredere și împlinirea visurilor, film care va putea fi vizionat din luna mai pe Netflix.
Sursa: Tabu.RO