În doar 10 zile, Unforgettable Festival va transforma Romexpo într-un loc al magiei muzicii și al experiențelor culturale. Între 13 și 15 septembrie, Ungforgettable Festival promite să aducă pe scenă artiști de renume internațional și să ofere participanților trei seri tematice distincte, fiecare cu un farmec propriu.
Jessie J va urca pe scenă alături de Lara Fabian, Havasi, Garou, Al Bano și Romina Power, Gheorghe Zamfir, Gipsy Kings și mulți alții la Unforgettable Festival, între 13 – 15 septembrie, la Romexpo.
În weekendul 13-15 septembrie, Roxempo va fi gazda unui eveniment muzical de neratat: Unforgettable Festival. Publicul din România și nu numai va fi parte dintr-o sărbătoare a muzicii ce va traversa patru generații, reunind artiști de renume internațional din lumea muzicii clasice și moderne.
Jessie J vine la București
Superstarul internațional va urca pe scena Unforgettable Festival și promite un show spectaculos. Cunoscută pentru hituri precum “Price Tag”, “Domino” sau “Bang Bang”, Jessie J va aduce o explozie de energie și carismă la Romexpo, transformând scena într-un spectacol de neuitat. Pregătiți-vă să fiți electrizați de vocea sa impresionantă și de duetul unic pe care îl pregătește.
Fanii se pot aștepta la o performanță memorabilă, în care energia, carisma și talentul său de a îmbina ritmuri captivante cu mesaje puternice vor transforma scena într-un teren de joacă al muzicii live, plin de surprize și momente de neuitat. Jessie J va aduce un aer fresh pe scena festivalului, marcând una dintre cele mai vibrante și dinamice prestații ale ediției.
3 nopți de magie
Prima seară a festivalului, Symphonic Legends, va deschide seria spectacolelor cu o celebrare a emoției muzicale pure. Sub genericul “CELEBRATING ZAMFIR,” acest eveniment va aduce pe scena de la Romexpo o combinație unică de talente internaționale și naționale. Gheorghe Zamfir, recunoscut ca fiind cel mai mare maestru al naiului, va ridica din nou spiritul românesc cu un spectacol de marcă. Alături de el, Havasi, cel mai rapid pianist din lume, va oferi o performanță intensă, iar Al Bano și Romina Power vor reînvia magia hiturilor lor celebre, cum ar fi „Felicità” și „Libertà”. Proiectul “The Blessed Voices” va avea premiera mondială în seara de 13 septembrie, aducând la un loc talentele unice ale Laurei Bretan, Montserrat Marti Caballé și Elena Moșuc, într-un omagiu adus marii soprane Montserrat Caballé. Dirijorii Alterisio Paoletti, Giora Linenberg și Daniel Jinga vor conduce o orchestră de excepție, asigurând o seară de muzică rafinată.
Cea de-a doua seară, Unforgettable Paris, va fi o călătorie muzicală în inima Franței. Lara Fabian și Garou, două dintre cele mai iubite voci ale muzicii francofone, vor oferi publicului interpretări de excepție. Momentul culminant al serii va fi duetul lor pe celebra melodie „Sous le vent”, un adevărat simbol al muzicii franceze. Julien Dassin va aduce un tribut emoționant tatălui său, Joe Dassin, interpretând hituri de neuitat precum „Et si tu n’existais pas”, aducând o notă de nostalgie și eleganță. Chiara di Bari și Daniel Lavoie, alături de Garou, vor prezenta fragmente din „Notre-Dame de Paris”, punând în scenă o poveste plină de pasiune și dramatism.
Ultima seară a Unforgettable Festival, A Night of Dancing, promite să fie o explozie de ritm și energie. Jessie J, aflată pentru prima dată la București, va încinge atmosfera cu hiturile sale cunoscute, precum „Price Tag”, „Domino” și „Bang Bang”. Vocea sa puternică și prezența scenică deosebită vor oferi un show de neuitat, completat de un setup scenic spectaculos adus special din Marea Britanie. Gipsy Kings by Diego Baliardo vor aduce pe scenă ritmurile lor inconfundabile de rumba și flamenco, transformând ultima seară într-o adevărată petrecere. Cu acorduri de chitară care invită la dans și energie debordantă, Gipsy Kings vor încheia festivalul într-o notă vibrantă și plină de viață.
Sursa: Tabu.RO