Tabu
Noutați

Jetlag-ul – ce este și cum îl putem gestiona

Suntem în plin sezon estival și de concedii, iar cu siguranță planurile de călătorie sunt extrem de ambițioase vara aceasta. Însă destinațiile îndepărtate, chiar dacă promit aventuri de neuitat, pot veni la pachet cu o provocare aparent greu de gestionat – jetlag-ul. Află în continuare ce este și cum îl poți ține la distanță, indiferent de schimbările de fus orar, cu ajutorul suplimentului Melatonina Retard de la COSMO PHARM®!

Ce este jetlag-ul?

Sindromul de jetlag presupune dereglarea temporară a ritmului nostru circadian, cauzată de zborurile cu avionul pe distanțe foarte mari. Diferențele majore de fus orar apărute în urma unor astfel de călătorii fac ca ceasul nostru biologic să se mute „înainte” atunci când călătorim spre est sau „înapoi” atunci când călătorim spre vest. Totuși, pare să apară mai des în cazul persoanelor care călătoresc spre est.

Cele mai frecvente simptome ale jetlag-ului sunt: oboseala accentuată și astenia, stare de irascibilitate și dezorientare, durere de cap și tulburări de somn. În plus, dificultatea temporară de a ne adapta la noul fus orar perturbă direct ceasul nostru biologic, ceea ce duce la o stare de somnolență ziua și o stare de veghe noaptea. 

Senzația de jetlag poate fi resimțită într-un mod mai neplăcut dacă este însoțită și de alte tulburări asociate călătoriei cu avionul, precum anxietatea, starea de deshidratare (datorită atmosferei uscate din avion), diferența de presiune (ducând la letargie) apariția edemelor la picioare sau diareea călătorului. De asemenea, poate fi intensificată și prin condiția fizică de dinainte de zbor (oboseală, stres, nervozitate) sau prin consumul de alcool, băuturi carbogazoase, cafea sau de prea multe alimente în timpul zborului.

Cum gestionezi jetlag-ul

Sunt câteva măsuri prin care poți încerca să previi sau să atenuezi efectul jetlag-ului înaintea zborului propriu-zis: evitarea stresului, reducerea efortului fizic sau psihic, practicarea de exerciții ușoare și/sau de tehnici de relaxare, hidratarea corespunzătoare și, obligatoriu, un somn odihnitor.

În timpul zborului, caută să faci din întreaga experiență una cât mai relaxantă. Evită consumul excesiv de alimente și băuturi carbogazoase, cafea, ceai și alcool. Hidratează-te în mod adecvat și consumă gustări ușoare, pe bază de proteine și carbohidrați. Dacă ai papuci la tine, îți poți schimba încălțămintea, în special dacă este strâmtă. Nu în ultimul rând , ia la tine articole care să te ajute să adormi pe timpul zborului, precum o pernă pentru gât, o mască pentru ochi, dopuri pentru urechi; poți cere însoțitorilor de bord și o pătură, în funcție de compania aeriană și tipul de loc.

Odată ce ați ajuns la destinație și vă confruntați deja cu diferența de fus orar, chiar dacă simți o stare de oboseală în ciuda aterizării dimineața sau în timpul zilei, încearcă să nu adormi până seara. Dacă călătorești în interes de serviciu, planifică-ți întâlnirile dimineața dacă călătorești spre vest sau după-amiaza/seara dacă călătorești spre est. În primele zile, petrece cât mai mult timp în aer liber, însă evită activitățile intense care te pot extenua fizic sau psihic. Și, desigur, caută să te adaptezi la orele de somn și de trezire din acea țară.

Cum ajută Melatonina Retard

Melatonina, cunoscută și drept „hormonul somnului”, este produsă în mod natural de glanda pineală a creierului nostru și joacă un rol esențial în reglarea ritmurilor circadiene ale organismului. Producția de melatonină este legată direct de ritmul circadian: ziua organismul produce mai puțină melatonină, iar seara, nivelurile de melatonină din sânge încep să crească, inducând somnul și promovând odihna pe timpul nopții.

Prin reglarea ceasului biologic, acest hormon joacă un rol-cheie și în cazul jetlag-ului, fiind esențial pentru gestionarea adecvată. Astfel, în ajutorul tău vine suplimentul Melatonina Retard, care conține 5 mg de melatonină cu eliberare prelungită (denumită și „retard”). Mai exact, aceasta este eliberată progresiv în organism, pe parcursul a mai multe ore, pentru a susține constant reglarea ritmului circadian și adaptarea la noul fus orar! În plus, susține somnul prelungit și de calitate și reduce senzația de oboseală în timpul zilei.

Astfel, beneficiile suplimentului Melatonina Retard de la COSMO PHARM® cu privire la jetlag sunt următoarele:

– reglează ritmul circadian, echilibrând starea somn-veghe;

– susține inducerea somnului într-un mod natural și sănătos;

– îmbunătățește calitatea somnului fără efecte secundare;

– reduce anxietatea și stresul, promovând un somn odihnitor;

– reglează disfuncțiile cauzate de schimbările de fus orar, fiind util mai ales în cazul persoanelor care au tulburări de somn (inclusiv insomnie sau sindrom de oboseală cronică).

În plus, Melatonina Retard are și alte beneficii pentru sănătate, asociate creierului și sistemului cardiovascular: acțiune antioxidantă și antiinflamatoare, reducând riscul de apariție al accidentelor vasculare cerebrale, reglează tensiunea arterială pe timpul nopții, reduce nivelul de colesterol LDL și acumularea de grăsimi, stabilizează aritmiile cardiace și reduce riscul apariției infarctului.

Pentru a combate efectul de jetlag, se recomandă 1 capsulă vegetală seara, cu aproximativ 30 de minute înainte de culcare și ideal la aceeași oră în fiecare zi. Nu se recomandă copiilor și femeilor însărcinate sau care alăptează. De asemenea, nu trebuie asociat cu stimulente (alcool, cafea, băuturi energizante) sau medicamente antidepresive.

Ține cont de sfaturile noastre pentru a gestiona în mod optim jetlag-ul și bazează-te pe Melatonina Retard de la COSMO PHARM®! Astfel, îți vei regla rapid ritmul circadian și te vei bucura de un somn odihnitor, indiferent de schimbările de fus orar!

Scrie un comentariu