Johnny Depp a acceptat salariul minim de 35 de milioane de dolari pentru cea de-a patra parte a Piraților din Caraibe. Minim pentru că, dacă filmul va fi un mare succes de casă, Johnny va primi și un procent din încasări. Depp reușește astfel să devină cel mai bine plătit actor de la Hollywood surclasăndu-i pe Tom Cruise, Tom Hanks sau Mel Gibson care primesc în jur de 30 milioane de dolari pentru un film.
Producătorii filmului, care se va numi On Strange Tides(valuri dubioase, să zicem), s-au văzut nevoiți să scoată acești bani din buzunar pentru că Depp este singura mega-vedetă rămasă din părțile precedente ale seriei Pirații din Caraibe. Keira Knightley și Orlando Bloom nu vor mai apărea în această a patra parte.
Geoffrey Rush va fi în continuare căpitanul Barbossa, iar rolul principal feminin este posibil să-i revină Penelopei Cruz. Depp a primit pentru cea de-a treia parte a seriei, Dead Man’s Chest, suma de 25 milioane de dolari.