Johnny Depp s-a întors pe “piaţa burlacilor” anul trecut, când a părăsit-o pe franţuzoaica Vanessa Paradis, cu care are doi copii. După aventuri cu diverse frumuseţi din showbiz şi nu numai, actorul de 49 de ani a rămas fascinat de mult mai tânăra Amber Heard (27 de ani), care i-a fost parteneră în pelicula “Jurnalul unui iubitor de rom”.
Deşi la început s-a făcut de râs după ce a anunţat că sunt împreună, iar ea a negat susţinând că are o relaţie cu o femeie, starul din “Piraţii din Caraibe” a continuat să facă marcaj strâns la Amber… şi până la urmă a obţinut ce a dorit.
Presa din SUA a anunţat zilele trecute că Johnny Depp i-a oferit un inel cu diamante blondei, iar ea a acceptat cererea în căsătorie. Conform jurnaliştilor, împreună cu inelul de logodnă ar fi venit şi condiţia ca nici o femeie să nu-i mai stârnească interesul lui Amber, până când moartea îi va despărţi…
Mai mult: Dragostea i-a luat minţile actorului Johnny Depp! Se însoară cu bisexuala! – Vedete de la noi | Libertatea.ro