Tabu
PEOPLESlider

Jorge, petrecere specială pentru fiica de 18 ani! Ce cadou ar fi trebuit să primească tânăra

Ilinca, fiica Ramonei Prodea, soția lui Jorge, și-a aniversat zilele trecute majoratul într-un mod inedit. Deși inițial tânăra și familia ei trebuiau să meargă intro excursie la Paris, la Eurodisney, iată că acest lucru nu a mai fost posibil din cauza pandemiei de CoVid19. Așa că într-un final s-a luat hotărârea să se sarbatoareasca acasă.

candy bar pentru ilinca fiica lui jorge
candy bar pentru ilinca fiica lui jorge

Tânăra pasionată de machiaje a împlinit zilele trecute 18 ani, devenind de acum majoră. Din păcate, planurile ei și ale părinților legate de această sărbătoare au fost date peste cap de această pandemie, iar puștoica a fost nevoită să își schimbe planurile pe care le avea. Însă Jorge și Ramona au încercat să o facă să se simtă bine și să-i facă o zi aniversară pe care nu o va uita prea curând, având în vedere situația dată.

ilinca fiica lui jorge
ilinca fiica lui jorge

Astfel că domișoara a avut pînă la urmă o zi specială cu candy bar, cu prăjiturele, cu multe baloane, cu un 18 din baloane și tot felul de surprize. Nu știm câți invitați a avut, în afară de familia ei, căreia i-a și mulțumit, însă pustoaiaca a fost fericită și a publicat imagini de la petrecerea ei pe rețelele de socializare. O zi de naștere specială, mai ales că a devenit majoră. Ilinca a primit câteva cadouri dar și multe mesaje pe retelel de socialziare de la prieteni. Pentru cei care nu știu ea are și un canal de Youtube unde o puteți vedea la câteva zile postând ceva nou.

ARTICOLE SIMILARE

Suri Cruise, copia fidelă a mamei sale. La 15 ani are deja 1,75 m

Andreea Damian

Secretul tenului de porțelan la japoneze

Andreea Damian

Protest de Black Friday: activiștii francezi au blocat depozitul Amazon

Dora Constantinovici

ANA MARIA PĂCURARU, DIN BALI, DIRECT PE PATUL DE SPITAL. JURNALISTA A TRECUT PRIN CLIPE DE COȘMAR ÎN VACANȚA EXITICĂ: ”SINCER, NE-AM AVENTURAT…”

Tabu Tabu

Regina Elisabeta a II-a a împlinit 94 de ani. Cum s-a sărbătorit suverana în plină pandemie

Andreea Damian

Anatomia unei genţi: Gucci Jackie 1961

Andreea Damian

1 comentariu

Scrie un comentariu