La 25 de ani, este încă unul dintre jucătorii mitraliați de liniștitul oraș argentinian Tandil, unde din mâinile antrenorului Marcelo Gómez au ieșit nume importante din tenis, precum Juan Martin del Potro (câștigătorul US Open-ului din acest an), Mariano Zabaleta sau Máximo González.
Mónaco (care, fiind primul băiat din familie, a fost poreclit Pico, precum tatăl său) a mers de mic la un club sportiv din oraș unde se făceau de toate. Se ducea până acolo cu bicicleta și stătea mai toată ziua cu prietenii lui de la școală jucând fotbal, tenis, baschet sau cărți. La tenis l-a avut antrenor pe Gómez și la zece ani a început să călătorească la primele turnee. Câștiga trofee, vedea locuri noi și asta-l făcea să se simtă bine. La 14 ani a jucat mondialele pe echipe în Japonia, unde
Este poate unul dintre motivele pentru care se simte atât de bine când joacă acasă. „În Buenos Aires tenisul se trăiește foarte intens, pentru că, după fotbal, este sportul cel mai popular,” spune Mónaco. „așa că publicul seamănă oarecum cu cel de la fotbal. Å¢ipă mult, se agită. E un public foarte aprins, foarte energic. Lumea e mai nebună. Dar eu sunt obișnuit și recunosc că-mi place.”
Mónaco a avut cel mai bun an al său în 2007, când a câștigat trei turnee pe zgură. La începutul lui 2008 a ajuns pe locul 14 în clasamentul ATP. A urmat însă o pneumonie care l-a ținut pe bară trei luni și l-a cam descurajat. Acum simte că e din nou în ascensiune. Finala de azi este a treia din an pentru el (pe celelalte două le-a pierdut) și este cu atât mai importantă cu cât este ultimul turneu din sezon pe care-l joacă pe zgură, suprafața lui preferată.
Notă: Mónaco a dat interviurile de după semifinală așezat, printre fragmente de echipament, pe o bancă din zona jucătorilor. Își trecea din când în când mâna prin părul șaten, ciufulindu-i inconștient crețurile. Avea o pungă de gheață strânsă cu folie de plastic în jurul cotului drept, la care a fost operat acum o lună. Nu avea tricou pe el.