Judecătorul Gabriel Apostol, devenit cunoscut nu doar prin participarea la emisiunea MasterChef, ci şi prin scandalurile pe care le-a provocat, are de dat explicaţii în faţa superiorilor săi.
Înainte de a se face remarcat prin abilităţile sale culinare la MasterChef, judecătorul Gabriel Apostol, din Piteşti, a intrat în atenţia presei în luna decembrie a anului trecut, când soţia sa, şi ea magistrat, l-a acuzat că a lovit-o, conform Libertatea.ro.
Mai mult, cu doar câteva luni în urmă, Apostol se bătuse cu doi poliţişti pe autostrada Bucureşti – Piteşti, dar a bifat şi un scandal-monstru cu angajaţii unui magazin.
Din cauza isprăvilor sale, acum judecătorul a ajuns el însuşi să fie luat la întrebări de şefii săi. Din data de 1 mai, el a fost înlocuit oficial, însă superiorii săi consideră că această pedeapsă nu este suficientă.