Julia Roberts s-a alăturat comunității de pe Instagram la vârsta de 50 de ani. Nu are site și nici nu e prezentă pe alte rețele de socializare, dar a decis să-și deschidă cont pe Instragram doar ca să-și spioneze soțul.
Mariajul ei cu Danny Moder scârțâie de mai mulți ani, acesta fiind hotărât în mai multe rânduri să-i pună capăt printr-un divorț. Însă a închis ochii și a îndurat de dragul copiilor. Relația lor și-așa subredă este afectată foarte tare de crizele de gelozie ale Juliei Roberts.
Se pare că gelozia este și motivul pentru care a decis să își deschidă un cont pe Instagram și a publicat în urmă cu câteva zile o serie de fotografii personale. Inițial, s-a vorbit că vedeta dorește să își promoveze proiectele în social media. În realitate, aceasta vrea să fie cu ochii pe Danny Moder, potrivit revistei Star Magazine, care are o teorie cu totul diferită de ceea ce a mărturisit Julia Roberts. Aceasta îi urmărește constant pagina de socializare, încât a devenit paranoia.
„Danny vorbește în mod constant la telefon și este obsedat de contul său de Instagram”, a sugerat o sursă pentru Star Magazine. „Julia a auzit tot felul de povești despre fete care hărtuiesc bărbații de la Hollywood prin mesaje private. Mai degrabă ar muri decât să fie trădată în halul ăsta”, a adăugat sursa.
Julia Roberts și Danny Moder sunt căsătoriți din 2002 și au împreună trei copii, Hazel, Phinnaeus Walter și Henry Daniel. Julia Roberts, care împlinește anul acesta 50 de ani, este o actriță americană de film, câștigătoare a premiului Oscar, pentru cel mai bun rol feminin din filmul inspirat de realitate, Erin Brockovich. De asemenea a mai fost recompensată cu trei premii Globul de Aur pentru „cea mai bună actriță în rol secundar” pentru „Steel Magnolias” (1990), ”cea mai bună actriță” în 1991 pentru rolul din „Pretty Woman” și „cea mai bună actriță” a anului 2000 pentru rolul Erin Brocovich.