Relatez mai jos cateva zile petrecute in Siena – Italia – urbe identificata cu era medievala si gotica. Inconjurat de plantatii de maslini, Siena este unul dintre cele mai frumoase orase din regiunea Tuscana, aici aflandu-se cea mai veche Universitate din Europa. Ca orice calator am pornit intai in cautarea centrului orasului unde primul ‘obiectiv’ turistic mi s-a si aratat in cale – ‘Piazza del Campo’, centrul vietii publice sieneze, imensa piata de forma unui amfiteatru, unde anual se organizeaza curse de cai, cunoscut sub denumirea de ‘Palio’.
Eu am ajuns aici cu o zi inaintea inceperii paradei, intrebandu-ma ce sunt cu toate acele steaguri de culori diferite, atarnate la mai toate ferestrele locuintelor din jurul piatetei. Si-apoi pariurile, nebunia de turisti, mascotele si fanfarele – o intreaga festivitate ce anunta parada curselor de cai. La fiecare coltisor ma ademeneau aprozarele, care mai de care etalandu-si fructele si legumele multicolore, intorcandu-ma la masina cu vreo patru sacose zdravene pline ochi cu leguminoase si fructe J Am vizitat apoi ‘Palazzo Publico’, construit in 1927, un excelent exemplu al arhitecturii medievale italiene cu influente gotice. Imediat langa el se afla elegantul ‘Torre del Mangia’, inalt de 88 de metri, ba chiar mai mult cu tot cu clopot si… paratrasnet, (proiectat de Lippo Memmi) si bineinteles Domul, exemplu tipic al goticului italian, diferit de cel francez, original chiar, un edificiu colosal, avand fatada inceputa de Giovanni Pisano la 1284, ornamentata in partea de sus ca la Domul din Orvieto, o rozasa uriasa, inconjurata de nu mai putin de 36 de tabernacole cu busturi ne-calare de Patriarhi si Profeti, iar in interior o pardoseala din marmura colorata, biblioteca sau „Libreria” lui Piccolomini (mai cunoscut sub numele de Papa Pius al II-lea) si frescele sublime ale lui Pinturrichio ( cu scene ne-encomiastice din viata papei ).
M-am oprit la o macelarie ( si ele la tot pasul ) pentru niste sandvisuri, savurand apoi o cafea ( yummy ) – o placere sa poposesti la una din cafenelele sieneze si sa savurezi nu doar cafeaua( condimentata bineinteles cu faimoasa inghetata), dar si clipele intr-o atmosfera mai putin zgomotoasa. Mi-au placut peisajele, mancarea ( am testat si biftecul florentin, foarte scump din pacate ! ) si nu in ultimul rand operele de arta raspandite din abundenta .
Inscris in lista patrimoniului cultural mondial al UNESCO, Siena este unul dintre cele mai frumoase orase din Tuscana ce si-a pastrat aspectul medieval neatins de modernitate pana in ziua de azi. Si, intr-adevar, am simtit aceeasi atmosfera medievala plimbandu-ma pe stradutele inguste din Piazza del Campo! Sper sa mai pot reveni cat de curand pe aceste locuri placute !
2 comentarii