Eram la Cafepedia si aflu de la echipa Tabu, ca Alexander McQueen a fost gasit fara viata in apartamentul sau. As vrea sa fie un zvon. In sinea mea inca mai sper ca e o gluma sinistra, cum a fost cea facuta pe net lui Johnny Depp, desi imi imaginez ca e serioasa treaba din moment ce Tabu.ro a postat stirea online, in premiera in Romania.
Ajung acasa si deschid Yahoo – stirea e pe prima pagina. Deschid si site-ul alexandermcqueen.com si gasesc un mesaj indoliat, care anunta acelasi eveniment.
Lee nu mai este. Lee obisnuiau sa-i spuna apropiatii. In timp ce citeam acele randuri albe pe fundal negru, pe care le primesti la fel de bine pe cat ai primi o porunca sa faci ceva ce nu ti-ai dori in vecii vecilor, insa n-ai cale de intoarcere, ma coplesesc emotii amare. Mecanic, mi se deruleaza in gand (probabil) ultimul interviu pe care McQueen l-a acordat, inainte de 10 februarie 2010.
Intamplarea a facut ca interviul sa fie luat de Godfrey Deeny, cel mai important critic de moda de la Paris, un om pe masura celui mai bun designer britanic, iar eu sa lucrez la el. Cateva detalii in premiera, de la o cina dintr-un restaurant milanez.
“Sunt destul de simplu.” afirma Alexander in timp ce incerca sa se hotarasca ce sa comande la restaurant. Numai ca isi dezvaluie complexitatea gusturilor culinare dand de inteles ca prefera orezul cu trufe albe sau caviarul, adevarate delicatese. De altfel, a si “vandut” un pont despre cum sa pregatesti homarul. Nu ma intrebati, eu oricum n-am retinut nimic. Mie-mi place sa-l manac, nu sa-l gatesc.
McQueen ma uimeste, pe langa haine excelente, pregatea si o lasagna excelenta. Ii placea sa improvizeze si pentru a-si exersa talentul, urmarea canalele de gatit de la televizor. La fel de fidel ii era si postului National Geographic, de unde se inspira chiar pentru propriile colectii, care erau artistice si ingineresti deopotriva, dupa cum afirma chiar el.
Mi s-a parut o persoana deschisa, deloc prezumtioasa. Spunea ca nu-si mai doreste un copil, ca e casatorit cu munca sa si mai ales cu patria sa si asta ii este de ajuns. Nu erau doar vorbe aruncate. Partea cu casatoria, cu patria poate fi verificata in colectiile sale, in care tot incerca sa aduca elemente nationale. Foarte mandru de originile proprii, isi reintregea puzzle-ul arborelui genealogic ori de cate ori gasea noi informatii. Considera ca e foarte important sa stii istoria familiei, pentru ca viata poate avea o anumita ciclicitate si, pana la urma, “E ADN-ul tau, nu?” Cine sa-l contrazica? Bucuria ca avea sa se mute in noul sau apartament, de langa High Park, in Londra, era moderata de gandul ca tocmai aflase ca unul dintre cainii sai avea cancer.
Curios pentru un designer, insa el nu voia sa atraga atentia prin haine. Refuza sa imbrace asa-zisele straturi de suprapuneri asimetrice de dandy, considerand consumatorii de McQueen, persoane informate in profunzime in moda, nu simpli fashion-victims.
Toata discutia a fost presarata cu glume, autoironii, date inclusiv de spiritul sau liber de a vorbi, fara niciun fel de prejudecati. Intr-o amuzanta presupunere gresita, chiar s-a sustras elegant, autointitulandu-se “Mr. Transexuality-Thinking”.
Long live McQueen!