Bonjour! A sunat clopotelul primei zile de prêt-a-porter in Paris.
Incep lucrul in forta dis-de-dimineata in redactia Fashion Wire Daily si pe la pranz simt ca deja mi se inchid ochii, iar pe seara sunt franta de-a binelea. O zi care numai “bon jour” n-ar putea fi tradusa. Am zis sa nu las totusi timpul tineretii mele sa treaca fara sa merg macar la o defilare, chiar la doua. Ultimele doua. Quentin Veron si Fatima Lopez. Din lipsa de spatiu, ramane pe data viitoare sa povestesc o intamplare foarte haioasa de la show-ul Fatimei Lopez.
Prezentarea Quentin Veron a avut loc sub Pont Alexandre III, cel mai frumos pod de peste Sena, monument architectural in stil Art Nouveau care leaga zona Champs-Élysées de cea a turnului Eiffel. Show-ul nu a fost unul clasic. Modele, imblanite in cel mai neviciat sens al cuvantului, au facut spectacol imitand miscarile felinelor din salbaticia indepartata. Nu stiu daca s-a vrut a fi o metafora la jungla cotidiana.
Senzatia serii a fost un manechin care, pe sub o superba haina de blana, era invaluita intr-un tricou incriptionat pe fata cu mesajul: “I would rather wear fur”, iar pe spate “than go naked”. O aluzie deloc fina la ultramediatizata camapanie PETA al carei mesaj “I’d rather go naked than wear fur” a fost sustinut de multe celebritati chiar cu pretul nuditatii. Cea mai cunoscuta dintre ele, Pamela Anderson, a inspirat o alta campanie pentru un brand si mai celebru – Chanel. Courtney Love si-a lasat hainele si pudoarea la usa in 2007 pentru reclama Chanel, in care se comunica aceeasi idee, adaptata insa la politica de marketing a casei de moda: “I’d rather go naked than wear fake Chanel”. Totul a venit in urma scandalului unei presupuse imitatii purtate de protagonista la o petrecere a lui Paris Hilton.
Si pentru ca tot am adus vorba de Chanel si blanuri, mi-am amintit ca toamna trecuta, tot la prêt-a-porter, nu la Chanel, ci pe aproape – la prezentarea lui Karl Lagerfeld, se adunase un grup de gherila destul de impozant ca numar, mai sa-l acopere pe cel al invitatilor in Jardin des Tuileries. Nu am inteles de ce un fotograf, care vorbea foarte greu engleza, imi da un preaviz echivoc. Nu-l ascult, inaintez putin si altul imi sugereaza clar sa ocolesc intrarea principala si sa ma strecor prin alta parte. Apropiindu-ma vad bannere hulindu-l pe Lagerfeld pentru folosirea blanei si a pielii in colectiile sale. Suporterii Tratamentului Etic pentru Animale erau destul de vehementi, noroc cu organizatorii care pusesera garduri de protectie. Bine-bine, dar de ce mi se recomandase mie sa ocolesc zona cu pricina?! N-am reusit pe moment sa inteleg de ce eram incadrata la categoria “potentiale victime PETA” fiindca NU purtam blana.
Desi jur ca fix in acea dimineata voiam sa-mi pun vesta mea preferata, realizata impecabil dintr-un remarcabil colaj de iepure si vulpe. Totusi cele cateva picaturi de ploie de dimineata, m-au facut sa ma razgandesc de frica sa n-o patez cumva. Si-atunci ce era? Mi-am analizat succinct intreaga tinuta si-am descoperit ca sandalele erau dintr-un material care semana perfect cu pielea intoarsa (dar nu erau ce pareau, va spun eu), iar pantalonii, de asemenea, duceau cu gandul la piele. Si daca mai pun si poseta la socoteala… Deja ma autocondamnasem. Eram la un pas de ghilotina. Am ocolit frumos oprobriul public si-am ajuns in siguranta sub aripa protectoare a show-ului “dinozaurului” Karl (dupa cum l-au numit protestatarii, referindu-se la presupusa lui mentalitate preistorica). Am aflat imediat ca tocmai fusesem salvata de la precipitatiile cu cerneala, care s-au napustit asupra celor ce au avut inspiratia de a se accesoriza cu vreun animal. Fie el si de companie.