Cine n-a ascultat în draci zilele astea noul viral moldovenesc Frăţică, dă-mi o bucăţică, lansat de Marin Creţu aka Kapushon, a fost în misiune în deşert, în sejur pe Marte, sau avea Internetul tăiat pe motiv de neplată. L-am „agăţat” pe acest Eminem al Basarabiei pe wallul unui prieten comun de pe Facebook şi l-am intervievat pe chat.
(Menţiune: interviul are editingul dat la minimum, pentru că, dacă drogul lui Kapushon e mămăliga, al meu e graiul basarabean.)
TABU: Eşti dependent de mămăligă?
KAPUSHON: Da. Şi de friptură şi vin de casă. Sunt drogurile mele.
Cum ai descoperit acest drog şi la ce vârstă? Care au fost primele efecte?
Eu primii ani din frumoasa mea viaţă i-am trăit la sat. Până la vârsta de 4 ani am locuit în satul Tigheci, raionul Leova, tocmai după asta m-am făcut orăşean. Deci, îţi dai seama că foarte devreme am căzut în plasa drogului. Bunica, ea e vinovata. Înainte, mămăliga se făcea din făină măcinată la moară din aia veche. Astfel, făina ieşea destul de aspră, aşa cum se măcina cu ajutorul pietrelor alea mari, că aşa lucrau morile vechi. Anume acea mămăligă din făină aspră şi cu miros de fum m-a făcut dependent. Deşi, la moment, mămăligele nu mai sunt acelea.
Ai nostalgia lucrurilor vechi şi bune de altădată? Ce altceva regreţi, în afară de mămăligă?
Păi da. Ca să înţelegi că nu mint şi chiar o am, e destul să asculţi albumele mele solo Pe Cuvânt (2011) şi Frumos-Frumos (2013). Se observă şi în atmosfera clipurilor “Home” şi “A Nimănui”. Încerc să nu am regrete faţă de nimic, să primesc toate lucrurile aşa cum sunt ele. Eu am criteriile mele de care mă ţin în viaţă, conform cărora absolut tot ce s-a întâmplat a fost cea mai bună variantă pentru mine care putea să se întâmple la acel moment, astfel, să regreţi ceva devine absurd. Oricum, mi-e dor de buneii mei care erau tineri şi sănătoşi, mi-e dor de stânele unde îmi petreceam verile ciobănind cu moşul meu şi văru-meu. Am avut noroc de o copilărie frumoasă şi plină de aventuri, deci normal e că mi-e dor de multe lucruri.
Ascultând piesa, m-a frapat puţin combinaţia dintre mămăligă şi harbuz, adică pepene. La voi chiar se mănâncă această combinaţie?
Nu, nu se mănâncă. 🙂 Se practică combinaţia harbuz – pâine, cel puţin unii aşa mâncau harbuzul în copilărie, însă mie nu mi-a plăcut niciodată şi mă tot uitam chiorâş la cei care erau atât de perverşi în culinărie :)) . Mulţi ziceau că e gustos aşa. Eu prefer harbuzul aparte şi pâinea aparte, însă cu mămăligă combinat mi se pare şi mai pervers 😛 . Bine, plus că mai şi rimau Buz-Harbuz-Guz.
Aşadar, ai ajuns orăşean cu o dependenţă de mămăliga de la ţară. Cum ţi s-a părut cea de la oraş?
Cum să fie? Cam la fel, că mama o făcea. Învăţase să o facă la rândul ei de la bunica, aşadar îţi dai seama că era cam aceeaşi reţetă… Doar că la oraş era făcută pe aragaz, în ceaune mai moderne, de care nu se prea lipeşte. În cazul dat, progresul tehnologic nu e tocmai un plus. Cea de la ţară, cu miros de fum de la lemnele de pădure ce ard în plită, şi care se lipea de ceaunul ăla vechi, era mult peste. Deci, 1:0 pentru mămăliga de la ţară.
Care a fost cea mai nasoală mămăligă pe care ai consumat-o în viaţa ta?
Sper să nu se supere prietena mea, însă cea mai nasoală este cea pe care am făcut-o împreună toamna asta. Ea se pricepe bine la bucătărie, însă, uite, mămăligă nu făcuse niciodată. Ea fiind chişinăuiancă. La capitală, probabil, mai rar se practică. Însă voiam şi eu şi ea mămăligă, că aveam şi un peşte viu, şi nişte vin de casă. Până la urmă, ne-am apucat să o facem împreună. Jum’ate era prea coaptă şi jum’ate, prea lichidă. Ţi se pare straniu? Crede-mă că e posibil aşa ceva, am văzut cu ochii mei. Noi ne-am tot dat sfaturi unul la altul cum e mai bine să o facem, până a ieşit ceva foarte puţin asemănător cu mămăliga. Da’ am mâncat-o că era prima făcută împreună şi era păcat să n-o gustăm. E soarta grea de dealer de mămăligă. 🙂
Ce pericole te pândesc dacă practici aşa ceva?
Să nu te frigi când mesteci în ceaun şi când o răstorni. Şi să nu te frigi când o guşti. Şi să nu bagi prea mult în tine, fiindcă poţi avea supradoză, ca la orice drog.
Care-s efectele supradozei?
În cazul mămăligei, de la supradoză stai întins în pat cu burta sus şi spui din două în două minute ‘of, of’.”
Poate fi supradoza letală?
Nu, e un drog slăbuţ. De aia şi e legal… încă.
Cum ţi-a venit ideea piesei?
Ştiu sigur că eram după o sărbătoare unde băusem puţin alcool. Eram în Moscova, la începutul verii. Eu des mă gândesc la industria asta muzicală a rapului, analizez informaţiile aflate în ultima zi din lumea hip-hop-ului. Deci, eram în transport spre casă şi, deodată, mi s-a părut straniu că afro-americanii vorbesc foarte vajnic şi foarte răutăcios şi cu foarte multă agresivitate în voce, necătând la tematica piesei. Deci, bine, atunci când se povesteşte despre nişte chestii banditeşti, cum des se întâlnesc în piesele negrilor de rap, e înţeleasă agresivitatea şi răutatea din ochii povestitorului, însă sunt multe piese unde se vorbeşte pur şi simplu despre o distracţie, despre nişte fete, ba chiar despre dragoste! Dar ei povestesc cu aceeaşi agresivitate şi îngâmfare.
“Oare la aşa ceva se referă?
Atunci, m-am gândit cum ar fi să povestesc despre un lucru foarte banal, însă pe un ton tot aşa de vajnic şi de îngâmfat. Am ales să vorbesc despre o nevinovată mămăligă, mai ales că-mi venise întâmplător şi ideea asta cu paralela dintre droguri şi mămăligă. Când am văzut cum iese, am râs întâi singur, apoi am împărţit cu fratele meu. A râs şi el. De obicei, fratele meu este primul ascultător la ceea ce creez eu şi îmi convine, fiindcă el este foarte sincer. Nu o să-mi zică niciodată că e super, e bine, dacă textul este slab. Şi atunci am înţeles că, dacă a râs el, vor râde toţi.
De ce ai ales să cânţi rap?
Întrebarea asta trebuie mai întâi dată lui Coolio: “De ce, măi omule, ai scos Gangsta’s Paradise în 1995? Ei bine, şi de ce ai mai scos şi albumul My Soul in 1996?? Nu vezi că acest copil, în clasa a noua, o ducea bine şi cu matematica, şi cu informatica, dar tu cu albumele şi pălăvrăgelile tale americăneşti ai pus copilul să se certe cu părinţii, să-şi cumpere şi el şleapcă, s-o poarte invers, să se tundă chilug, să se apuce de fumat şi de injurat!?”
“Pentru că mă ţine!”
Aceleaşi întrebări pot adresate şi celor de la BUG Mafia şi Paraziţii. Nu ştiu de ce m-am apucat, doar ştiu sigur că nu a fost întâmplător. Eu am fost “împuşcat” direct în inimă cu primul bit de rap auzit. Nu mi-a trebuit să mai ascult a doua oară ca să înţeleg că asta e muzica mea. Am înţeles atunci pe loc, ascultând întâmplător pe o compilaţie hit-ul ăla mare al lui Coolio la casetofonul sovietic “Mayak”. Nu ştiam să scriu texte la început, şi când scriam, ieşeau nişte clone ale textelor celor de la BUG. Însă ştiam sigur că voi scrie cu vremea nişte texte adevărate. Am fost întotdeauna sigur de asta. Aveam în piept lumea asta, pe care o prezint acum în piesele mele, doar că încă nu puteam s-o descriu, probabil se cocea şi ea, până la un moment dat, când a început a izvorî singură, prelingându-se pe foaie.
Cum e primit rapul în Rep. Moldova?
În Moldova, după părerea mea, calitatea rapului e cam la nivelul celui din România prin 2003-2004. Nu tot, desigur, însa în mare parte. Majoritatea încearcă să fie clone ale MC-ilor romani. Ascultând noii MC care apar, poţi spune după primele fraze: “Uite ăsta e un mic Dragonu, ăsta e varianta moldovenească a lui Cedry2k, o, uite-i şi pe Paraziţii!”. De aceea, publicul moldovenesc nu prea are încredere în MC-ii moldoveni, fiindcă, dacă tot eşti o copie a lui Cedry2k, de ce să fac download al unei copii, când pot downloada originalul? Asta ţine de rapul moldovenesc, însă, în general, în Republica Moldova e o mare febră cu rap-ul la moment, fiindcă noi primim rap şi din România, şi din Rusia. Majoritatea cunosc ambele limbi. Şi în Rusia e, la fel, o mare trăsnaie cu muzica rap, sunt artişti interesanţi şi acolo, deci, moldovenii au de unde alege.
Te-ai îmbogăţit din rap?
Îmbogăţit? :)) Bună glumă. La noi, să faci rap e cea mai proastă afacere care poate exista. Să vinzi mături la piaţă e mai bună afacere decât să faci rap, vorbesc sincer. În general, în Moldova, nici show-business nu există. Din muzică trăiesc cei ce au repertoriu muzical care permite să mergi pe la nunţi şi petreceri. Punct. Cânţi rock? Rap? Asta nu merge la nunţi, deci fii bun şi investeşte-ţi salariul propriu în muzică şi mori în mo&#ii m#-&ii de foame că nu are nimeni nevoie să te remunereze pentru ce faci. Deşi, dacă eşti băiat de treabă şi cu destulă energie, îţi poţi organiza singur nişte concerte prin ţară, şi dacă eşti chiar bun, lumea vine totuşi la ele şi, bine, un pumnişor de lei poţi face, însă, oricum, sunt posibilităţi mizere de organizare. Eu cu prietenul meu, artistul de pop-raggae Guz, am organizat cam un an la rând concerte prin ţară şi ştiu despre ce vorbesc. Cel puţin, a fost interesant.
Deci, pe lângă muzică, ai şi un job?
Da, locuiesc şi muncesc, în ultimii cinci ani, în Rusia, la Moscova. Deşi în ultima vreme sunt tot mai des pe la Chişinău. Muzica mea începe să fie cerută de tot mai multă lume, mai apar concerte, şi uite că în 2013, am fost cam opt luni în Moldova şi doar patru în Rusia. Cine ştie, poate mă întorc de tot în ţară. Am un job de mai multă vreme, m-am deprins în Moscova. Necătând la conflictele politice, mie imi place aici. Aici compun cam toate creaţiile mele, vin la Chişinău şi le înregistrez. Aici, în Rusia, merg mai rar în studio. Deşi mie îmi place peste tot, nu doar în Rusia; pur şi simplu, eu nu-s deloc pretenţios. Sunt mulţumit de toate. Unii zic că-s nebun, că nu poate omul fi mulţumit de toate. 🙂
De ce nu înregistrezi tot în Moscova? Nu-i obositoare naveta?
Când am nevoie de o înregistrare simplă, un demo, ceva, sau să refac vreo piesă, merg aici şi o fac repede. Însă, când construiesc o piesă cap-coadă, sau mai ales un album întreg, eu am nevoie să fiu cu ai mei, să stau în studio mai mult timp, să mă simt bine. În acest caz, am nevoie să fiu acasă. De exemplu, primul album, Pe Cuvânt din 2011, l-am înregistrat la Smally Music. Smally îmi este prieten şi atmosfera plăcută de la înregistrări se simte şi pe album. La fel şi cu Frumos-Frumos, înregistrat la BeOM Sound Studio. Sunetistul Mani iarăşi îmi este prieten. În plus, colaborările sunt cu persoane care se află în Moldova. Nu vin în ţară special pentru a înregistra. De obicei, vin pur şi simplu acasă sau vin cu ceva treburi pe mai multă vreme.
Acum mi-a picat fisa: dacă faci de cinci ani naveta Chişinău – Moscova, probabil că ştii bine ruseşte. De ce nu cânţi în rusă? Ai avea un public mult mai vast.
Eu compun texte şi le recit. Aş face şi în rusă ceva, cel puţin din curiozitate, însă nu pot compune versuri în rusă, sau dacă o fac, îmi iese ceva mediocru. Rapul trebuie să fie natural, şi eu, aşa cum vin dintr-o familie de români, recit rapul în română. Bine, cu dialect moldovenesc şi, uneori, cu jargoane de stradă basarabene.
Foto: Ion Usatîi, Sergiu Chirilov “Glontzu”
2 comentarii